25.11.2012

Mătușa Julia și condeierul



Cartea am primit-o cadou de la un om care mi-e foarte aproape de suflet cât să știe că, pe lângă legătura din titlu, împart niște similitudini cu niște situații descrise. Condeierul e însuși Mario Vargas Llosa. Se pare că acesta e un roman autobiografic. Povestește un fragment important din viața lui, astfel încât mie îmi sună chiar a bildungsroman pentru toate aventurile devenirii sale în ciuda fast forward-ului dat spre final odată ce dificultățile sunt depășite. Ajunge condeier după ce descrie destul de amănunțit nereușitele literare ale vârstei a căror soartă s-a sfârșit în coșurile de gunoi.
Din perspectiva societății, iubirea lui Mario pentru mătușa cu mulți ani mai în vârstă e sortită eșecului. Cum ar putea un puști de 18 ani să întrețină o femeie divorțată când el încă nu și-a terminat studiile (de drept:), iar banii pe care îi câștigă ca editor radio sunt prea puțini chiar pentru sine? Iar oamenii se împart în două tabere. Cei care îl susțin pe el, naivul sedus de o scorpie în vârstă și cei care ignoră vinovatul, dar nu dau șanse de trăinicie legăturii neobișnuite.
Mi-a plăcut mult evoluția relației dintre cei doi. La început, mătușa îl privește maternal mirându-se de cât a crescut și afișând o oarecare superioritate care o face imposibil de suportat de către nepot. Ulterior, dupa ceva discuții și filme vizionate împreună, ajung să se apropie până la inevitabilul de ascuns de ochii întregii familii ultra-traționale. E interesant cum ea se întoarce la inocența iubirii adolescentine pe care o trăiește prin entuziasmul și energia lui Varguito, cum îl alintă. Găsind singura cale în căsătorie, cei doi au parte de numeroase peripeții până când îndeplinesc formalitățile. Era vorba de vârsta lui, prea mică pentru căsătorie fără dispensă, divorțul ei care necesita transcriere, diferența de cetățenie. Dincolo de povestea în sine, se întrevăd in roman oreșce tente interculturale. Acțiunea se petrece in Peru însă autorul strecoară mici răutăți despre argentinieni sau bolivieni, dând exemple, explicând glume, cu toate că Julia aparține acestei în urmă nații. Tot un bolivian este și cel al carui destin curge paralel cu al protagoniștilor, Pedro Camacho, mare star în Peru datorită telenovelelor radiofonice pe care le regiza, intrând foarte amuzant în pielea personajelor (cu peruci, mustăți, halate și alte decoruri proprii). Marele Camacho, omul de succes prin prisma oferirii unui divertisment ieftin, ajunge însă în finalul cărții un om de nerecunoscut. Fusese concediat din radio pentru că își încurca propriile personaje, dând aceleași nume unor caractere fără legatură, punându-și astfel publicul în dificultatea de a mai înțelege divertismentul. Succesul lui e parcă viziunea profetică asupra epocii televizorului în ceea ce privește setea si foamea oamenilor pentru destine tragice, pentru telenovelism.
N-o să vă povestesc finalul. Vă spun doar că romanul merită. Din atâtea puncte de vedere. Din care mai sus am uitat să amintesc umorul de atâtea ori ironic. Da, sud-americanii chiar sunt buni:)
Lectură voluptuoasă!

6 comentarii:

  1. Oooo, te-ai tinut de cuvant! Ador acest roman al lui Llosa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Promisiunile, La Fee:) Catre oameni dragi si catre mine insami.
    E un roman fain. Voi mai cauta Mario Vargas Llosa, ce-mi recomanzi?

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestasul ar fi o buna alegere! Acelasi umor, aceeasi naratiune care curge frumos!
    Tia Julia imi aminteste de mine, de aceea imi place!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, auzisem de Povestasul. Voi cauta. Multumesc.
    Aveti aceeasi duiosie :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Juliette, multumesc, m-ai convins, e urmatoarea carte pe care o voi citi :)

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici