Din puf şi sâmbure - praf şi pulbere

Am puf de dat şi-un sâmbure esenţial. Mă bate ploaia nestingherită şi mă scutură vântul luându-mi fărâme de puf. Parcă n-ar şti că-mi distruge protecţia. Şi vreau să pastrez puful pentru cineva care-i va aprecia atingerea, nu pentru locuri disparate şi moarte unde îl poate purta un vânt cu aromă de sălcii pletoase în bălţi puturoase la miezul zilei toride a miezului de vară.

S-au adunat norii din cromatica albastrului cu gri închis aberdonian şi muşcă neprietenos dealurile din nordul livezii. Mai la est au coborât pe-o vale şi au înghiţit până şi copaci în amalgamul lor de culori reci. Mi-am făcut culcuş în nişte iarbă tunsă ieri. E aşa proaspătă vara. Şi de un verde aproape comestibil încât îmi vine s-o gust şi să mă hrănesc doar cu ea. Până când mi-oi face curaj, voi locui doar în verde.Vine-o furtună care parcă nu mă lasă să respir. Eh, şi-aşa nu mai sunt conectată la mlădiţa ce mi-a dat viaţă. Acum mi-au tăiat legatura şi mă zbat în lume. Rostogolire fără sens până mă găseşte şi mă ia acasă. Măcar să rămân la fel de rumenă şi să nu-mi crească riduri aşa repede. Măcar să-i pot oferi, înainte să putrezesc, din gustul meu acrişor-înţepător. Din câteva guri m-ar da gata că-s moderată la dimensiuni. Sau poate nu m-ar vrea că nu-s cea mai apetisantă care-i face cu ochiul la momentul potrivit. Da, poate fi doar o chestiune de sincronizare. Hm, nu, trebuie să mă afle pe mine.

Ah, tocmai a fulgerat. Să nu vină cu pietre c-or să mă zdrobească... Şi nu mă va mai găsi.

Oricum, înainte să rupă din mine aş vrea să mă ţină în palme, să mă adulmece cu răbdare infinită pe toată sfera imperfectă ce sunt, să se uite bine, frumos şi blând la mine ca să-şi amintească voluputuos imaginea, forma şi esenţa celei mai savuroase piersici.

Bule de viaţă

Ieri m-am revăzut cu un om drag cu care, de-a lungul timpului, am împărţit mai mult decât acelaşi an de naştere. Pentru elucidarea oricăror îndoieli derivând din această afirmaţie, relev faptul că o cunosc pe Ea a lui şi mi-e la fel de dragă, dar doar jumătate de dragă pe cât îmi sunt de dragi împreună.

Între o cafea şi-o limonadă mi-a povestit despre ultimele lor realizări, despre planurile pe care le au şi cam ce urmează să facă într-un viitor semi-apropiat. L-am ascultat cum ascultă copii mici basmele: tăcând, cu respiraţia înceată şi eliberând uşor imaginaţia cât să-mi desenze tot ce auzeam. Cu fascinaţia aceluiaşi copil care se uită cu ochii mari la povestitor. Am admirat simplitatea liniară a planului şi modul corect şi sănătos, după mine, evident, în care gândeşte. E superb să nu te complici, să nu te scarpini la perciunul stâng cu mâna dreaptă. Şi îi foarte respect pentru chestiunea asta.

Cronică târzie. Islanda - din gheaţă şi cenuşă

[ După ce v-am spus că vă aştept să ne răcorim privirile la vernisaj şi după ce v-am informat oarecum formal despre cum a fost, vă dau acum de veste ce am simţit eu la Islanda - din gheaţă şi cenuşă. Avertizez că e doar bucăţica pentru care am găsit cuvinte. ]

În prima zi a lui Cuptor, Ducu Gheorghiescu şi Adi Smădu ne-au vorbit pentru simţul vizual despre gheaţă şi cenuşă. A fost atât de convingător încât s-a simţit şi în vreme căci, greu de crezut, capitala avea un aer respirabil. Parcă se aliniase gheaţa deasupra oraşului să topească din arşiţă. Tot uşor paradoxal a fost demersul lor prin prisma locului ales pentru expoziţie: au prăvălit veridicitatea glacială şi îndepărtată a Islandei peste autenticul românesc, cald şi aproape, regăsit la Muzeul Ţăranului Român.

