Cină romantică

Își verifică ceasul de la mână și ticăi cu unghia de 4-5 ori pe cadran. Un tic de-al lui. Era timpul: 8 fix și ea urma să apară. Nerăbdător, bătând din piciorul stâng sub masă, nu înțelegea de ce nu a ajuns deja. Un chelner îi zâmbește întrebând dacă domnul dorește să comande. Nu acum, mai așteaptă o persoană. După vreo 5 minute în care se uita când la telefon când la ceas, același chelner vine cu o tavă. Îi servește un pahar cu vin alb și îi întinde politicos un plic gălbui, vintage, ca și cum acolo ar fi ascuns nota.

-          Acestea sunt împreună. Am fost rugat să le aduc la masa dumneavoastră, zise, nedându-i posibilitatea de a replica ceva, orice. Uimirea era prea mare. Parcă presimțirile lui se adevereau și inima începu să-i galopeze când deschidea febril plicul.

Dragul meu Matei,

Te rog citește tot-tot și încearcă pentru un moment măcar să intri în pielea mea. Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi venit? Am fi petrecut 2-3 ore frumoase la cină, tu galant, m-ai fi făcut să râd, complimente etc, eu te-aș fi încântat și apoi plictisit cu poveștile mele lungi, am fi băut niște vin și apoi ce? O cameră de hotel? Alte câteva ore, m-ai fi pupat pe umăr când m-aș fi îmbrăcat, ca de noapte bună, și fiecare va fi plecat în lumea lui cu câte un taxi. Iar a doua zi ne-am fi prefăcut din nou la birou. Iartă-mă, Matei, dar nu vreau așa ceva. Nu vreau să ne facem răul ăsta și apoi să-l propagăm prin lume. Am infinit de dăruit, dar mă tem că tu nu poți primi atât. Pentru că așa e situația. Vreau să evit să-mi spui minciuni. Cum că ne-am cunoscut prea târziu, prea devreme, că situația se va schimba pentru mine. Nu! Dacă se schimbă, e pentru că nu mai poți lâncezi sufletește și, deci, ai face-o pentru tine. Exclusiv. Nu trebuie să am eu responsabilitatea schimbărilor din atâtea vieți.

Matei, nu vreau să fur din timpul nimănui. Nu sunt o hoață. Nu vreau să rupi tu câteva ore cine știe când, ore de la finalul cărora amândoi am pleca triști, goliți de energie și convinși că nu mai putem așa. Nu vreau o iubire de hotel sau de rătăciri. Nici ca scurtele noastre momente de fericire să aibă monedă de schimb mințirea altora care n-ar suporta adevărul. Și a noastră, de asemena.

Nu vreau să petrec sărbătorile gândindu-ma la cum le petreci tu, în alt loc, în alt timp. Mințindu-mă în vreun club cu 2-3 prietene single că ce bine ne distrăm și că n-am vrea delooooc să fim altundeva.

Îmi place să gătesc, știai asta? Dar nu în porții de o persoană. Nu vreau să continui așa, știind că aș putea găti pentru două. Sau, eventual, să arunc porția celalaltă pentru că „destinatarul”ei n-a putut ajunge în seara asta. Nici mâine seară.

Te rog, nu te gândi că îmi vei scoate tu gărgăunii din cap, că ce avem noi e unic și irepetabil, că blablabla. S-a întâmplat și se întâmplă și altor milioane.

