17.08.2010

Furtuni

Incep sa-mi placa ploile. Dar nu cele mici si constante, depresive si inutile. Astea care sperie si tulbura. Vara, cand natura crunt insetata merita apa in cantitati uriase. Dintr-o data. Imi place forta si vigoarea lor. Le admir puterea de a parcurge mult si multe, de a curata totul, de a determina natura inclusiv umana, sa reziste, sa le infrunte. Sunt voluptuoase… Ador vantul racoros si amar care le precede furia.

Nu ma opresc la ele, fac asocieri. Ajung la ploile noastre. Nu toate imi plac. Urmeaza o furtuna care-mi va spulbera cochilia. Si nu mai stiu cum e cand n-ai adapost. Nici n-as mai vrea sa stiu. Acum adie doar vantul de dinainte. Dar vreau sa-i supravietuiesc si sa coloram curcubeul dupa ce ne-am inecat cu tocanita de pareri de rau si regrete. Imi doresc sa bem, intr-un final, din cupa prezentului.
Pana atunci...

11.08.2010

Oameni, hobby-uri si giratorii

Exista oameni cu hobby-uri ciudate. Nimic de reprosat atat timp cat nu ma afecteaza. Dar sunt unii a caror pasiune o constituie intrebarile:) Cat mai multe, cat mai insistente, cat mai sfredelitoare, cat mai absurde. Fara interes asupra subiectului, doar din dorinta oribila de comunicare (cand au si studii in acest sens, hobby-ul le devine chiar obsesie cretina. Oricand, oricum, cu din ce in ce mai multi, dar SA COMUNICAM). A nu se intelege ca gasesc comunicarea fara sens, doar ca mi se pare irelevant pentru vietile noastre sa pui intrebari cand, de fapt, ti-e egal raspunsul meu cu raspunsul a o mie de alti oameni. Iar cand te afli aproape de un moment in care ar fi necesar sa iei decizii, acesti comunicatori sar din toti boschetii bulevardului cu listele de intrebari. Sa mai bifeze una, sa mai taie o persoana pe care au chestionat-o. I-am intalnit in facultate, spre final, ii intalnesc in continuare mai peste tot. Preferata contemporana este “Ce faci acum?”. Zambetul le e vadit ironic si iscoditor la auzul raspunului franc “Nu stiu, sunt in vacanta, aceeasi intrebare o am, la randul meu, catre mine”. Dar, deh, sunt oameni perseverenti. Urmeaza: “Dai la barou, la inm?”. Pacat ca nu e si examen de dat cu capul de pereti, l-as fi trecut. Si as fi gasit ce sa le spun. “Cum, nu te faci avocata? Tocmai tu…”. Wooow, maximul posibil de atins pe scara incredibilului vietii. Asta e varianta scurta, exista o varietate de intrebari, in functie de capacitatile intelectuale ale respectivei persoane. Altii, care au primit anterior raspunsul de mai devreme, vor sa fie simpatici (deh, intentia conteaza, ca sa vorbim cliseic) si zic “Si? Te-ai hotarat ce faci pana la urma?”. NU. Sunt indecisa, cea mai indecisa, balanta mea are mai mult de doua talere si diferenta intre masele lor e insignifianta. Vreau sa traiesc intr-o alta lume, intr-o alta viata. Sa nu fie nevoie sa ma gandesc ce vreau sa fac cu viata mea, iar intre timp sa stau sa vad ce vrea viata de la mine. E ciudat cand ai ajuns la finalul unui drum pe care l-ai parcurs cu interes pana la un punct, cu indiferenta de-atunci, dar iti dai seama ca poate nu a fost cea mai inteleapta alegere. Si-acum cauti intr-o intersectie directia. De fapt, intr-un sens permanent giratoriu... Dar o voi gasi. Cu siguranta. Curand. I’m almost there... almost saved you and myself... for another life option;)

Până acum au fost pe aici