2XMahmu

Simţi cum o greutate îi apasă şoldul. Înainte să deschidă un ochi, cu pleoapele scufundate deplin într-o lumină roşietică, încercă să vadă pe pipăite de unde presiunea. Nimeri o mână rece, într-o îmbraţişare caldă. Se smuci uşor şi abia atunci simţi plumbul din cap, mercurul din vene şi aricii care îi inţepau scalpul cumva pe dinăuntru. Da, era preferabil să rămână cu capul înfundat în glugă. Glugă? Aaaa, sunt într-un sac de dormit, dar cine e el? Până să caute în cotloanele memoriei, doi ochi de miere o priviră între clipiri dese. Şi pe el îl bulversase puţin culoarea neobişnuită a luminii. Un zâmbet îi destinse ei îngrijorarea şi lui chipul răvăşit de o trezire timpurie.

-        Ce caut aici? zise ea cu o mina semi-vinovată.

-        Aici ai dormit, spuse uşor zeflemitor cel care-şi avea mâna întinsă peste corpul ei.

-      Ce şi cum s-a întamplat? nu putu să evite, cu o paloare ce se distingea chiar în roșul difuz din cameră. Îşi amintea frânturi, dar nimic concludent.

-    Şşşşşşşşt, mai încet, sigur nu vrei să-l trezim pe Cosmin, ai văzut doar ce vijelios e in reacţii. 

Mda, Cosmin era tipul din celălalt pat, ascuns sub două rânduri de pături, respirând uşor, ca o felină camuflată sub cearşafuri, gata de atac. Foindu-se câteva secunde, rotindu-şi ochii prin cameră, ea îşi prinse tâmplele în mâini, încercând cumva să-şi ajute creierul să rememoreze măcar un detaliu. Da, îşi amintea jocul de cărţi, berea, frigul din cameră, râsetele şi blaaaaanc.

-     Dacă ţi se pare că cele 8,6 săruturi sunt ceva, atunci s-a întamplat. Ceva.  Dacă nu, nimic, evident.

-          8,6? Întrebă ea nestăpânindu-şi râsul înfundat.

-        Păi au fost cam 8 aşa, dupa numărătoarea mea. La ceea ce ar fi trebuit să fie al 9lea, cam după jumătate te-ai lasat moale pe pernă şi zâmbeai cu ochii închişi ca un copil mic visând jucării frumoase.

-         Dar tu cu ce te-ai învelit? încercă ea să combată evidenţa.

-         Cu drag…

Arghhhh, tipul e chiar fain, cum de nu-mi amintesc mai mult?

Scotocea orice detaliu care ar fi putut s-o ajute. Şi-a dat seama că hainele sunt exact aşa cum le ştia din seara precedentă, nimic pus invers, nimic răvăşit, observă adidaşii verzi pe parchet descheiaţi la şireturi ca la carte, semn că nu fuseseră scoşi aiurea, părul îi rămăsese prins în coada. Deci e posibil să spuna adevărul omul ăsta sacrificat în frig pentru ca eu să dorm în sacul lui care văd că e super moale şi călduros. Bietul. Cum o fi reuşit să adoarmă afară?

Încercând să evite să vorbească, macar o vreme, supravegheată de aceeaşi ochi de miere şi de zâmbetul prea fresh, dar nemieros, din fericire, desfăcu fermoarul sacului, se întinse şi îi prinse picioarele lângă ale sale băgându-le în locşorul ce rămânea odată deschis tot sacul, apoi îl întinse cât să formeze un hibrid de plapumă, îl izolă pe el de  peretele rece înfăşurându-i materialul la spate şi acoperi astfel noua idee de cuplu. Acum, după demers, simţi mai acut că e de preferat să nu se mişte. Plumbul, mercurul, aricii semnalizau. El a stat cuminte urmărind-o şi se abţinea cu greu să râdă de grija cu care se comporta ea după întrebările semi-inchizitoriale de mai devreme.

-          Se pare că dragul ăsta nu prea ţi-a tinut de cald. Uite ce mâini reci ai!

-          Eh, dar de-acum încolo…

Râseră amândoi, încet să nu deranjeze spiritele din cameră.

-          Bun, mai spune-mi ceva de azi noapte, continuă ea şerpuirea prin memorie.

-          Care e ultimul lucru pe care ţi-l amintesti?

-        Păi ştiu de macao pe pedepse, ştiu de bancuri, îmi amintesc când am coborat să facem ceai, ştiu când vuia vântul pe la ferestre de-am crezut că zburăm cu totul, ştiu că ni se părea că se luminează afară, că te-ai jucat cu şireturile de la adidaşii mei, că am băut o bere…

-          Heheeee, două-trei. După ce ai terminat prima doză, m-ai rugat să-ţi desfac încă una, apoi ai băut din cea pe care o aveam eu, dar nu cred s-o fi terminat.

-          Ceeeee? Măiculiţă, cred că ai o părere despre mineeeeee…

-        Şşşş, nu uita de Cosmin! N-am nicio părere. Rea. Iţi străluceau ochii după ce beai, atâta tot. Oricum, cred că nu pe mine m-ai sărutat azi noapte. La un punct mi-ai spus ceva nedesluşit, ca un nume de alint. Dar n-ai vrut să repeţi când te-am rugat.

O pată de roseaţă apăru pe obrazul pe care îl vedea el. Fata îşi stăpâni cu greu lacrima ce ameninţa să cadă pe perna cu o inimioara ciudat stilizată. Mişcarea nervoasă buzelor o trădă totuşi.

-      Hei, e în regula, toţi o păţim odată şi-odată, iar cuvintele lui fură completate de o îmbrăţisare mai strânsă în îmbrăţişarea în care erau deja. Nu-ţi face griji, nu ştie nimeni c-ai dormit aici.

-       Eh, parcă îmi pasă mie de ce ştiu alţii. Dar… ceilalţi când au plecat?

-      Pe la 5, înainte să ne punem noi în sac. Adică să te conving pe tine să intri în sac. N-am fi avut loc amândoi şi tu continuai să te împotriveşti, Cosmin voia să doarmă, eram ca-ntr-un film, o comedie ieftină ceva.

Tăcerea era cel mai nimerit răspuns la dezvăluirea câtora din întâmplările nopţii precedente. Era frustrată să nu-şi amintească, dar încerca să dismuleze, cuibărindu-se în braţele celui cu ochi de miere şi suflet blând.

-          Eşti frumoasă şi mahmură, şopti el.

-          Îţi multumesc pentru că te-ai învelit cu drag.

Ce-aş putea să-i spun? Că m-a salvat de la înecul în propriul sine? Că sufletul meu a fost încălzit de bunăvoinţa lui? Că nu credeam că cineva e capabil să facă gestul ăsta pentru mine? Că nu vreau să mă desprind din mahmureala în doi?

Şi au rămas aşa, îmbrăţişând prezentul, vorbind în șoaptă să nu trezească vijelia până când o bătaie în uşă, Cosmin somnoros sau vreun alt element avea să-i trezească. Deci nu până la adânci bătrâneţi, dar într-o încercare de a aduce eternitatea în prezent.