Regăsirea II

 [Regăsirea I aici]

Sunetul telefonului Laviniei l-a mișcat din melancolie. Un anume Andrei se încăpățâna să o audă pe ea. De ce nu are și nume de familie trecut în agendă? Înseamnă că e un apropiat? Și de ce insistă atât? Când apelul e unul pierdut, nu-și stăpânește curiozitatea și intră în mesaje. Nu-și poate crede ochilor și propriei conștiințe doritoare să se chinuie. Andrei îi trimitea mesaje de bună dimineața, de noapte bună, de nimic consistent, cu glume și puțin small talk. Alea erau mesajele începuturilor, ceea ce i-a trimis și el cu câțiva ani în urmă când încerca s-o cucerească și-o alinta frumos. Când simțeau fluturii. Evident, ale lui erau geniale, în timp ce ale lui Andrei erau cele mai penibile. Nu are curajul să vadă totuși mesajele trimise de ea ca răspuns. Nu, nu e chiar atât de masochist. Mai degrabă își plimbă degetele pe suprafața ecranului pe care parcă simte tâmpla Laviniei. Dar e furios și vrea să facă o nefăcută. Nu rabdă, apelează necunoscutul lui care îi e prea cunoscut ei. Deja simte că o forța străină i-a invadat venele și-i dă creierului cele mai oribile impulsuri.

-          Helloooooo! Ce faci?

-          Cine ești? nu se poate stăpâni Bogdan.

-          Uau, uau, uau, nu crezi că exagerezi sunând de pe un telefon care nu-ți aparține și întrebând cine sunt?

-          Nu. Cine ești și ce vrei de la Lavinia?

Vocea celuilalt se transformă într-un râs în hohote.

-          Hai că devii și mai simpatic. O s-o sun eu mai încolo când va fi scăpat de ochi iscoditori prin telefon. Nu, nu e nevoie să-i transmiți că am cautat-o. Dacă n-aș ști că e acasă te banuiam un simplu șterpelitor.

Bogdan nu vede decât țepi și simte furia în tot corpul ca pe o caldură obositoare. Ce dracu s-a ales de viața lui? În ultimul timp, pierde tot: bani, serviciu, prieteni, și acum pe ea. Pe EA. Tocmai pe EA. Cu bună știință, asumat.

O voce difuzată prin uși îi strigă numele. Încearcă să-și potolească pornirile, vrea să fie rațional, încearcă să gândească cum că tipul nu putea fi așa relaxat la telefon dacă ar fi fost ceva între ei. Sau poate o avea vreo genă specială anti-gelozie? Se îndreaptă totuși spre baie, dar nu avea starea să observe cum geamul filtra o lumină pâlpâindă. Șocul i-a cuprins încheieturile, oasele, pielea și un tremur ușor i s-a instalat în trup. Baia ei roșiatică părea să fi luat foc. Pe marginea căzii tronau lumânări aprinse. Diferite forme, diferie arome, aceeași senzație de voluptuos și puțin incredibil. Suprinderea l-a făcut să uite cât de mult disprețuiește clișeul lumânărilor a căror funcționalitate n-a înțeles-o niciodată. De sub spumă se iveau bucățele din pielea pe care o adora atât de mult. Îi vedea genunchii ieșind din albul care acoperea absurd zonele esențiale. Lavinia avea părul prins într-un fel ciudat, neglijent, dar frumos, în vârful capului și se sprijinea de marginea căzii cu eleganța simplă a unei regine din antichitate. Doar după alură te-ai fi așteptat să vezi trepte de marmură și câteva femei cu ferigi uriașe care să o facă pe regină să nu simtă zăpușeala băii. Un zâmbet stâlcit îi făcu lui Bogdan fața mult mai bătrână decât vârsta lui. I se învârteau tot felul de idei prin capul supra-solicitat de mânie, un soi de iubire supremă, sentimentul proprietății pierdute și dorință. Lavinia îl privea imperturbabilă cum își lasă hainele pe gresia sângerie. Întră în apă, încolțit de propriile temeri. Era bună, aproape mai mult rece decât caldă, fix cât să nu clocotească lava vulcanului din sine. Spuma se încăpățâna să stea deasupra sânilor ei din care nu vedea decât linii care se pierdeau nefericit în apă. A analizat fiecare por aflat deasupra spumei. Nu putea spune nimic, deși în interior era explozie. Claviculele imperial sculptate, aceleși degete incredibile, brațele îndoite relaxat. Îi privește chipul luminat, se oprește cu privirea la buzele ei și le simte parcă la distanță de milioane de ani lumină. Îl arde dorul de ființa de lângă el. Se încumetă să se apropie în cada imensă. Își întinde mâna și-i atinge pântecul reușind totuși să guste fugitiv nectarul buzelor ei. Însă, în ciuda nuanțelor calde ale atmosferei, reușește să-i vadă fața albindu-se, în timp ce ea pune degetul arătător pe mâna lui.