  Vernisajul a fost suficient de cuprinzător cât să ofere, prin alpinistul Alex Găvan, detalii despre cei doi, dar, în acelaşi timp, îndeajuns de scurt cât să nu plictisească răbdarea contemporană scurtă în natura ei. Discursurile s-au finalizat cu rezumatul filmat al expediţiei Ice and Lava 2010 care a spus atât cât să merite pus în rame de suflet. Muzica s-a acordat cu filmul într-un spectaculos dans viking. Savoarea expunerii n-are acoperire în cuvintele mele.

[ Şi-acum, despre ce-au spus ochii mei.]

Anunt

Pierdut nepasare cu ceva timp in urma. As vrea s-o declar nula, mi-ar placea s-o loveasca tare nulitatea, dar mai mult vreau sa o regasesc.
E de culoare inchisa si ar trebui sa raspunda la numele ei fara forma de dativ-genitiv a numelui meu, caci, dupa asa mult timp, a uitat sigur aparteneta ei la mine.
Gasitorului ii promit recompensa in sentimente si emotii intense ca nu mai am spatiu si nici ce face cu ele. Mai bine le ofer cuiva care s-ar descurca sa le detina.

Despre lucrurile neterminate între un el şi o ea

[ Acest articol a fost scris pentru TheSexist, un site care publică în paralel ideile unui tip şi-ale unei tipe despre un anume subiect din sfera relaţiilor. N-am înţeles de ce în coloane tipul e primul, dar e irelavantă înţelegerea mea:) Lectură voluptuoasă şi la cât mai puţine lucruri neterminate ]

Dintre cei mulţi care se-ntâlnesc cu noi pe strada vieţii nu de toţi ne rupem sau ni se rupe în acelaşi mod. Cu unii ne vedem la semafor când vin în paralel cu noi, pe unii îi salutam din mers, unora le cedăm trecerea, iar alţii ne dau nouă prioritate. Într-un fel sau altul, căci regulile nu’s aşa de stricte ca în circulaţie. Ca şi acolo însă, se trişează cumva. Natura drumului sau a minţii ne-ndeamnă să continuăm spre unde plecasem, fără abateri. Astfel, cel puţin cu una/unul într-o viaţă, întâlnirea e o experienţă similară savurării unei cafele tari: fără dulcegării, timp scurt în bucurie, senzaţie intensă ce te ţine treaz la trup şi suflet. O vreme. În imaginaţia-mi heterosexuală, mă refer, desigur, la o persoană de sex opus. Nu că n-ar fi posibile şi alte combinaţii, nu mă-ntelegeţi greşit. Nu că nu se-ntâmplă de-astea şi cu persoane de acelaşi sex, dar acolo se tinde spre o contextualizare ce nu iese din sfera camaraderiei, or nu la asta urmează să mă refer.

Post vernisaj: invitaţie la răcorit şi clătit ochii - Islanda din gheaţă şi cenuşă -

[ După cum vă invitam în acest post, înseamnă că acum nu putem vorbi decât post vernisaj :) În continuare voi face uz de singurul semi-comunicat de presă pe care l-am încropit. De la trei pre-eveniment, am rămas la unul, suficient de pretenţios cât să nu mă mulţumească pe deplin, dar cu el defilăm acum. Şi ce paradă. Impresiile mele, îngrămădite într-o cronică, vor urma pe aici, în funcţie de chef şi alte raţiuni obscure. Aşadar, ]

Nimic frumos nu e atât de departe încât să nu-l putem atinge. Dacă nu puteţi merge zilele următoare în Islanda, puteţi măcar ajunge să o vedeţi în fotografiile noastre – ne-a spus Ducu Gheorghiescu vineri, 1 iulie, la vernisajul expoziţiei de fotografie Islanda – din gheaţă şi cenuşă pe care a organizat-o împreună cu Adi Smădu la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

Fotografiile expuse au fost realizate în perioada 22 august - 28 septembrie 2010, în expediţia ”Ice and Lava 2010” a celor doi artişti din Curtea de Argeş. Islanda este ţara în care, într-o singură zi, poţi trece prin toate cele patru anotimpuri: răcoarea verde a primăverii, căldura de tricou a verii, vântul de toamnă, viscol şi ninsoare, a afirmat Adi Smădu.