S-a nimerit ca la petrecerea burlacițelor dată în cinstea Larisei de la HR să o cunosc pe Melania și să-mi și placă al dracului. Semănăm mult, Matei. De fapt, probabil de-aia ne-ai și ales. Ce ironie: două femei care se cunosc la o astfel de petrecere descoperă că se înțeleg foarte bine și că au atâtea în comun. Inclusiv un bărbat. Însă doar ea te are, eu doar cu gândul. În fine, să nu mă lungesc prea mult, vreau să nu încerci să mă cauți. Nu din vanitate, nu. Știu că n-ai telefona, dar nici în birou nu mă vei mai găsi, în caz că te gândești cum n-aș putea rezista ochilor tăi rugători. Cei din filiala Victoriei au nevoie de o persoană care, printre altele, să instruiască niște juniori și managerul a fost chiar foarte bucuros când l-am întrebat dacă n-aș putea să mă transfer. Mi-a fost utilă evaluarea făcută de tine, să știi. De luni voi fi acolo, cu alt șef direct, cu alți colegi. Îmi imaginez că te doare, dar numai o așa ruptură ne-ar fi putut distanța eficient din mlaștina în care ne înecam cu tot cu suflete. Iar Mihaela se va descurca foarte bine să preia din sarcinile mele.

Matei, ești un om bun și vreau să cred că, măcar peste ani, dacă nu în câteva luni când va fi trecut focul, îmi vei da dreptate. Nu avem dreptul să furăm. Nici măcar cu prețul fericirii de moment, atât de egoiste totuși.

Ai grijă de tine și de voi. Aveți toate premisele unei familii fericite, inclusiv capacitatea de a înfrunta obstacole, rutină, iar Călin e un puști adorabil. Am văzut poze și auzit povești.

Așadar, adio, Matei! Te-aș fi putut iubi, știu și știi. Dacă nu...

                                                                       Cu tristețe,

                                                                                  Ada

Mâinile îi tremurau pe foile scrise caligrafic, mare. Ca pe un shot de tequila, bău dintr-o suflare tot vinul. Merse la bar să plătească. Picioarele i se împleticeau haios, deși nu mai pusese strop de alcool pe buze în seara cu pricina.

-          Cât face vinul? Și servirea? Întrebă cu un rictus ironic.

-          Consumația dumneavoastră a fost plătită în avans, îl informă chelnerul.

Aceeași figură surprinsă, dar resemnată apoi.

În 40 minute era acasă, cu o sticlă de șampanie în mână, jumătate lucid, jumătate trăind aievea.

-          Melaniaaaaaa, ce faaaaaci?

-          Șșșșșșșșșt, Călin tocmai a adormit. Nu vorbi tare, te rog.

-          Vreau să sărbătorim cum se cuvine, draga mea. Am semnat tranzacția anului, anunță cu un zâmbet amărui.

Se duse apoi la dormitorul copilului, îi mângâie cârlionți moșteniți cine știe de unde, îl pupă pe frunte și ieși tiptil.

Între timp, Melania, bucuroasă pentru victoria soțului ei și apreciind ce va urma, scoase paharele de șampanie. Pe cele bune, de cristal. Iar Matei rămase pironit, privind în gol, pe ferestrele mari din living, cu sticla încă în mână. De la etajul 8 se vedeau în zare luminile din Piața Victoriei.

Dragă Soare,

Nu ți-am mai scris de mult, dar asta nu înseamnă că te-am uitat. Ești în sufletul fiecărei respirații a lumii mele. Razele din ochi nu se uită. Îndrăznesc să adaug un ”niciodată”.

Bun, îți înțeleg mâhnirea. Știu, știu că sâmbătă e ziua ta și te gândești la ani. La anii tăi, la anii-lumină, la ani, dar, Soare, nu vârsta e relevantă, ci căldura acumulată în ani, lumina pe care-o reverși nouă, binecuvântaților, și faptul că suntem atâția cărora ne place compania ta stelară. Să nu mai menționez vârsta reală, nu cea din galaxie. Eu cred în ea, în vârsta pe care o vrem și pe care ne-o permitem. Iar ție ți-as atribui vârsta tinereții veșnice.Tu ce părere ai?

Cum vom sărbători ziua ta fără să te avem în preajmă? Cum va fi cea mai lungă zi fără cel care a făcut-o magnifică prin multe ore de lumină?

