07.01.2013

Când ninge cu dragoste



Ninge cu dragoste. Dragoste naivă, albă, pură, nevinovată aproape. Ninge cu atâta dragoste cât să cuprindă pe toată lumea. Ninsoarea asta va ajunge la toți, dar cei mai mulți o vor blama. O vor da la o parte cu instrumentele lor ca pe ceva nedorit, vor fugi din calea ei ca de o boală contagioasă flămândă, o vor scutura cu forță de pe ei ca nu cumva să fie atinși de virus, o vor condamna că a venit. Tocmai acum, tocmai aici. Dragostea însă ninge impasibilă la frământările lor meschine. E așa liniștită. Îmbrăcată cu o haină imensă pentru trupul ei slab parcă se uită cu ochii mari, bătând discret din gene, sprijinită de un copac în pădurea care o primește fără complicații.
Unii oameni vor arunca sare în ea s-o facă să plângă, de frica nemărginirii. Alții se vor revolta că nimeni nu face nimic întru dezdrăgostire. Da cum, dom’le, să ne ia pe nepregătite? Ar fi vrut să îi aștepte pe ei să fie pregătiți de dragoste. Deși au atâtea motive în jur. Ar fi vrut să aștepte veșnic până ce ultimul întârziat va fi fost capabil să-și deschidă sufletul măreției.
Sunt prea puțini cei care pot îndura atâta dragoste. Ei sunt sinceri și puri la fel ca dragostea care tot ninge. Ei sunt cei ce merită. Cei mai mulți sunt copii. Ei nu dau dragostea la o parte cu lopata, ci stau sub ninsoarea ei râzând, deschizând gura să guste un fulg-doi de parcă nu le-ar ajunge imensul de alb din dragoste ce a cuprins tabloul. Restul sunt cei care, deși au trecut prin ani, păstrează un entuziasm de copil și o bucurie infintă. Au zâmbetul nepătat de timp și râd sincer, cu poftă, din inimă. Fericirea ce îi cuprinde și acum vine din magia sufletului lor neschingiuit de îndepărtarea lumii de la lucrurile esențiale. Cu toate că dragostea ninge la fel peste toți… Ei n-o scutură de frică să nu se imbibe de ea. Dimpotrivă, se aruncă în alb și fac îngerași de dragoste. Sau, cu imaginație, rostogolesc și obțin oameni de dragoste, simpli și albi.
Iar dragostea ninge în continuare și îi atinge de-a dreptul doar pe cei ce vor și care nu se ascund de ea. 
Mă duc să prind un fulg. Sau mai mulți. Când nu mai ninge, știu că mi i-a păstrat cineva. Tot cu...

10 comentarii:

  1. Ningeri.Aripi.Fulgi.Dragoste.
    Chiar ai dreptate.Oamenii-de-dragoste nu pot fi decat reci.

    RăspundețiȘtergere
  2. In lumea Oamenilor de Dragoste, temperaturile nu se măsoare în gradele convenționale!
    În lumea Oamenilor de Dragoste, minusurile sunt condiția plusurilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam multe conditii,nu crezi? Cu fiecare veac ce trece,dragostea oamenilor de dragoste mai scade cu-n deget.

      Ștergere
    2. Sa ne facem cumva, nu sa ne facem ca ceva, nu?

      Ștergere
  3. Oamenii trebuie invatati sa iubeasca! Eu, cel putin, asta incerc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa iti fie vesnic astfel de iarna calda, unde raceala e dogoare, unde nimicul e tot, unde fulgul nu se topeste, ci-mpodobeste...
    Noi ce facem atunci, intrebai mai sus pe Cristian? Pai ce ne ramane de facut mai bun decat sa ne lasam ninsi?
    Si sa infruntam troinele acestei ierni voiniceste, fiindca ne-am nascut curajosi. Teama vine dupa aceea, cu anii. Abia cu ea e de furca. Dar o va ninge pana si pe ea...
    Faina scriere, Veverita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar placea sa putem sa ne lasam ninsi. Dar noi ne grabim, noi nu vrem sa infruntam troienele. Mai suntem oare curajosi? Mi-ar placea sa le ninga teama unora...

      Ștergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici