08.07.2014

Amânările



În dimineața asta vreau să amân. Respirația. Viața. Dimineața cu totul, de fapt. Să amân trezitul, îmbrăcatul. Să-l rog pe Soare, ce-a ajuns să-mi lumineze fruntea, să mai stea puțin. Să se oprească Pământul din rotație. Hai, fie, și din revoluție. Să întârzie orele de dragul unei leneveli post-trezire. Vreau să amân întâlnirea cu ochii din oglindă. În semi-adormire, pot gândi astea. Sunt atâtea de amânat. Azi, nu mai mult. Acum, nu mai târziu.
Totuși, patul nu mai e așa confortabil și pare să-mi zdobească un os la șold, așa cum stau, pe-o parte. Simt o greutate pe gât și mici șiroaie de apă pe pielea din jurul ei. Cu ochii din nou închiși, dădeam curs acestei rugăciuni, dar universul mi-a poruncit să-i deschid. Iată-te buimac, somnoros, cum te uiți la neliniștea mea. Lași mai jos brațul ce-mi apăsa clavicula și mă tragi spre tine. Poate mișcarea asta să mă calmeze că nu am nimic de făcut azi, așa că nu-i nevoie să amân nimic. Totul e aici și acum. M-ai citit. La demers te ajută valurile mării care-și vede impasibiliă de treabă la vreo cinci-șase metri de noi. Da, osul șoldului meu protesta de la izopren. Ce bine că ești. Ce mirare că suntem aici.
Cu mutra ștrengară și ochii zâmbind întredeschiși, îmi fredonezi ”vreau să ma trezesc din somn într-un pat de femeie frumoasă”. Hei, n-o fi ăsta pat, dar ce-ai cu femeia? Miroase tare a zori, a sare și cumva a noi. De ce-am vrea și aromă de măr? Încă nu ne-a sosit toamna. Ca răspuns la protestul din ochi, găsești de cuviință să-ți lipești buzele de umărul meu dezgolit și să stai așa preț de 13 clipiri, invitând la leneveală. Procesând totul, îmi permit să zâmbesc imens cu recunoștință. Suntem. Avem soare, aer și apă. Bine, și nisipul enervant, dar e neglijabil în mulțimea de voluptăți. Mă iei acum de mână, probabil pentru că m-ai citit din nou și îți exprimi, la rându-ți, bucuria. Dacă nu punem la socoteală ritmicitatea spumoasă a valurilor, e liniște. Dar și asta face parte din netulburare. Deschid fermoarul cortului și, evident, turcoazul infinit mă cheamă. Mă întorc către tine. Din nou, ai înțeles. Alergăm prin gânduri către valuri. Înlocuim dușul de dimineață cu răcoarea sărată. Azi sunt fericită. Azi nu mai vreau să amân nimic. Azi mă îmbrac în fluturi.

4 comentarii:

  1. Ești un fel de Domniță Pulheria! Bine zicea Arghezi : “Scriitorii sunt aleși de Dumnezeu ca să mângâie oamenii cu graiuri noi și cu povestiri frumoase și ca să le facă viața mai dulce și mulțumirile mai adânci.” ( “Domnița Pulheria” )
    Ești o ființă aleasă, Iulia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zâna mea, mă măgulești, ca de obicei, numai numindu-ma scriitoare :) Suntem.

      Ștergere
  2. Chiar scrii fermecător, iar tu știi cel mai bine că te prețuiesc, doar nu o singură dată mi-am arătat admirația. Toate comentariile mele de pe blogul tău exprimă cu sinceritate și cu prețuire chiar acest fapt. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te îmbrățișez cu bucurie, căldură și recunoștință.

      Ștergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici