S-a pus ceva praf virtual pe rândulețele scrise acum un an, doi, mai mulți. Citesc textele și mă amuz. Mă gândisem să le șterg. Prea multă naivitate, un stil amuzant acum și fraze întortocheate. Între timp am făcut cursuri de scriere creativă cu Marius Chivu și apoi cu Florin Iaru. Vreau să cred că am mai periat din prostii mulțumită lor. Dar textele scrise pentru ateliere sunt tot prin sertare de laptop. Nu știu dacă mă încumet să le arăt mulțimii. Exercițiul îmi lipsește, deși mă străduiesc să mai pun încă stiloul pe pagini. Unele lucruri rămân constante în ciuda epocii în care trăim. Scrisul cu stiloul este încă meșteșugarul de cuvinte preferat.
De ceva vreme, tot zic că voi mai activa pe aici. Că voi schimba profilul, că voi scrie nu doar ficțiuni și chemări la luptă, dar și despre aventuri pe munți, pe două/patru roți, despre idei, oameni, sugestii de cazare, mâncare, timp liber.
Probabil că voi începe. Poate din acest motiv scriu textul. Să mă constrâng.
Am schimbat și ceva din aspectul blogului. Sper că acum se pot citi textele. Mă sesizase cineva că nu apare decât titlul sau un preview.
Așadar, sper să mai fiți pe aici pentru reinventarea Voluptății din cuvinte.
Soare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai o părere şi-ai vrea s-o expui