Am puf de dat şi-un sâmbure esenţial. Mă bate ploaia nestingherită şi mă scutură vântul luându-mi fărâme de puf. Parcă n-ar şti că-mi distruge protecţia. Şi vreau să pastrez puful pentru cineva care-i va aprecia atingerea, nu pentru locuri disparate şi moarte unde îl poate purta un vânt cu aromă de sălcii pletoase în bălţi puturoase la miezul zilei toride a miezului de vară.
S-au adunat norii din cromatica albastrului cu gri închis aberdonian şi muşcă neprietenos dealurile din nordul livezii. Mai la est au coborât pe-o vale şi au înghiţit până şi copaci în amalgamul lor de culori reci. Mi-am făcut culcuş în nişte iarbă tunsă ieri. E aşa proaspătă vara. Şi de un verde aproape comestibil încât îmi vine s-o gust şi să mă hrănesc doar cu ea. Până când mi-oi face curaj, voi locui doar în verde.Vine-o furtună care parcă nu mă lasă să respir. Eh, şi-aşa nu mai sunt conectată la mlădiţa ce mi-a dat viaţă. Acum mi-au tăiat legatura şi mă zbat în lume. Rostogolire fără sens până mă găseşte şi mă ia acasă. Măcar să rămân la fel de rumenă şi să nu-mi crească riduri aşa repede. Măcar să-i pot oferi, înainte să putrezesc, din gustul meu acrişor-înţepător. Din câteva guri m-ar da gata că-s moderată la dimensiuni. Sau poate nu m-ar vrea că nu-s cea mai apetisantă care-i face cu ochiul la momentul potrivit. Da, poate fi doar o chestiune de sincronizare. Hm, nu, trebuie să mă afle pe mine.
Ah, tocmai a fulgerat. Să nu vină cu pietre c-or să mă zdrobească... Şi nu mă va mai găsi.
Oricum, înainte să rupă din mine aş vrea să mă ţină în palme, să mă adulmece cu răbdare infinită pe toată sfera imperfectă ce sunt, să se uite bine, frumos şi blând la mine ca să-şi amintească voluputuos imaginea, forma şi esenţa celei mai savuroase piersici.
Apoi să muște din tine, ca data viitoare când te vei mai duce cu mâna întinsă la Podul Calicilor, să poți să îți arăți sufletul sfâșiat și să poți spune drumeților și milogilor că și trupul tău de dinți mușcat e ca o piersică, apoi să îți primești fiertura searbădă care să îți astâmpere doar pe moment dorul.
RăspundețiȘtergereȘi bucata mușcată din tine, va fi reper, unealtă, consecință, catalizator pentru cel plecat cu tine în suflet.
Mi-au venit toate baladele si doinele stiute in minte, citindu-te... Da, femeia-piersica e simbolul fragilitatii ce trebuie pazita cu orice pret...Cati stiu asta? Cati adulmeca inainte sa muste, gandindu-se si la puful protector?
RăspundețiȘtergereSe pare ca voluptatea trebuie mai bine educata in simtirea fiecaruia, pentru a nu pierde tocmai esenta miracolelor.
La Fee, ar fi frumos ca, macar pentru bucatica muscata, sa se piersiceasca cine e plecat.
RăspundețiȘtergereSonia, ce balade, ce doine? Cultiva-ma si pe mine:)
Probabil numai marii voluptuosi stiu sa adulmece cum trebuie, dar habar n-am unde se afla si cu ce se hranesc ei acum.
Mi-ar placea sa gasesc voluptatea deja educata. Uf, e asa greu cand nu se-ntelege chestiunea cu miracolele derivand fie si dintr-un puf.