20.07.2011

Cronică târzie. Islanda - din gheaţă şi cenuşă

[ După ce v-am spus că vă aştept să ne răcorim privirile la vernisaj şi după ce v-am informat oarecum formal despre cum a fost, vă dau acum de veste ce am simţit eu la Islanda - din gheaţă şi cenuşă. Avertizez că e doar bucăţica pentru care am găsit cuvinte. ]


În prima zi a lui Cuptor, Ducu Gheorghiescu şi Adi Smădu ne-au vorbit pentru simţul vizual despre gheaţă şi cenuşă. A fost atât de convingător încât s-a simţit şi în vreme căci, greu de crezut, capitala avea un aer respirabil. Parcă se aliniase gheaţa deasupra oraşului să topească din arşiţă. Tot uşor paradoxal a fost demersul lor prin prisma locului ales pentru expoziţie: au prăvălit veridicitatea glacială şi îndepărtată a Islandei peste autenticul românesc, cald şi aproape, regăsit la Muzeul Ţăranului Român.
  Vernisajul a fost suficient de cuprinzător cât să ofere, prin alpinistul Alex Găvan, detalii despre cei doi, dar, în acelaşi timp, îndeajuns de scurt cât să nu plictisească răbdarea contemporană scurtă în natura ei. Discursurile s-au finalizat cu rezumatul filmat al expediţiei Ice and Lava 2010 care a spus atât cât să merite pus în rame de suflet. Muzica s-a acordat cu filmul într-un spectaculos dans viking. Savoarea expunerii n-are acoperire în cuvintele mele.
[ Şi-acum, despre ce-au spus ochii mei.]

Ducu este artistul care, printr-un mecanism simplu, ne deschide ochii amorţiţi de balastul cotidian. În mod aproape paradoxal pentru artă, natura inginerească a fiinţei sale contribuie la invenţia teleportarii. Şi, cu fiecare fotografie, el continuă s-o inventeze întru perfecţionare. Reuşeşte miraculos transportarea noastră în timpul lui, în lumea lui, în lumea noastră pe care, prea preocupaţi de futilităţi/frivolităţi, n-o vedem sau n-o vedeam aşa cum ne-o indică el. O incursiune oricât de fugară în operele sale nu se va opri niciodată la cadrul static din suportul de hârtie.  Acum, Adi a reuşit să colaboreze în scopul definitivării invenţiei şi viteza a fost dublă. Nu şi cea de reacţie care s-a împărţit mai degrabă la doi.
Când privesc pozele lui cu cascade nu sunt doar în faţa unui miracol ce se simte uriaş şi pentru că un omuleţ portocaliu (nu, nu acel gen de portocaliu) îi admiră măreţia într-un raport invers proporţional. Faţa mi-e vizitată de zeci de picuri de apă şi aud vuietul continuu al imensităţii care mă împinge patru paşi înapoi, dar m-ar strivi pentru nimicnicie. Verdele ideal a devenit palpabil şi plauzibil lânga Svartifoss. Iar albastrului de deasupra îi plutesc nişte nori prietenoşi.
Nu văd exclusiv doi cai într-o mare de iarbă. Pielea-mi simte vântul răcoros care le suflă peste coamă, am o senzaţie vagă de frig, parcă aş fi coborât din maşină cu mai puţine haine decât e acceptat în clima cailor semi-salbatici. Dar asta nu mă împiedică să le aud nechezatul de satisfacţia neconstrângerii şi a vastităţii la dispoziţia lor.
Nu e doar ochiul de apă albastră între stânci, simt dintr-o dată aroma dulceagă a unui izvor într-o zi primavaratică. Aproape că mă feresc să nu expir prea tare şi să tulbur suprafaţa incredibil de neîntinată. E liniştea limpezimii şi frăgezimea apei de departe de om.
Nu mă aflu numai în faţa unui drum lung, asfaltat sau neatins de idei de infrastructură civilizată, cu margini crud de verzi sau uşor selenare, ci aud liniştea de care se bucură zilnic aceste căi către frumos. Simt că picioarele mele pot să alerge nestânjenite până departe, fix pe mijloc, timp în care eu percep doar un strop din şuieratul sălbatic al aceluiaşi vânt islandez.
Nu privesc doar doi pescăruşi spre gheaţa plutitoare, sunt oceanul care agită, sunt fiecare val care se lipeşte şi de dezlipeşte de bucăţile reci. Observ cum imediat pescăruşii se întâlnesc cu alţii şi vorbesc mai departe în limba lor despre hrana marină.
În imagine nu este exclusiv golful la asfinţit, sunt toate poveştile pe care mi le spun pietrele de pe malul-plajă. Mă bucur de ultimele raze ale unui soare blând şi lipsit de forţă căci s-a înmuiat pe mai mult de jumătate în ocean. Pietrele astea istorisesc acum mileniile şi celor participanţi la vernisaj. Fiecare a primit o mostră.
Nici măcar nu admir doar întinderile de o culoare nedefinită care se opresc la nişte creste mereu diferite cromatic. Sunt acolo, un punct în “câmpie”, o frunza îngalbenită, un fir de nisip şi mă mângâie lumina când ajunge la mine, filtrată sau pătrunzând printr-un ochi de nori. Un ochi de uriaş cu picioare de munţi şi frunte de furtuni.
 







Fotografiile cu aurore m-au făcut să simt fiorul gâtuirii de emoţie al momentului în care, în afară de văz, nu mai există simţuri. Nici minte. Doar admiraţie pentru un altfel de cer.
            În Islanda am fost gheaţă, lavă, auroră, cenuşă vulcanică, apă, bazalt, fum şi iarbă. Iniţial într-un vârtej şi-apoi separat, metodic, la fiecare nouă imagine. 
E o onoare că Ducu, de data asta împreună cu Adi, ne permite să exersăm un alt concept de deplasare. Deci, să ne teleportăm, vă rog…
Mulţumirile fotografice din acest post se îndreaptă către Fotograful Tău

5 comentarii:

  1. Sa va teleportati! Dar eu ma voi urca in corabia primului wiking iesit in cale si am sa va ajung din urma. Totusi, daca vreun gand razlet ma va confunda cu Brunhilda ucisa si va incendia corabia cu o sageata, atunci sa stiti bine ca tot voi fi cu voi, macar in cenusa mea. Nu mi-am putut reprima pornirea de a adauga si eu ceva.
    Cronica are eleganta aurorei, exuberanta cailor salbatici si cursivitatea caii drepte din noi , nu din ceilalti. Multumesc pentru ca mi-ai aratat-o mie prima!

    RăspundețiȘtergere
  2. La Fee, cronica mea păleşte lângă comentariul tău:) Deci eşti iertată doar dacă scrii şi tu o cronică s-o punem aici. Că doar te-ai teleportat acolo şi fără corăbii vikinge:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine, m-am teleportat, recunosc, dar nu mi-am gasit wikingul langa corabie, asa ca m-am asezat pe mal cu gand sa invat cate ceva din limbajul pescarusilor, fiindca numai ei puteau da de urma lui!

    RăspundețiȘtergere
  4. La Fee, cu sau fara viking, asteptam bucatica ta cronica:D
    Bartek, more text or more pictures? How does it feel when google translate?

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici