25.07.2011

Bule de viaţă

Ieri m-am revăzut cu un om drag cu care, de-a lungul timpului, am împărţit mai mult decât acelaşi an de naştere. Pentru elucidarea oricăror îndoieli derivând din această afirmaţie, relev faptul că o cunosc pe Ea a lui şi mi-e la fel de dragă, dar doar jumătate de dragă pe cât îmi sunt de dragi împreună.
Între o cafea şi-o limonadă mi-a povestit despre ultimele lor realizări, despre planurile pe care le au şi cam ce urmează să facă într-un viitor semi-apropiat. L-am ascultat cum ascultă copii mici basmele: tăcând, cu respiraţia înceată şi eliberând uşor imaginaţia cât să-mi desenze tot ce auzeam. Cu fascinaţia aceluiaşi copil care se uită cu ochii mari la povestitor. Am admirat simplitatea liniară a planului şi modul corect şi sănătos, după mine, evident, în care gândeşte. E superb să nu te complici, să nu te scarpini la perciunul stâng cu mâna dreaptă. Şi îi foarte respect pentru chestiunea asta.

Îi ieşea prin toţi porii un soi de bucurie calmă şi caldă, avea discreţia şi descreţirea omului care ştie că poate şi că se descurcă, plus avântul cuiva care nu se blazează, ci vrea să evolueze. Şi are cu cine. Ei doi n-au şefi, iar programul şi-l fac împreună. Au birou, dar sunt extrem de departe de a fi corporatişti. Au idei şi o sclipire în ochi şi-n minte pe care o pun în fiecare părticică din munca lor. Şi rezultatele se cuantifică în frumos şi încântare, căci asta livrează.
Mi-a spus că se află în cea mai bună perioadă a vieţii sale. Mi s-a părut şi încă mi se pare delicios să aud asta. M-aş fi molipsit integral de bucuria lui dacă nu m-ar fi cuprins un fel de temere desprinsă din întrebarea: în ce perioadă mă aflu eu? Cât a vorbit la telefon n-am auzit decât muţenie. Pesemne că nicio voce n-a îndrăznit să-mi spargă în cap adevărul pe care îl ştiu în fiecare os, în fiecare secundă.
Aproape de sfârşit s-a scuzat că a vorbit doar el şi nu ştie mai nimic de mine. L-am binecuvântat că nu e cazul, mi-a plăcut să-l aud realizat, iar despre mine nu-i mult de spus după venirea de departe, unde, printre multe altele, credeam că voi afla ceea ce el ştie deja. Da, el ştie ce vrea de la viaţă şi a pornit deja cu braţele deschise să ia tot ce-şi doreşte. Mi se pare că patru braţe vor fi întotdeauna mai bune ca două să culeagă frumos şi aşezat fructele existenţei într-o viaţă în care, cum spunea chiar el, trebuie să-ţi faci bula ta. După toată discuţia asta reconfortantă am realizat că asta vreau şi eu: să-mi găsesc bula mea, s-o pictez în culorile sufletului meu, s-o ancorez în porturi albastre şi, în restul timpului, să mă plimb cu ea prin lume alături de cel mai stabil port. Mai rămâne de aflat cu ce, dar, mai ales, cu cine o umplu. Sau, pentru ultima categorie, nu de aflat, ci doar de construit, căci temelie există. N-aş vrea o sferă fără viaţă şi fără voluptăţi.

6 comentarii:

  1. Dragă Iulia,pentru că eu sunt zâna ta, as reinventa lumea magiei, ca să mă asigur că odată și-o dată, te vei bucura de culorile aderente sufletului tău altruist, că vei putea adăsta la cheiul portului albastru de mană cu cineaivreatu.Iar dacă magia baghetei mele se va adeveri vreodată, am să te rog să inventezi si tu la răndu-ți o lume căzută din imaginar in concretul cel mai real pentru o zână care ar vrea macar o zi să fie nemagică, ci pur si simplu să fie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iulia, ce frumos e la noi pe blog! Au aparut noutati!

    RăspundețiȘtergere
  3. Deocamdata e al dracului de gri si porturile ancoreaza yacht-uri, nicidecum barcute modeste ca a mea. Plus ca e franta si zdrentaroasa de la atatea furtuni. Macar de-ar inventa cineva magia si pentru mine.
    Fac niste incercari, de.aia au aparut ultimele dume.

    RăspundețiȘtergere
  4. Iul, stiu ce spui, stiu la ce te referi. E frumos sa vezi astfel de oameni care si-au gasit calea si pasesc linistiti pe ea, fara a ocoli in vreun fel. Te face sa te intrebi daca tu ti-ai gasit calea.
    Eu zic sa ne bucuram de bucuria lor si sa speram ca ne-a rezervat si noua candva, poate nu acum, soarta locsorul nostru :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Rox, nici n-as putea sa nu ma bucur de reusita lor. Am zis zis ca m-a molipsit. Imi pare rau ca si tu tot ca mine ai aflat propriu-ti raspuns.
    Indraznesc sa sper ca poate mai exista farame din legea aia a compensatiei cat sa rasara dracului niste soare sa lumineze minti si cai...

    RăspundețiȘtergere
  6. :))
    Eu sunt optimista si incerc sa ma mentin optimista in continuare. Si trebuie sa faci si tu la fel. TREBUIE

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici