Povestea III. Keep talking

Please insert cash or select payment method. Please insert cash or select payment method : 2 şuturi  în fund pentru turmentatul de George. Ce căuta acolo? Ce cumpărase? Ciuperci şi paste? Probabil i-a venit ideea să facă ˝macaroanele˝ alea care îi plac Ioanei. Iar le va mânca singur. Nici măcar Laurenţiu nu-i mai poate risipi timpul gol. I-a rărit vizitele şi scurtat compania de când cu noua lui prietenă, indianca.

Nici nu realizează cum picioarele singure îi schimbă direcţia către plajă. Duce şi ciupercuţele şă vadă marea. Absurd. Dar îşi urmează corpul fără împotriviri inutile. Oamenii aleargă, discută, plimbă câinii, biciclesc. Numai marea continuă să se agite, netulburată şi rece. Nu simte nimic la vederea ei. Nu mirosea a marea pe care o vroia el. Soarele iriza vesel pe
deasupra lumii, într-un unghi mai mult decât plăcut. Deforma nuanţele şi portocaliza atmosfera (nu, nu în sensul ăla de portocalizare). George s-a  trezit analizând intens un personaj căruia îi venea puternic lumina pe faţă până a trecut prin dreptul lui şi s-a putut convinge că  nu e Alin. Ah, al patrulea pe ziua de azi. Parcă înnebunesc în obsesia mea continuă. De ce mă tot compar cu el? De ce îl ˝văd˝ constant?

Trecea uşor de la un gând la altul, de la zâmbet la mohorâre. Îşi aminteşte ultima ocazie în care a conştientizat acelaşi unghi magnific al soarelui, timpul perfect în care să conduci. Da, da, eram în maşină cu ea, eu la volan şi ne bucuram încărcându-ne cu energia celuilalt. Ea a vrut sa rupă din tăcere, poate şi din bucurie: ˝Ştii, George, că nu te iert pentru c-ai mers la recepţia aia, nu?˝.  El şi-a reîndreptat apoi privirea spre drumul sălbatic, dar nu din reflex şoferesc. Mai putea să rămână la ea 4 secunde. Da, Io, ştiu. Mie mi-ar fi greu s-o fac, dar aş putea să te iert pentru tot. Nu doar pentru Alin, nu doar pentru respingerea ta, nu numai pentru momentele în care vrei să-mi arăţi o răceală care nu-ţi aparţine, ci şi pentru că niciodată, dar chiar niciodată, nu m-ai chemat în vreo deplasare inspiraţională de-a ta. Să mă fi luat cu tine când mergeai prin văi, pe creste, pe dealuri, prin păduri, pe cărări uitate, prin sate apuse să creezi opere, personaje şi întâmplări. Nici n-aş fi respirat de teamă să nu distrug arta. Şi habar n-am de ce nu am fost. Nu cred că ţi-ar fi fost nu-ştiu-cum să-i dai lui explicaţii. Asta mi-ar fi cel mai greu să iert în tine, dar aş face-o, draga mea, dragă. Avem nevoie de iertare ca să putem trăi împreună. Şi eu vreau asta, mai mult decât ce-am vrut cel mai mult până la tine. În locul sincerităţii discursului ăstuia, i-a ieşit un ˝Ştiu˝ gâtuit, vinovat ca al celui care e conştient că a încălcat regulile jocului, nişte reguli doar intuite, fără să-i fi fost vreodată aduse la cunoştinţă. Dacă ar mai fi acum în situaţia aia, i-ar spune tot despre iertarea fără sens, dacă...

˝Why won't you talk to me? You never talk to me˝... ˝I'm feeling weak now, but I can't show my weakness˝ ... ˝You never talk to me˝...˝I feel like I'm drowning˝... ˝Why won't you talk to me?˝

˝It doesn't have to be like this
All we need to do is make sure we keep talking.˝

Keep talking to me, Io! Asta mă ţine în viaţă, pot respira când vorbesc cu tine. Ştiu că şi pe tine. Ştiu că şi tu...