Vei fi acolo? - Guillaume Musso

...este cartea pe care mi-ar fi plăcut s-o scriu eu. Nu neapărat din punctul de vedere al scriiturii, ci, cel mai mult, pentru chestiunile tratate, întrebările puse şi cvasi-soluţiile oferite.

E o carte despre timp, decizii, regrete, prietenie şi iubire. Timpul ca spectator implicat al vieţii fiecărui om, deciziile care ne duc undeva, nu neaparat unde am vrea, o prietenie fidelă şi o iubire oarecum neîmplinită prin prisma timpului şi a deciziilor care îl arată pe personajul principal singur la 60 ani.

Este povestea unui doctor ajuns aproape de declinul vieţii care-şi doreşte cel mai mult înainte de final să o revadă pe singura femeie pe care a iubit-o şi faţă de moartea căreia se simte uşor vinovat. Oare ne putem întoarce în timp? Romanul arată o perspectivă a unei astfel de călătorii, punând accentul nu pe ştiinţă, nu pe modul în care am putea face asta ci pe ceea ce simte un om pus în faţa sa, cel de acum 30 ani, cu toate întrebările derivând dintr-o posibilă intervenţie în destin. Alegerile pe care le-am făcut într-un punct atrag domino-ul altor şi altor decizii care ne aduc la ceea ce suntem astăzi. Dacă am schimba o rotiţă trecută cât din ceea ce suntem acum ar mai fi valabil şi unde am fi? 

Datorită imensei iubiri pe care o simte şi după ce reuşeşte să o revadă pe ea, Elliott, convins de varianta lui cu 30 ani mai tânără, o salvează de la moarte pe Ilena. Acest fapt primeşte sancţiunile de rigoare si lucrurile se complică într-un puzzle cu altă imagine decât cea pe care o ştie Elliott cel de 60 ani. Dar îşi asumă preţul. Nu poate anticipa însă pierderea celui mai bun prieten.

E un roman savuros, pe care l-ai citi într-o singură bucată de timp, fascinat fiind de posibilităţile regresului temporal. Te aduce uşor-uşor la convingerea că e chinuitor să te întorci în timp, să-ţi revezi greşelile ştiind că le-ai putea îndrepta. A schimba cursul lucrurilor conduce însă către un alt prezent în care tu, cel obişnuit cu tine, devii alt om, înconjurat de alţi oameni, având un alt trecut pe care trebuie să înveţi să-l accepţi fără a beneficia de timpul care te-a ajutat să faci asta cu fostul tău trecut. Încurcat, nu? Garantez că romanul este mult mai puţin încurcat decât am reuşit eu să-l descriu. 

Dialogul este verosimil şi crud, iar unul dintre exemplele concludente după mine se află în conversaţia cu sinele mai în vârstă care îl acuză pe tânăr:

- Ai omorât-o pentru că n-o iubeşti cum trebuie. O iubeşti ca şi cum aţi avea toata viaţa înaintea voastră... Nu aşa trebuie să iubeşti.

Esenţa unei teme a romanului se află în rândurile astea. Cam cum ar trebui să iubim luând în calcul, pe lângă posibilitatea vieţii, iminenţa morţii? Căci ea e iminentă şi la 30 ani.
O carte voluptuoasă care mi-a dat mai mult de reflectat. Cu privire la teorii, întrebări, riscuri, îndepărtări, oamenii dragi şi pierderile noastre zilnice. Ne pierdem, ne pierdem îndepărtându-ne de esenţial.
Lectură conştiincioasă îţi doresc!

Părere scrisă pentru campania vALLuntar.