Lista cuvintelor enervante

Dacă aţi mai aterizat prin casa mea virtuală, posibil să fi realizat că am un hobby din a face liste. Aici scriam despre ce-mi doresc de la 2011, şi-aici făceam rezumate de veri de 2009 şi 2010. Pe blog numai, că-n viaţa reală mi-e groază şi de liste de cumpăraturi. Acum, există anumite cuvinte pe care mintea mea refuză să le rumege sau refuză să asculte contextul până la capăt, zgâriată fiind de aceste violenţe verbale. Puneţi-vă centurile de siguranţă, nu am pretenţii de empatie pentru treaba asta. E doar o mică parte din capitolul asumat în ciudăţenia fiinţei mele. Există astfel de cuvinte şi-n română şi-n engleză, dar încep cu materna:

-    bănuţi sau orice diminutiv plasat aiurea fără să ducă la scopul pentru care sunt făcute sufixele diminutivale. Aici intră şi ‚plinuţă’, dar acesta este atât de plin, încât merită să facă obiectul unei analize separate.  Acum ceva vreme, datorând constant pentru întreţinere, mi se cereau lunar ‚bănuţii’. Dar cum dracu’ poţi să numeşti suma pe care trebuie s-o plăteşti pentru apă, căldură, gunoi etc drept ‚bănuţi’? Nu ţi se irită limba? Nu-ţi cresc pălămide în gură? Oare din ideea stupidă ca diminutivând mi se vor părea mai puţini? No way, ‚bănuţii’ se calculează tot în lei ca şi banii. Să nu amintim de magazinele unde se cer şapte lei şi cin'zeci de bănuţi. Oare de ce? Scrie şi pe monedă numele subdiviziunii leului: BAN.

-    drăguţa, scumpa, iubita – o categorie aparte de adresări articulate, neurmate astfel de numele persoanei. ‚Imediat, iubita’ , ‚Sunt pe drum, scumpa’. Nu, pe bune? Iubita cui? Scumpă la preţ? Drăguţă la chip? Mai mult, cunosc doar persoane cu care n-am avut tangenţe mai mari decât cele colegiale care foloseau exprimarea asta unsuroasă inclusiv faţă de mine. Parcă ar fi dat iama în garniţa cu untură şi-apoi, lingându-se pe la bot de satisfacţie pisicească, mă cheamă să-mi comunice rezultatul săpăturilor în grăsime şi greţoşenie. Bineînţeles, mă cheamă aşa pe lângă milioane de alte ‚draguţa’şi ‚scumpa’ că doar, dacă mi se adresează în acest mod n-aş putea să am pretenţia  să fiu individualizată. Mi-ar plăcea să mă strige cineva ‚lucida’ , ‚inutila’ sau chiar ‚afurisita’. Vă dau idei:)

-        plinuţă – asta mă face să turbez. Pe lângă faptul că variaza ceea ce se descrie prin acest cuvânt mai mult decât fluctuează cursul leu-euro, dar după privirile critice şi categorizatoare, mă gândesc la evoluţia acestui cuvânt. Plin înseamnă că ar conţine un ceva, dar fără să dea pe-afară. Deci asta ar însemna idealul, nu? Fără ataşamente excesive. Toţi vrem o viaţă plină, o halbă plină, o sticlă plină cu otravă etc. Şi, dacă ne raportăm la diminutiv, nu s-ar deduce chiar că nu e nici măcar gata de surplus? Adică e aproape plină ideea. Dar nu, cică plinuţă înseamnă că are mai mult decât i-ar trebui, pe ici, pe colo. Şi-atunci logica unde s-a topit? Îmi mai amintesc apoi de momentul când el-ul ei a intrebat de mine şi de existenţa mea, iar descrierea mărturisită mie cu inocenţă ulterior a fost că aş fi altfel decât ea, adică ‚plinuţă’. Să-mi trag palme dacă nu găsea nimic mai definitoriu pentru tot ce eram decât asta. Mai am o dilemă: una care nu e plinuţă cum e? Goluţă?

-          fursecuri -  mi se pare deranjant cum sună. Atâta tot. Mai bune’s limbile de pisică, dacă le ştiţi.

-          simeze – un cuvânt sinistru şi-atât. Vreau să mă aşez pe simeze şi să le suprim din limba română:)

Sigur mai sunt, dar le pastrez să fac un suc mai încolo.
Până e gata sucul, nu uitaţi de Islanda - din gheaţă şi cenuşă a lui Ducu Gheorghiescu şi a lui Adi Smădu. Promit solemn că merită întru ne-enervare. Nimic pe simeze, dar fotografii la Sala Acvariu. Mâine, vernisajul, până pe 17 iulie, expoziţia. MTR. Bucureşti.