11.07.2010

Reindragostirea

Mi-a luat ceva viata si o raza de soare inca innorat sa-mi dau seama ca ma uitasem intr-un colt de suflet. Plus o ploaie tamaduitoare zguduita de multe tunete scurte si stinsa de-un fulger suficient. Noroc ca nu ma sperii...
Sunt vie. Sunt aici si oriunde vreau. Aproape omniprezenta in propria-mi viata. Sunt eu si nimeni nu ma poate deposeda de mine. Sunt suma tuturor lucrurilor care ma descriu si care fac diferenta. O piersica-ntre frunze. Iti da iluzia ca e coapta si nu stii daca s-o culegi sau s-o mai lasi spre parguire in inca niste bucatele de soare curat si ploi de toate felurile, inclusiv acide.
Intr-o epistola nocturna, atarnata de creanga unui piersic drag ce m-a crescut, literele spuneau ceva de cea mai bestiala femeie dintr-un grup neomogen. Sau una dintre ele. Si cea mai desteapta. Sau una dintre ele. De ce n-as crede? Vreau sa cred.
Sunt zilele in care ma reindragostesc de mine. Uitata in cotlonul ala absurd, nu ma mai (re)cunosteam, imi lipsea voluptatea constientizarii de mine. Acum sunt orbul care nu mai orbecaie, redescopar de unde am venit si sunt aproape pregatita sa vad cu ochii-mi vindecati spre unde ma indrept cu tot cu mine. N-as vrea sa-mi mai segreg sufletul intre cei doi gemeni contrari din fiinta mea. Temporar e bine caci amandoi par a merge spre aceeasi nuanta de verde.
Ma simt aproape anagrama mea, gorgeous ("aproape" se refera la anagrama, nu determina adjectivul:D). Poate si pentru ca acum cred ca pot intelege necuvintele, ca stiu sa nu mai cred toate cuvintele si ca am invatat sa astept. Chiar daca...

Keep smiling! ...no matter how hard;)

06.07.2010

Ultima scrisoare...

...pentru ca demisionez din orice dorinta de Nepal. A fost scrisa cand credeam inca. Memo asupra clipei prezente imediat dupa. Asadar,

" Luciditatea ta e un monstru care musca din mine si-mi arata cat de nicaieri a ramas a mea, odata omniprezenta. Cred ca o cauta, dar , negasind-o, rupe cu voluptate si ultima particula. Si o urasc nemasurat pentru ca ea ne impiedica sa fim noi, sa … orice. Ea te trage spre foarte departe, ea urla la tine “stooooooooooooooop” cand esti doar aproape sa-ti misti buzele in acelasi ritm cu ale mele. Ea te opreste cand vrei sa vezi ploaia in maiou alb. Ea iti sopteste texte si pretexte. Ea ma face sa nu mai intreb pentru ca mi-a creat o teama groaznica de refuzuri. Si tot ea te-mpiedica pe tine sa propui orice presupune mai mult de unul.

In fiecare zi ma simt mai mica, pentru ca’s insignifianta. Departarea micsoreaza pana ce un punct se face nimic intr-o zare pierduta. Si ma simt hidoasa. Respingerea ta ma face urata, din ce in ce mai urata. Oglinzile stiu asta si o reflecta.

Intr-o zi si-o noapte o sa ma vindec de tine. Si voi fi uitat tot ce n-a fost, nu-mi voi aminti nimic din ce tanjesc puternic sa fie. Sa ma culc intr-o noapte si sa uit ca sunt eu, sa ma trezesc intr-o alta viata in care tu ma vrei asa cum sunt, obsesia mea. Continuarea in varianta soft ar fi ca noi sa construim si sa coloram impreuna o cale, iar tu sa nu faci niciun pas de rac pe ea. Varianta sarcastica e cea in care pe mine nu m-ar interesa ca ma vrei pentru ca m-ar asteapta altii, mereu altii, si altele, alte idei, alte planuri, alte expeditii. Si nu as uri carnea de pe mine sau materia-mi slab cenusie pentru ca vroiam cel putin sa ma imbratiseze altul intr-o seara cand ai aruncat spre mine o pastila de cefacitucuea. Totusi, revin la partea umana. Vreau sa cred ca seamana mai mult cu jumatatea dominanta din esenta mea alterata. Mi-ar placea ca in drum sa nu mai vezi idei, sa nu mai judeci abstract si sa ai rabdare sa cunosti inainte sa ma extrapolezi dintr-o alta. Oare care? Oare cum? Oamenii nu’s matematica, nu li se aplica aceeasi teorema celor dintr-un grup format prin similitudini. Gelu Ruscanu m-a fascinat ca personaj; il asociam cu mine. Si eu vedeam jocul ielelor-idei. Dar tu, cel mai pragmatic si mai ancorat in realitate, ii faci concurenta in ce ne priveste. Ah, si sa vrei sa cunosti, nu sa fugi singur inspre orice altceva decat Nepal. In filmul asta mut de-a nu fi, au existat scene in care tu vroiai sa aclimatizezi piersica in lumea ta, sa te pansez cu rasul meu, sa fii mereu conectat la injectia ta de tinerete si drag, sa te trezesti pupand puf, sa fii biblioteca mea si literele mele (toate’s citate din scrisul tau voluptuos;). Regizorul nu le-a mai introdus insa si-n remake-ul vorbit, palpabil si incredibil de scurt. Si am ramas cu doruri absurde, sentimente schilodite. Si stiu ca si tu... Unde se duc toate? Poate le calca timpul in picioarele lui grele, dar nu le sfarama. Candva, niste cioburi din ele or sa revina in noi sa ne intrebe de ce n-a fost, de ce n-am riscat, de ce e asa tarziu.

Ma mai stropesc cu sperante si ma mai imbat cu niste cuvinte rostite odata ca sa-mi pot reaprecia singuratatea de dinainte de tine si sa ma bucur din nou ca-mi apartin in intregime.
Iarta-mi imaturitatea si produsele ei, e inerenta fiintei mele."

Acum stiu ca nici luciditatea, nici necunoasterea n-a fost determinanta in fiinta ta chinuita de vinovatii si remuscari. Acum stiu ca am fost o ultima optiune pentru cineva ce-mi devenise prioritate. Acum realizez astea in timp ce ma spal de tine de pe maini, creier, buze si suflet. Folosesc detergenti buni: indiferenta, negatie, reafirmarea lipsei tale de curaj, propria-mi luciditate sfaramata, dar sper sa nu fie nevoie sa folosesc mult din dizolvantul timp. Am nevoie de el. Asa cum am nevoie acum sa ma uit pe mine intr-un alt univers. Al meu e sufocant. Acum trebuie sa-mi reapreciez singuratatea si sa ma bucur din nou ca-mi apartin suta la suta. Dar nu cu sperante din cuvintele tale, ci cu tot ce n-au spus ele in noaptea cand imi ploua direct pe suflet. Si uitand toate intrebarile mele derivand din origini.

Keep finding the best way!

P.S. Fata de persoanele obediente si supuse nu se intampla niciodata o dominare, ci o afirmare naturala a puterii si, eventual, superioritatii. Adevarata dominare are loc atunci cand e vorba de oameni pe acelasi plan cu tine.

Până acum au fost pe aici