THE way?

Nu cred in oscaruri si-n clasamentele lor. Poate pentru ca nu le inteleg. Nu prea ma uit la filme in general, asa incat cultura mea cinematografica are nivelul unui fir proaspat de iarba. Si nu mi-e rusine, dom'le. Intrebata fiind (nu de alta, dar n-as aduce din proprie initiativa o discutie de genul) , imi place sa spun ca filmul meu preferat e viata reala.  Si, daca ma apuc sa vad vreunul, intuitia trebuie sa-mi fi spus dinainte ca merita sa pierd vreo doua ore cu ochii-n ceva luminos-miscator. Pentru ca filmele trebuie sa ma faca sa ma simt mai bine. Doar de-aia nu ma uit la horror, avataruri si-alte tampenii irelevante. Nu vreau sa termin filmul bulversata ca poate in intunericul din baie apare nenea cu toporul si dinti de sange ori gasesc in cada o creatura albastra cu urechi ascutite. Sau, cel putin, un film merita daca ma pune pe ganduri. Altfel, industria asta poa’sa dea faliment, macar stiu ca peretii vor fi mai puri in lipsa unor afise cu monstri sau apocalipse.

Acum am facut chiar efortul de a merge la cinema sa vad The Way. Normal ca si-aici mi-au aparut tipologiile, de parca as citi romane si-ar trebui sa fac niste caracterizari de personaje. Cum spuneam: tipa mid 40’s fumatoare inraita cautand ceva, gurmandul care vrea sa slabeasca, dar nu rateaza nicio experienta culinara c-ar fi pacat, scriitorul logoreic care e usor iesit din scena din pricina bauturii si, normal, tatal workaholic care n-are o relatie buna cu fiul si nu-i intelege acestuia puseurile de a ajunge in cat mai multe locuri. Acest tata, Martin Sheen (si-oi fi eu sub firul ierbii dpdv cinematografic, dar de el auzisem si-mi placea), e personajul principal care, afland ca fiul sau a murit in pelerinajul spre Santiago de Compostela, ajunge cumva sa faca acelasi drum. Intalneste alti calatori-pelerini simpatici si mai putin morocanosi ca el si se duce chiar dincolo de Santiago, unde-l sfatuise un tigan (spaniol! care stia a pedepsi propriul fiu furacios si putea sa vorbeasca despre asta in engleza. Parca as face si eu pelerinajul doar sa-mi satisfac o curiozitate din existenta acestei specii ca prea l-au facut plauzibil) sa lase cenusa. V-ati prins voi, sper, ce a ars. Se intelege ca, pe parcurs, tipul lasa in punctele esentiale cate un pumn din aceeasi cenusa.

Galeria personală, deci drepturi aferente ;)

Nu e un film cu happy-end. Tipa nu se lasa de fumat, tipul nu a slabit miraculos si scriitorul nu stiu ce n-a mai facut, iar tatal arunca cenusa-n ocean si-apoi se duce prin lume cu rucsacul lui fi-so. Apropo de asta, filmul parca ar fi facut reclama la The North Face. Dar ideea e faina, se indeparteaza intrucatva de la filmul american, peisajele grozave si coloana sonora inspirata. Mai ales continand James Taylor si Alanis Morissette. Plus ca are momente amuzante, fara sa fie glume porno.

Si, in final, chiar m-a facut sa ma simt mai bine si sa reflectez. Da, e un film pe care ar trebui sa-l vada si parintii mei. Din varii motive.