Povestea II. One and only

Ioana se îndreaptă către anticariatul galeriei unde George privea tulburat, fără nevoi literare, titlurile. Deşi o aştepta (ca în fiecare zi, de când lumea), simţindu-i mâna pe umăr, tot corpul i s-a prefăcut într-o minge care putea sări dincolo de cel mai înalt şi zdravăn tavan. Şi la constricţia asta s-a adăugat privirea ei. Nu-i mai văzuse poate niciodată ochii atât de turcoaz, revărsând lumină, înflăcăraţi suprem. Ochii singuri vorbeau, cuvintele s-ar fi pierdut într-o inutilitate banală. George s-a simţit îmbrăţişat doar admirând-o. Nici nu-şi aminteşte ce a zis mingea din el când se iniţia un fel de conversaţie.  Doar "un fel" căci nimic din ce
spuneau nu se regăsea la nivelul comunicării de dincolo de vorbe complezente. El nu înţelegea de unde-i vine ei imensitatea satisfacţiei ce se scurgea din privire şi-ar fi luminat şi cel mai întunecos raft din încăpere şi din univers. Parcă i-ar fi spus : Ia-mă cu tine în nelume. Acum. Dar nu putea rosti asta. Convenţiile sociale, personale, de orice fel au oprit-o. El ştia. Ştia că urma să plece în weekend cu Alin şi prietenii ei/lor. Ar fi vrut s-o înţeleagă, dar nu-i ieşea decât un la dracu cu Alin şi cu toţi cei din jurul lor! Cu toate astea privirea aia spunea atâtea şi atâtea. A avut chiar ideea stupidă că e mai bine s-o surprindă pentru că doar aşa ea nu-şi poate plănui reacţiile şi nu-şi poate exersa uitătura, iar el o află mai cu spor. Stupid. S-a înjurat pentru cretinătate.

Totuşi de ce atâtea convenţii? De ce nu se opreşte ea să-i mulţumească pe alţii? Să se gândească 44 de clipe la legătura dintre ei. Aia invizibilă,  dar invincibilă. Pe care o neagă constant în faţa lui (deşi îi realizează forţa), din prea multe frici. Inclusiv din teama imensă de a nu-l pierde odată ce îl va fi avut 100%. N-ar putea suporta asta. Şi el e atât de sigur că, având-o, n-ar exista nicio altă femeie din cele aproximativ 3 miliarde care să-l facă să se răzgândească. Pentru prima dată în viaţă, e hotărât şi ştie ce înseamnă aşa ceva în firea lui superdilematică. E de bine, de cel mai bine, EA este acea EA. Dar  oare frica Ioanei nu vine cumva dintr-o mare iubire contorsionată? Îl vede atât de genial,  atât de compatibil ei, atât de frumos de iubit, atât de diferit de platul de Alin, îi place să stea cu el şi-n tăcere, deşi conversaţiile lor ating un mare grad spumos, poate cum n-a mai fost altul. Şi ştie că ar merge, dar angoasele o determina să se convingă pe sine şi apoi pe George că nu e aşa. Şi tot ce poate să spună momentan este irelevant în faţa conexiunii lor.

E chemată de un cititor grăbit. Se întoarce. El îi face semn că ar pleca. Ea îi arată să mai aibă rabdare. Rămâne, neconvins de soarta demersului. Ea vrea doar să-l simtă aproape prin singurul lucru pe care şi-l poate permite într-un public de genul: îl imbrăţişează cu tot suflul vital, cu toată existenţa ei fărâmiţată de nehotărâri şi decizii nemulţumitoare. Din nou îi transmite uriaş. Şi-l întreabă dacă ar putea să-l sune mâine. Sigur, sună-ma în fiecare zi, sună-mă după ce plec, sună-mă oricând i-ar fi spus, dar a schiţat doar un da aiurea. Habar n-are de ce. Scutul ei îl face uneori şi pe el să-şi ia ziduri. Paralel răspuns am putut sa dau, fraier!

Pleacă răvăşit, nu avusese aşteptări, dar parcă nici asta n-ar fi crezut că e posibil. Îi fusese dor cu toată carnea de pe el de Ioana şi acum a lasat-o oarecum singură. Ce bou sunt. Ştie că, fără el, ea va fi mereu singură. Şi nu-şi găseşte argumentele s-o facă să înţeleagă într-un final, eventual fericit. Se trezeşte fredonând fragmente.

…I dare you to let me be your, your one and only,
Promise I'm worth it,
To hold in your arms,
So come on and give me a chance…

…You'll never know if you never try,
To forgive your past and simply be mine…

Intră în maşină şi CD-ul rulează asta


I know it ain't easy giving up your heart...