-     Aici a fost copilul tău.

-     Cum? Lavinia, nu glumi cu din astea, te rog.

-     Ba da, zise ea și o lacrimă surdă se prelinse pe cel mai alb obraz până căzu deznădăjduită în spumă.

-     Nu, nu se poate. Știi cât de mult îmi doresc un copil. Nu poți să fi făcut asta.

-     Știu, Bogdan, știu. Doar că tu nu-ți dorești un copil de la orice femeie. Or, din momentul în care mi-ai spus că vrei o pauză determinată sau nu, că ai nevoie de timp să evaluezi totul, din momentul în care n-ai răspuns la singurul telefon pe care ți l-am dat, din momentul în care te-ai apucat să promiți nepromisele în alte părți, eu am devenit pentru tine orice femeie.

-     Ce telefon? Nu, n-am primit niciun apel. Nu se poate. Lavinia, nuuuuuuuuuu.

-     Ba da, Bogdan, și o duritate exersată i se puse pe chip în locul lacrimilor pe care parcă le plângea în sine.

Lui i se păru că toată lumea e lipsită de sens, deși el era cel care plecase, el era cel care…

-          Cine e Andrei?

-          Oh, Andrei e un…tip. Niciun mușchi nu îi mișcă masca impusă.

-          Un tip și-atât?

-          Ești conștient că nu sunt în postura de a-ți oferi explicații. Totuși, pentru că știu ce chinuitor e să n-ai răspunsuri când ți-e foame de adevăr, eu ți le voi da. Andrei e un tip care mă iubește și căruia nu-i e frică de asta. E omul care m-ar pune pe mine înaintea ratelor de plătit la apartament. Are încredere în tot ce sunt și fac eu. Andrei nu consideră confortul mai presus decât ceea ce simte. Și simte că vrea să fie fericit lângă mine. Pentu că un confort nu i-a adus niciodată împlinirea. E dispus să lupte cu toate himerele din viața mea. Cu toate astea, e un tip rațional, lucid, pe care ma pot baza fiindcă nu-și schimbă ideile sau promisiunile de azi până mâine. Ah, și e aceeși zodie cu tine. Paradoxal. Ești mulțumit cu descrierea? nu-și putu stăpâni vaga ironie.

Când se pregătea să dea orice replică telefonul lui începe să zăngăne. Anxios, se ridică fulger din cadă și foarte rapid îl ia de pe haine ca și cum ar fi fost într-o cursă de viteză de reacție. Se uită la ecran și procesează, iar, după alte câteva secunde, se hotărăște să respingă.

Laviniei nu-i pierise împietrirea de pe chip. Se ridică și ea cu apa curgându-i pe liniile descoperite acum, trece pe lângă el fără să-l atingă, ia prosopul portocaliu și își lasă doar umerii la vedere. Privindu-l în ochi îi declară:

-     În tot timpul dintre noi, n-ai înțeles nimic despre ceea ce sunt eu. Iar în “pauză”, nici atât. Ai fost ocupat în căutările-ți. Ai avut ocazii să te revanșezi, ai fi putut fi tu acela, ar fi putut fi fetița ta acolo. Te rog, pleacă și întoarce-te doar dacă, prin absurd, nu ar exista niciun om nicăieri și niciun apel mai importante decât mine… 
Și ușa se închise evidențiind aroma nudă lăsată de trupul ei.