Cuvintele de mai jos sunt scrise
pe bâjbâite într-o seară cu o lună înfometată care înghiţea brazi. Lumina era
insuficientă pentru scrijelire, dar am descifrat ulterior. Pacea locului era
exemplară şi contagioasă pentru suflet. Se voia o descriere, dar realizez că se
poate converti într-o urare şchiopătândă faţă de cele din categoria „fieca”.
Există locuri din care nu mai
vrei să pleci pentru că te inundă energia lor şi senzaţia de linişte care îţi
înmoaie toate particulele. Acolo unde timpul stă, depărtarea de cotidianul
bolnav e irelevantă, iar semnalul telefonului inexistent. Locurile în care,
chiar ştiindu-te absolut deconectat de lumea ta, eşti pur convins că nimic rău
nu se poate întâmpla în lipsa ta, aşa că nu te zgândără că lipseşte ultima
liniuţă de reţea. Căci reţeaua e formată din tine, copaci, stânci, iarbă, cer
şi oareşce meditaţie. Zăpadă, după caz şi preferinţe. Acolo unde vântul bate
ferit de răutatea din oameni şi din afara lor. Acolo unde e posibil să ardă
trufaş un foc într-o sobă cât să-ţi încălzească sufletul răcit pe pământ. Acolo
unde apa are poveşti şi mâncarea capătă gust. Acolo unde poţi fi tu fără chingile
autoimpuse de supravieţuirea în realitate. Unde aerul e tânăr şi suficient.
Unde toate iţele par a avea sfârşit şi descurcare, iar viaţa un minim de sens. Ah, măcar un minim.
Într-un loc de genul sper să
ajung din nou, curând, unde „curând” nu are interval definit, dar începe fix în
acest moment. Măcar să ţin în braţe speranţa asta cu credinţă în minuni
ataşată, căci logica şi realitatea vorbesc în alte limbi. Într-un asemenea loc
vreau să ajung prea foarte des in 2012. Care, fie vorba/promisiunea cu/faţă de
mine însămi, îmi va fi cel mai superbun an. Bun, deci la fel îţi urez şi ţie:
să te prindă convenţionalele serbări-sărbători într-un loc asemenea dacă ţi-o
fi cu plăcere, iar 2012 să ningă cu ocazii şi binecuvântări de astfel de
locuri. Oamenii pe care-i vrei şi care vor să fie incluşi în locuri, în drumul
spre, în suflet şi în atmosferă.
Si mai ales cu "oamenii pe care ii vrei si care vor sa fie inclusi in locuri, in drumul spre, in suflet si in atmosfera". Ca nu sunt sarbatori sarbatorile impuse, asa cum nu iubim iubirile impuse si, mai ales, nu iubim si nu suntem iubiti doar pronuntand cuvantul. Odata pronuntat, iubirea era deja acolo!
RăspundețiȘtergereAsa si cu sarbatoarea. Daca un loc, un om, un timp exista in tine, ele sunt de mult timp sarbatoarea ta si nu trebuie sa astepti Craciunul sa te bucuri de asta, fiindca daca toate acestea sunt in tine, Craciunul e in fiecare zi.
Sunt momente cand cotidianul pare sa ucida ocazia si esti nefericit. Dar, vorba lui Exupery, "nu exista ocazii pierdute..."
Da, La Fee, mai ales;-)
RăspundețiȘtergereExact, sarbatoare ar trebui sa fie in noi in fiecare zi. Ar trebui...
Exupery continua vorba asta?
Da, zice ca daca nu ai fildes, sa cioplesti o piatra! :) Asa zicea cand a scris Citadela, apoi, indragostit fiind de o necunoscuta, i-a mai trecut. Sper ca a si regretat ca spus asa! :)
RăspundețiȘtergereSarbatori fericite si tie, Iul, si fie ca dorintele tale cele mai fierbinti sa ti se implineasca in momentele si in locurile pe care ti le doresti tu.
RăspundețiȘtergereMladita de simtire si vulcan de iubire, sa primesti tot ce iti doresti in fiece zi si noapte a vietii tale. Te sarut pe sufletel, copil cu inima mare.
RăspundețiȘtergereLa Fee, o sculptura tot iese, dar probabil ar trebui sa nu incetam a ne dori materie prima de fildes. De ce speri sa fi regretat?
RăspundețiȘtergereRox si Irina, amin si la dorinte implinite si voua!
Irina, vulcanul da sa se stinga sufocat cu propria-i lava.