Soare, chiar ne e dor de tine. Nu te acuzăm de furtuni solare și iartă-ne SPF-ul. Am devenit, în timp, cam sensibili. Te rog cu suflet de copil să nu mai plângi prin atâția nori. Lacrimile tale ajung să ne întristeze și pe noi. Aproape că nu mai știm exact cum e binele pe care ni-l ofereai. Zâmbește-ne un pic, ieși din pufoșenia acelor triști și apropie-te. Nu te judecăm și nu ne vom ascunde, promit. Putem scrie cu lumină și fără tine, o vreme numai, dar nu are farmec.

Uite, sâmbătă îți fac un tort cu fructele verii (și preferata ta, daaa) și te aștept cu bucurie ACOLO. E verde crud, cum îți place, adie un strop de vânt și e prezentă energia bună în cantități nemăsurabile omenește.Vii, da?

Cu doruri, mai multe,

Puiul de soare.

Alergând cu sufletul

Azi e cod galben de frig la suflet. L-am adus dintr-o ploaie de iarnă. Surprinzător uneori, dar căderile astea de lichide cerești chiar există. Asta avea picuri imenși și foarte reci peste mâzgălituri de zăpadă murdară. Bucăți ascuțite de metal în bălți de noroi. Am pus sufletul la uscat pe un calorifer fierbinte. Nimic. Codul nu cedează, rupe din suflet, îl tușește, îi dă febră, febră cu friguri și spasme.

Am mers cale lungă până la o sobă de teracotă și l-am lăsat în fața ei să se întremeze. Nicio schimbare. Acum stătea letargic și fără de suflare.

Am alergat la un șemineu în care tocmai se făcuse un foc mare și voluptuos. L-am rezemat pe un fotoliu acolo, lăsându-l o vreme să vadă dacă îi merge. La fel. Codul galben i-a intrat parcă în esență.

L-am adus acasă și am dat drumul la cuptor. Epuizat, zâmbidu-mi trist s-a așezat pe scaunul de lângă aragaz și mi-a șoptit cu ultimele puteri:

- Uite ce e, nu de asta am nevoie! Bine măcar că ai încetat să alergi. Adu-mi înapoi aroma de vanilie de lângă șemineu și lasă-mă să privesc ninsoarea. Mireasma aia te trezise și pe tine la viață. Dacă ai avea puterea să recunoști… Poți să fugi apoi cu ea, du-te, dar eu rămân aici. Deocamdată nu mă mai doare nimic. Primăvara e pe drum.

Cititori cu voluptate - Simo

O colecție de împrejurări mi-a adus-o pe Simo din prea virtual în real. Așa am descoperit încă o lipsă a virtualului: nu te lasă să vezi cât de grozav este un om. În plus, nici nu-ți permite să te gândești că spontaneitatea se prelungește în spatele internetului și-n față. Față în față. Noroc c-avem o viață departe de taste.

 

1. Misiunea ta în lume.

Dacă aș avea variante de răspuns a), b), c), aș alege c) - unde c) de cele mai multe ori e nu știu, atunci când nu e nu știu încă. Ar mai putea fi nu m-am decis, dar nu-mi place.

În mod sigur nu e de a schimba lumea. Sau de a salva vreo planetă.

Știu că am mișcat oameni, locuri, lucruri pe care le-am atins..mă feresc să zic schimbat, pentru că nu vreau, nu-mi place să schimb. Vreau doar să găsesc rețeta perfectă pentru ingredientele date.

2. Viaţa. Metaforă sau p cuvinte – definiţie

Viața e o călătorie. Un fel de ocolul pamântului fără bilet și cu destinație neașteptată.

Când nu e planificată în detaliu și bagajele-s făcute-n grabă te mai rătăcești, poți trece de mai multe ori prin acelasi loc, dar oricum ar fi, în mod neașteptat ajungi acolo unde nu te aștepți.

