Ninge cu dragoste. Dragoste
naivă, albă, pură, nevinovată aproape. Ninge cu atâta dragoste cât să cuprindă
pe toată lumea. Ninsoarea asta va ajunge la toți, dar cei mai mulți o vor
blama. O vor da la o parte cu instrumentele lor ca pe ceva nedorit, vor fugi
din calea ei ca de o boală contagioasă flămândă, o vor scutura cu forță de pe
ei ca nu cumva să fie atinși de virus, o vor condamna că a venit. Tocmai acum,
tocmai aici. Dragostea însă ninge impasibilă la frământările lor meschine. E
așa liniștită. Îmbrăcată cu o haină imensă pentru trupul ei slab parcă se uită
cu ochii mari, bătând discret din gene, sprijinită de un copac în pădurea care
o primește fără complicații.
Unii oameni vor arunca sare în ea
s-o facă să plângă, de frica nemărginirii. Alții se vor revolta că nimeni nu
face nimic întru dezdrăgostire. Da’ cum,
dom’le, să ne ia pe nepregătite? Ar fi vrut să îi aștepte pe ei să fie
pregătiți de dragoste. Deși au atâtea motive în jur. Ar fi vrut să aștepte veșnic
până ce ultimul întârziat va fi fost capabil să-și deschidă sufletul măreției.
Sunt prea puțini cei care pot îndura atâta
dragoste. Ei sunt sinceri și puri la fel ca dragostea care tot ninge. Ei sunt cei ce merită. Cei mai mulți
sunt copii. Ei nu dau dragostea la o parte cu lopata, ci stau sub ninsoarea ei
râzând, deschizând gura să guste un fulg-doi de parcă nu le-ar ajunge imensul
de alb din dragoste ce a cuprins tabloul. Restul sunt cei care, deși au trecut
prin ani, păstrează un entuziasm de copil și o bucurie infintă. Au zâmbetul nepătat
de timp și râd sincer, cu poftă, din inimă. Fericirea ce îi cuprinde și acum
vine din magia sufletului lor neschingiuit de îndepărtarea lumii de la
lucrurile esențiale. Cu toate că dragostea ninge la fel peste toți… Ei n-o
scutură de frică să nu se imbibe de ea. Dimpotrivă, se aruncă în alb și fac
îngerași de dragoste. Sau, cu imaginație, rostogolesc și obțin oameni de
dragoste, simpli și albi.
Iar dragostea ninge în continuare și îi atinge
de-a dreptul doar pe cei ce vor și care nu se ascund de ea.
Mă duc să prind un fulg. Sau mai mulți. Când nu mai ninge, știu că mi i-a păstrat cineva. Tot cu...
Mă duc să prind un fulg. Sau mai mulți. Când nu mai ninge, știu că mi i-a păstrat cineva. Tot cu...
Ningeri.Aripi.Fulgi.Dragoste.
RăspundețiȘtergereChiar ai dreptate.Oamenii-de-dragoste nu pot fi decat reci.
:)) Si reusesc sa se topeasca
ȘtergereIn lumea Oamenilor de Dragoste, temperaturile nu se măsoare în gradele convenționale!
RăspundețiȘtergereÎn lumea Oamenilor de Dragoste, minusurile sunt condiția plusurilor!
Cam multe conditii,nu crezi? Cu fiecare veac ce trece,dragostea oamenilor de dragoste mai scade cu-n deget.
ȘtergereSi noi ce facem atunci?
ȘtergereAtunci noi ne facem.
ȘtergereSa ne facem cumva, nu sa ne facem ca ceva, nu?
ȘtergereOamenii trebuie invatati sa iubeasca! Eu, cel putin, asta incerc!
RăspundețiȘtergereSa iti fie vesnic astfel de iarna calda, unde raceala e dogoare, unde nimicul e tot, unde fulgul nu se topeste, ci-mpodobeste...
RăspundețiȘtergereNoi ce facem atunci, intrebai mai sus pe Cristian? Pai ce ne ramane de facut mai bun decat sa ne lasam ninsi?
Si sa infruntam troinele acestei ierni voiniceste, fiindca ne-am nascut curajosi. Teama vine dupa aceea, cu anii. Abia cu ea e de furca. Dar o va ninge pana si pe ea...
Faina scriere, Veverita!
Mi-ar placea sa putem sa ne lasam ninsi. Dar noi ne grabim, noi nu vrem sa infruntam troienele. Mai suntem oare curajosi? Mi-ar placea sa le ninga teama unora...
Ștergere