Nu ți-am mai
scris de mult, dar asta nu înseamnă că te-am uitat. Ești în sufletul fiecărei respirații
a lumii mele. Razele din ochi nu se uită. Îndrăznesc să adaug un ”niciodată”.
Bun, îți
înțeleg mâhnirea. Știu, știu că sâmbătă e ziua ta și te gândești la ani. La
anii tăi, la anii-lumină, la ani, dar, Soare, nu vârsta e relevantă, ci căldura
acumulată în ani, lumina pe care-o reverși nouă, binecuvântaților, și faptul că
suntem atâția cărora ne place compania ta stelară. Să nu mai menționez vârsta
reală, nu cea din galaxie. Eu cred în ea, în vârsta pe care o vrem și pe care
ne-o permitem. Iar ție ți-as atribui vârsta tinereții veșnice.Tu ce părere ai?
Cum vom
sărbători ziua ta fără să te avem în preajmă? Cum va fi cea mai lungă zi fără
cel care a făcut-o magnifică prin multe ore de lumină?
Soare, chiar
ne e dor de tine. Nu te acuzăm de furtuni solare și iartă-ne SPF-ul. Am
devenit, în timp, cam sensibili. Te rog cu suflet de copil să nu mai plângi
prin atâția nori. Lacrimile tale ajung să ne întristeze și pe noi. Aproape că nu
mai știm exact cum e binele pe care ni-l ofereai. Zâmbește-ne un pic, ieși din
pufoșenia acelor triști și apropie-te. Nu te judecăm și nu ne vom ascunde,
promit. Putem scrie cu lumină și fără tine, o vreme numai, dar nu are farmec.
Uite, sâmbătă îți
fac un tort cu fructele verii (și preferata ta, daaa) și te aștept cu bucurie ACOLO. E
verde crud, cum îți place, adie un strop de vânt și e prezentă energia bună în cantități nemăsurabile omenește.Vii, da?
Cu doruri, mai
multe,
Puiul de
soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere şi-ai vrea s-o expui