Metamorfoza

N-am mai zis nimic de cand m-am aruncat in cotidian si m-am dezbracat de metafore. Caci acolo nu le utilizez decat rar si cu oameni dragi si rari (sau scumpi la vedere, in alte cuvinte). Dar am ramas cu o parte din mine in lumea mea, cotidianul n-a reusit sa ma acapareze total, din fericire sau nefericire, dupa perspectiva si privitor. 

Si-am scris intre timp, dar nu despre viata, deci nu se incadreaza aici. 2770 cuvinte, 14 pagini cu bibliografia, note de subsol OSCOLA (limbi straine, stiu, pierdere de vreme, de acord:). Ma gandeam sa revin, sa las gandurile sa se mai astearna pe suport virtual, intr-o forma ceva mai putin siropoasa. Pentru ca, da, imi pasa de glicemia celor putini care isi arunca un ochi pe aici. Dar imi vine greu sa spun neplasticizat. Suna banal si nevoluptuos. Nu-mi place sa adaug banal existentei. Desi ea mi s-a banalizat in esenta.

S-ar cuveni o transformare, dar nu stiu in ce sens. Mi-am schimbat atitudinea, am incercat sa pretind ca nu-mi pasa, am dat sa zambesc mai des, m-am convins ca sunt prea critica, distructiv-critica si a functionat. O perioada. Vreo doua saptamani. Dupa care am realizat ca nu pot fi constructiv-critica raportat la oameni, nepasarea simulata e egala cu zero daca nu corespunde unei stari interne. Zambitul e insa in cote legale. Uneori tamp si greu de sters, dar macar exista. Chiar daca sursa lui nu e prezentul.

Sa fie metamorfoza, zic. Sa creasca iarba, sa rasara si sa incalzeasca soarele! Si sa n-o dam din nou in metafizica;)

Keep thinking! [unless you can avoid it]

P.S. Melodia asta ma furnica incredibil. Nu stiu cat de ajutatoare ar fi metamorfozei, dar putem s-o desprindem din context si s-o ascultam ca atare, fara a depasi doza zilnica recomandata. In caz contrar, posibil sa consultam medicul pentru sfaturi. Acel medic, stiti voi.