04.04.2011

Ar fi...

...niste lucruri pe care inca nu le-am deprins, dar ar trebui:

- sa nu mai am atat de multa incredere in cuvinte. Sunt doar niste forme goale care pot capata sens in anumite circumstante. Dar daca circumstantele nu sunt favorabile, sensul cum devine?

- sa nu mai sperie timpul. Ca doar trece oricum. Cel ce-a trecut, cu atat mai putin trebuie sa ma inspaimante, iar cel ce vine ajunge la mine si fara sa-l trag eu de maneci.

- sa construiesc.

- sa fiu indiferenta mai des, mai mult, mai cuprinzator.

- sa o iau de la capat.

Tu ce ai vrea sa inveti?

6 comentarii:

  1. Dacă reușești să o iei de la capăt :) să mă anunți.
    Eu vreau să nu mai îndepărtez prietenii, care fug de teama că mă vor răni... E o mentalitate pe care nu o accept, de vreme ce absența lor mă rănește mai mult. Și aș mai vrea să pun zâmbete pe fețele tuturor prietenilor mei :) Cer prea mult?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai in fiecare zi o luam de la capat, nu? :)
    Aia's prieteni? Hm, esti tu sigura ca e motivul real? De obicei chestiunile de gen ascund ratiuni mai profunde care nu pot fi spuse.
    Asta din urma nu e grea, dar ce fel de zambete?:)

    RăspundețiȘtergere
  3. alte motive... eu stiu? sunt atatea fețe ale unui singur om.
    Zâmbete adevărate :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Atâta vreme cât feţele sunt consecvente, e bine. Dacă nu, mai adaugi treaba cu mentalitatea (pe care n-o accepţi, dar rar o poţi schimba)+ retragerea lor şi faci un calcul dacă e vorba de prieteni sau de cunoştinţe mai apropiate conjunctural, zic:)
    Floare la ureche cu zâmbetele:P Dacă vroiai să pui fericire pe faţa lor era ceva mai greu:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar fi
    Marca modului condițional vrea să mascheze permanentizarea unei stări sau a unei trăiri ce e, de fapt, dacă a apucat să se nască, adică să cunoască timpul, sub semnul trinității( a fost, este si va fi).
    Eu îmi asum toate nuanțele temporale, fiindcă toate au un anumit rol într-o economie a existenței mele. Și, ceea ce e dat să se întămple, se va întâmpla.

    RăspundețiȘtergere
  6. Permanentizarea de dupa nastere, da;) Dar sa se nasca odata!
    Pffff, ma enerveaza la culme predestinarea. Vreau sa cred ca pot sa misc din maini sa se intample ceva, nu sa astept sa-mi intre fericirea-n rucsacul deschis catre cer(ul meu).

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici