23.08.2011

De printre ploi

Ploaia e un fenomen admirabil şi contrastant: necesară, dar nedorită, continuă în manifestare, dar discontinuă în apariţii. Spuneam cândva despre cât de mult îmi plac furtunile şi ploile furtunoase. Acum sunt pe cale să apreciez puţin, dar puţin de tot, şi ploile celelalte. Exterioare, căci pe-alea interioare ştiu ca nu le voi suporta vreodată, deşi le simt pe şi sub piele, în vene şi membre. E fascinant cum pică aproape cu toate râurile lumii, cum curge apa dulce din nişte forme pe care nu le-am putea atinge cu mâna nici dacă am fi la înălţimea lor. Pentru c-am trăit mult cu, nu printre, nori, acum îi admir şi pe ei mai mult ca-nainte.  Când n-ai ce să vezi deasupra ta în sens albastru, tot ţinteşti în sus, orice nuanţă ar avea. Mă trezesc holbându-mă la cer, timp de expunere mare în termen de fotografii mintale, doar pentru forma şi diversitatea de culori de deasupra noastră. Tu când te-ai uitat ultima dată cu atenţie la un nor? I-ai desenat cumva conturul în mintea ta recompunând culoarea din paleta sufletului tău? Ştiu, norii cenuşii ai ploilor mărunte nu au exuberanţa liniştită a pufoşeniilor albe pe fond albastru, nici forţa bleumarin a aglomerărilor furtunoase. Dar cică s-ar spune că n-am aprecia frumuseţea luminii dacă n-ar exista întuneric. Aşa o fi, eu încă aştept. Lumina de după norii cenuşii, nu întunericul.
Ştiu că nu-s multe de făcut când plouă. Se numără banii sau se fac copii. Asta dacă exista materie primă, pentru ambele cazuri. Un exemplu de activitate mi l-au dat nişte pisici pe-un pervaz unde se adăpostiseră de picuri. Dormitau somn pisicesc, se curăţau, se împungeau, se încălzeau, se uitau la trecători. Lor le era bine, deşi în aer liber. Dincolo de geamul murdar, după pervazul pătat de prea multă vreme, era culoarul unui spital şi se simţea că, indiferent de zgribulire, viaţa din ele era mai plăcută decât a neinvidiaţilor trecători.
Aş vrea să mă iei la tine. Şi pe ploaie. Nu, nu să facem copii, nici să numărăm bani. Să stăm aşa simplu şi să privim dincolo de fereastra sincerităţii pe care-am fi pătruns. Să ne bucurăm de fiecare picur care spală o negreală, sa topim neîncrederile şi să le lăsăm să curgă cu apa murdară la valea nefericirii căci noi vom fi rămas „sus” în amonte, frumoşi, adevăraţi.

5 comentarii:

  1. Eu privesc adeseori cerul si norii. Privind spre firmament, uneori sper sa gasesc solutii, ca in copilarie, cand raspunsurile la dilemele mele luau forma vreunui nor. Desi contructii aparent eterice, vilatile, norii aduc in fata ochilor adevarate istorii in plina desfasurare. Uneori par cuirasate angrenate in cine stie ce lupta navala. Le vezi provele inaintand domol pe valuri fara siaj. Alteori iau forma vreunei regine masagete la picioarele careia se inchina vreun Cyrus lipsit de ambitia de a-i smulge tributul, caci imaginea de roua condensata surprinde doar un barbat intr-o ipostaza lirica in fata femeii iubite. Alteori norii sunt pur si siplu clabucii de inghetata din cornetul vreunui copil de pripas miluit de vreo trecatoare. Alteori iau forma unui elefantel curios de existenta ta care te priveste incurajator cu un ochi. Imi zambeste. II zambesc si eu si ii incredintez taina mea. Pare sa ridice din umeri. Nu intelege. Nici nu are cum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai stiu cata vreme a trecut de cand privirile-mi nu au mai citit o pledoarie atat de sensibila pentru ploaie. Si nu doar sensibila, cat patrunzatoare... Citindu-ti randurile mi-am imaginat linistea ca pe un copil, copilul ploii, bineinteles. Si-am lasat-o sa imi susure povestea ta pana la punctul cu care ai incheiat.
    Daca nu as fi fost deja indragostita de ploaie, acum m-as fi lasat convinsa si cucerita.

    RăspundețiȘtergere
  3. La Fee, elefantelul e acolo cu un rol functional si apoi sa fie admirat. Chiar n-are cum sa inteleaga. Si ma-ntreb cu ce ne-ar folosi daca ar intelege:) Unele lucruri nu dor mai putin daca o entitate ar pricepe, nu-i asa?

    Sonia, apreciez aprecierea ta si ma gadila gandul ca nu sunt singura care cauta bucurii si-n ploaie. Dar raman iremediabil indragostita de soare si sori. Si-acum se duce dracului vara :-<

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum sunt chiar eu elefantelul curios. Unde esti?

    RăspundețiȘtergere
  5. Aici si pretutindeni:) Exista indoieli?

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Powered by BannerFans.com

Până acum au fost pe aici