29.06.2011

Lămurire de poveste

Am început odată ca niciodată sa scriu o poveste. Pentru că mi-a placut ideea ei, esenţa ei şi pentru că am investit mult în ea şanse de trăiri voluptuoase, senzaţii intense, foc continuu şi posibil happy-end. Povestea are până acum  Partea I, Partea a II a. One and only, Partea a III a.Keep talking,  Partea a IV a.It's gotta be you şi Partea a V a. Iubeşte-mă, dar i-am făcut apoi şi pagină specială la acest link. Oricum, bucăţicile pot fi citie şi separat. Deşi părţi ale aceluiaşi întreg, au o independenţă sentimental-narativă.

Vă mulţumesc dacă aţi citit oricare parte şi dacă aţi înţeles. Sau dacă nu. Tocmai pentru asta vroiam să fac nişte precizări.
Povestea nu s-a scris cu intenţie narativă, epicul a fost lăsat în plan secund după mintea şi sufletul personajelor. Nu naraţiunea interesa, ci capacitatea scrierii de a face cititorul să termine textul ciupindu-se că nu el e acolo, în inima trăirii. Vroiam ca fiecare parte să descrie suficient cât să se intre în şi sub pielea personajului. Asta doream atunci, nu ştiu ce-a ieşit.

Acum nu mai cred în poveste, deşi episoade din ea mai am scrise pe foi aspre de suflet. Habar n-am dacă o voi continua, dacă le voi transcrie. Habar n-am ce-o să simt mâine. Cert e că azi mi-a plouat din nou direct pe suflet. Şi ploaia s-a transformat în lapoviţă, lapoviţa-n crivăţ şi-apoi a nins cu ţepi de oţel. Iar ţepii au intrat în carne şi-au sfârâmat inspiraţia ce-mi curgea liniştitor prin vene.
Pentru mine vara asta ar fi fost începutul permanenţei. Acum, după taifunuri lungi, apare ca un nou uragan care poate mă va duce departe sufleteşte, iar acolo nu mai am material inspirativ. Depărtarea fizică e mult mai puţin perversă decât aia sufletească. Garantez cu bucăţi din mine, duse departe şi aduse înapoi. Aceleaşi bucăţi le-aş vrea acum străine. Cred că aş sacrifica inspiraţia de dragul sfârşitului agitaţiilor mele interne. Dar simt atât de târziu momentul ăla... Până atunci mă înfrupt din propria-mi mişcare browniană. Nu-ncercaţi acasă, e un experiment nereuşit.

Vă doresc linişte, curaj să nu vă feriţi de foc, doar pentru ca există un călduţ la îndemână şi să nu regretaţi vreodată o decizie luată. Mai ales atunci când hotărârea implică mai multe părţi care n-au certitudini în procesul decizional.

2 comentarii:

  1. Se impunea acest intermezzo! Cititorul/personaj isi trage sufletul si isi organizeaza gandurile. Cu ele in mana sau in suflet sau in minte merge mai departe.Mai urca un deal si mai coboara o vale,dar stie ca nu e singur! Bag mana-n foc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Incă nu ştim, eu cu mine adică, dacă e doar intermezzo. Singurătatea s-o dăm dracului, deci. Să vedem dacă reuşim...

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici