Dar(uri)

Cadourile sunt voluptuoase doar  uneori. Ar trebui sa fie un gest de apreciere, de drag si de altele din categorie, dar exista situatii cand devin o datorie. Da, da, toti dam cadouri pentru ca trebuie, nu pentru ca simtim. Chiar si sub alte denumiri. Si e trist pentru ambele parti.

Mie imi plac cadourile, dar cred ca mai mult sa le fac decat sa le primesc. Nu ca nu apreciez gestul, nu ca nu ma simt dragut ca cineva s-a gandit la mine, daca excludem "must"-urile. Pe care le detectez usor, din pacate. Mi-ar placea sa ma mint si sa cred ca toti oamenii sunt simpatici fara sa urmareasca asta, dar... Prefer sa daruiesc pentru ca sunt ciudat de pretentioasa si prea putini sunt cei ce pot sa-mi ofere ceva care sa ma incante 100%. Mai mult, imi place sa vad bucuria luminand ochii unui om, de care-mi pasa suficient de mult cat sa-i fac un cadou, chiar si fara ocazii. Sa-i vad fata zambicioasa de surpriza pe care n-o astepta si care-i valoreaza mult in stima de sine si raportare la lume. 

Nu suntem constienti de urmele pe care le lasam in ceilalti si, cand le descoperim printr-un gest ce ni se potriveste,  pare o bucatica de portret schitat in sufletul daruitorului. Tuturor ne plac reflexiilee noastre. Oglinzile sunt cel mai comun mod de le arata, dar cadourile pentru suflet sunt cele mai frumoase structuri de genul.

De data asta, nu pentru-ntaia oara, nu vreau nimic material. Vreau stari, ganduri pozitive, energie, bariere rezistente de la mine pentru mine, confirmari sau infirmari, verde+albastru, liniste si visuri mai aproape, dar cu arome de piersici. Si-ar mai fi ceva, dar o sa-i spun personal...

 Keep loving yourself [and others]! That's the best gift in the world you can afford.