3. Ce combustibil foloseşte motorul tău intern? Cum porneşte iarna/vara? Accesorii ale maşinii?

Motorul...se alimentează din instinct și pornește pe bază de emoții, atât iarna cât și vara. Accesoriile au venit la pachet și nu pot fi înlocuite în caz de avarie/ revizie:).

4. Persoană care te inspiră să trăieşti/să acţionezi/să zici.

Sunt oameni care însoțesc și marchează momente. Oameni de la care mă inspir, pe care îi inspir, respir.

Pentru oricare dintre cele trei „să” cât și pentru toate adunate, inspirația vine din ceea ce simt în, dar și printre momente.

5. România. 5 aspecte de negăsit altundeva.

România e locul de unde nu mi-am dorit vreodată să plec altfel decât în scurte călătorii în scop de curiozitate, cu mijloacele la îndemână la timpul dat. Și acum că am mărturisit, am inclus aici cele 5 aspecte, așa ca-n “Micul prinț” - desenează-mi o oaie...aici e oaia ta...:)

6. Liniştea. Metaforă sau p cuvinte – definiţie.

Perfectă spre mai mult ca perfectă :), liniștea e oarecum fițoasă. Nu se deplasează către tine, trebuie să o cauți, să o recunoști și mai ales să o gasești.

7. Care a fost rezultatul pentru care ai muncit cel mai mult până acum? Context.

Uneori se leagă lucrurile, alteori se leagă întrebările.

Încă muncesc la asta, deci nu am rezultatul. Revin updated, promit :).

Îți mulțumesc, Simo. Pentru încredere și încurajări, pentru că ești aici, ai fost acolo la un episod din redescoperirea frumuseții și continui să fii;-)

Dragă cititorule,

În demersul meu de a începe cel mai bun al vieţii mele, cum ziceam mai devreme, m-am gândit să postez cât mai pozitiv posibil în calitate de primă scriere publică. Constat că, atunci când nu mai vine natural, optimismul se obţine cu strădanie. Deci, mă străduiesc. Pe de altă parte, nu ţi-am acordat până acum un post întreg. Aşadar, îţi scriu.

N-am multe de spus, nu vreau să justific existenţa blog-ului ori chestiuni de gen. Cea mai importantă informaţie pe care vreau s-o comunic e că mă bucur că eşti cititor. Indiferent că îţi place de mine, că te bucură ce şi cum scriu, că te transpui în poveştile mele, că simţi similar, că te amuz, indiferent că mă uraşti, că intri pe blog doar urmare a îndemnului:"intra de citeşte, a scris georgeasca", că m-ai găsit pe google căutând zonele de voluptate de pe trupul iubitei (s-a întâmplat, pe cuvânt de statistici) etc. Oricare ar fi motivele şi motivaţiile, de vreme ce-ai ajuns aici şi-ai citit ceva, am o bucurie. Că aşa sunt oamenii, au bucurii meschine şi inexplicabile altora.

A doua informaţie e că intenţionez să public din când în când un fel de discuţie cu un cititor, care nu e neapărat şi comentator direct. Pe mine unii oameni mă inspiră să trăiesc (da, ştiu, sună dubios, dar are fundamente în iţele minţii mele) şi/sau să scriu. Pentru că îmi par oameni de la care se poate învăţa, vreau să iau o bucăţică de învăţătură şi pentru blog-ul care e citit de tine, cel/cea căruia mă adresez acum. Cu unii dintre aceştia (depind de multe variabile, inclusiv disponibilitatea lor) vreau să discut pe blog la modul la care eu le pun vreo trei-patru întrebări oarecum metafizice şi ei răspund cât de metafizic vor şi îşi permit. Am în minte deja câteva persoane, dar, dacă ai vreo propunere, fie de întrebări, fie de oameni întrebabili, spune. În 2012 ascult mai mult...

Te salut cu bucuria strădaniei. 

Nu uita:

Keep smiling!

Keep dreaming! 

Keep seeking for the best way!

Cu drag,

IuliacarecautăVoluptatea

Foto