17.01.2012

Dragă cititorule,

În demersul meu de a începe cel mai bun al vieţii mele, cum ziceam mai devreme, m-am gândit să postez cât mai pozitiv posibil în calitate de primă scriere publică. Constat că, atunci când nu mai vine natural, optimismul se obţine cu strădanie. Deci, mă străduiesc. Pe de altă parte, nu ţi-am acordat până acum un post întreg. Aşadar, îţi scriu.
N-am multe de spus, nu vreau să justific existenţa blog-ului ori chestiuni de gen. Cea mai importantă informaţie pe care vreau s-o comunic e că mă bucur că eşti cititor. Indiferent că îţi place de mine, că te bucură ce şi cum scriu, că te transpui în poveştile mele, că simţi similar, că te amuz, indiferent că mă uraşti, că intri pe blog doar urmare a îndemnului:"intra de citeşte, a scris georgeasca", că m-ai găsit pe google căutând zonele de voluptate de pe trupul iubitei (s-a întâmplat, pe cuvânt de statistici) etc. Oricare ar fi motivele şi motivaţiile, de vreme ce-ai ajuns aici şi-ai citit ceva, am o bucurie. Că aşa sunt oamenii, au bucurii meschine şi inexplicabile altora.
A doua informaţie e că intenţionez să public din când în când un fel de discuţie cu un cititor, care nu e neapărat şi comentator direct. Pe mine unii oameni mă inspiră să trăiesc (da, ştiu, sună dubios, dar are fundamente în iţele minţii mele) şi/sau să scriu. Pentru că îmi par oameni de la care se poate învăţa, vreau să iau o bucăţică de învăţătură şi pentru blog-ul care e citit de tine, cel/cea căruia mă adresez acum. Cu unii dintre aceştia (depind de multe variabile, inclusiv disponibilitatea lor) vreau să discut pe blog la modul la care eu le pun vreo trei-patru întrebări oarecum metafizice şi ei răspund cât de metafizic vor şi îşi permit. Am în minte deja câteva persoane, dar, dacă ai vreo propunere, fie de întrebări, fie de oameni întrebabili, spune. În 2012 ascult mai mult...
Te salut cu bucuria strădaniei. 
Nu uita:
Keep smiling!
Keep dreaming! 
Keep seeking for the best way!

Cu drag,
IuliacarecautăVoluptatea
Foto

4 comentarii:

  1. Astept cu interes discutiile :)

    p.s.: Daca postarea ta ar fi fost facuta acum 3 ani, ar mai fi existat inca un om mai mult decat intrebabil, pentru care as fi avut multe intrebari metafizice si nu numai...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu trebe sa fi cetit multe carti,sa fi strabatut multe tari,sa fi trecut prin multe si sa se priceapa la multe. Cred ca e nevoie sa se potriveasca doar cu vremea-n care traieste....

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil ca toti ar trebui sa ne potrivim cu vremurile, dar nu tuturor le iese...

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Powered by BannerFans.com

Până acum au fost pe aici