15.05.2011

Povestea IV. It's gotta be you

Se uitau la ei puţin arogant oameni şi locuri de altădată: pe pereţii de lemn ai încăperii respirau poze cu oraşul din perioada interbelică. Le-ar fi spus ceva despre lucrurile importante, ca şi cum oamenii de atunci realizau că civilizaţia îi va determina să se piardă în irelevante. În pub-ul unde merge uneori, Ioana e cu puţinii prieteni comuni ei şi lui Alin. De fapt, amici de-ai ei care au devenit cu timpul cunoscuţi şi lui. Amuţită în faţa unei ceşti de cafea, vede prin ceaşcă, prin farfurie, prin masă, prin podea, prin pâmânt. Îl vede pe George, chipul lui luminat de zâmbetul drăcos, ochii ăia netulburaţi, nasul lui ”corect” cum îi place ei să-l descrie, fruntea înaltă şi umbrită de şuviţe. Ah, ce ma calcă pe nervi când îi cade părul pe frunte, parcă nici nu mă poate privi aşa. Mda, trebuie să-l fac personaj principal într-un roman. Nu e suficient episodic, are potenţial de caracter care să rămână implantat în imaginaţia cititorului. Hm, dar Alin? Nici măcar episodic nu m-a inspirat în opere. Bine că s-a identificat singur o dată şi am scăpat de explicaţii de corvoadă.
Încercând să însăileze o conversaţie ieftină cu lumea de acolo,
Alin e lângă ea în tot timpul când îi trec prin sânge gândurile. Ea îl priveşte blând, cum ai privi o jucărie stricată: ţi-e uşor milă de ea, nu-ţi mai trebuie, nu mai poţi face nimic din ea, cu ea, dar nu te înduri s-o arunci. Chiar dacă ai alta care îţi place imens, care aşteaptă să fie jucată de tine, să-i fie descoperite funcţiile şi posibilităţile.
Ce mă ţine lângă omul ăsta care nu vibrează pe aceeşi melodie cu sufletul meu? Brrr, un ataşament dat de timp. Şi ce valoare are?... De ce sunt captivă în ceva în care nu cred? Cât de frică mi-e să cred din nou? Între noi nu există extaz, iar orgasmul intelectual lipsă nu cunoaşte nici o urmă de preludiu lângă el. Aş vrea să poată mai mult, dar... Oh, dacă aş fi avut măcar cu 5 ani mai puţin... L-aş fi luat pe George de aripi şi am fi zburat împreună peste tot pe unde sunt prea obosită încât să-l duc acum pe jos. Şi sigur peste mai puţin de 5 ani aş zice la fel despre acum... Of, singura certitudine pe care o am în viaţa asta e incertitudinea. Poate nu m-aş fi complăcut într-un călduţ limitat, doar pentru că oasele mi se mişcă greu către focul pe care îl simt puternic şi care mă încălzeşte şi-mi dă energie. George e flacăra, dar oare ar putea el să-mi fie sobă pentru totdeauna? Hm, dar nu eu am fost cea care până acum a oprit totul? Care a spus stop înainte să i se arate locul unde a ars cândva ceva? De ce mă tem că ar face-o el de data asta? Nu e logic, dar logica mea e diferită de a lor... Nu, nu, porcăria asta trebuie să înceteze. Noi trebuie să fim împreună, noi putem fi împreună...dar noi vrem? În aceeaşi măsură?
- Ioanaaaaaa? Ioanaaaaa?? Heeeeei, Ioaaaaanaaaa?!
- Da! Da, eu! răspunse ea de departe încă, bâlbâind un zâmbet.
- Unde ţi-a zburat gândul? Nu l-am văzut fâlfâind pe aici, încercă Alin să glumească.
- Ah, nicăieri, cream, ştii tu, încercă ea să-l liniştească. El o crezu pe cuvânt. Îi era prea complicată să nu aibă încredere în toate spusele ei. Plus că era prea mândru că o tipă cum e ea l-a acceptat. A admirat-o şi încă o admiră, fără să-şi pună probleme existenţiale. Nu are dileme, nu are întrebări. El doar se bucură. Iar ea...
I keep telling myself I’m movin’ on but I’m stumbling
Believin’ my heart was strong enough and now I’m wanderin’
But every step I take that leads me away just circles back to your door
Wishin’ I didn’t love you anymore...

I’ve tried turning to the arms of someone new but I can’t seem to fool this fool

Din difuzoarele montate pe sus, pe lângă oamenii de altădată, exact într-un moment fără conversaţii, când la masă nimeni nu mai poate adăuga nimic şi unii zâmbesc, iar alţii mai iau o gură de bere, s-a auzit:

But sometimes, there’s those times
It’s gotta be you

12 comentarii:

  1. aham, so that's the shit:P Ioana se complace intr-o relatie in care singura se mentine captiva, nestiind inca de ce. Inteleg eu bine, isi doreste stabilitate si nu e sigura ca va primi asa ceva de la George?

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm, Ioana e greu de definit. Dupa cum spunea ea, singura certitudine ii e incertitudinea.
    Poate e inca neconvinsa, poate asteapta semne mai puternice. Pare ca nu e sigura de faptul ca ar primi stabilitate de la George? Naratorul nu e extra omniscient:D

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai eu cred ca asta ii e cea mai mare temere: sa plece de langa stabilitate pt a incerca ceva ce nu e sigur ca va deveni stabil.
    Semne prea greu sa primesti, si e si mai greu sa le identifici, asa ca eu nu m-as baza pe asa ceva, viata ti-o faci asa cum vrei tu, iar daca esti sortit unui drum, pe acela il vei urma, no mather what.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu cat de puternica e temerea si nu stiu daca si Ioana intelege in incapatanarea ei treaba cu semnele:P Ca sa ma exprim cliseic: om trai si om citi:D

    Cert e ca naratorul aprecieaza ideile tale;)

    RăspundețiȘtergere
  5. o definitie eun bun creat de-o perspectiva an delung fara a merge mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  6. fr adevar iulia,o saptamana super fr din tg-mures

    RăspundețiȘtergere
  7. Acestei povești îi sunt necesare timpul trăirii și timpul mărturisirii, condiție fără de care nu se poate împlini cuplul. Dacă aș fi cu adevătat Zână, le-aș da din belșug timpul din netimp de care au nevoie pentru a fi măcar într-o buclă temporală singuri. Câtă vreme trăiesc unul în planul aproapelui, iar celălalt în planul departelui, nu va fi posibilă suprapunerea lor într-un plan ontic unic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Timpul moare cate putin pentru ei caci il consuma aiurea. Au nevoie de un regiment de zane ca sa fie singuri si sinceri.
    Rudy, te referi la poveste sau la Zana?:)

    RăspundețiȘtergere
  9. e fr povestea care o exprim,iulia

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici