04.11.2011

Cine-a inventat parcul turistic?

Deci (pentru că este realmente o concluzie) eu iubesc România. Voi striga asta cât voi avea aer în plămâni şi emisferă cenuşie. Da, e posibil ca jumătate din tine să mă urască acum pentru afirmaţie. Totuşi am motive s-o iubesc, dar nu le dezbat. Iar asta se întâmplă după o perioadă de negare a potenţialului autohton urmată de o reîntoarcere către adevărul meu. Am raţiuni să-mi imaginez cum le crăp buza celor care o numesc Românica având un surâs semi-sarcastic şi semidoct lăsând să se înţeleagă că ştiu ei mai bine şi simt ei cum merg treburile. Acum mă şi contrazic cu toţi atotştiutorii care văd de aici fără binoclu, sau cu mină de turist, cum curge mierea-n fluviu la alţii. 
În fine, nu despre subiectul iubirii de ţară voiam să-ţi vorbesc. E vorba de explozia de bucurii pe care mi-o produce un lucru bine făcut de oameni bine intenţionaţi şi bine ancoraţi. Ultima descoperire de genul a fost ceva ce se intitulează Parcul Turistic Poiana.
Ştiam că e un camping în zonă, dar se pare că în satul Poiana, comuna Deleni, judeţul Iaşi, la 15 kilometri de Cotnari, se află ceva ce chiar merită această denumire. Camping-ul ar defini prea puţin locul. Satul, ca şi tot ogorul ce se poate vedea de pe şosea este despădurit, dar la 800 de metri de drumul principal (DN-ul Iaşi-Botoşani) începe un rai. Am crezut că nu văd bine mulţimea de copaci în înserarea grăbită de toamnă. Brazi, sălcii pletoase, mesteceni. O feerie ce-nconjura un iaz mare şi-ncă unul mai mic. Nişte bărcuţe s-ar fi dat pe-acolo dacă ar fi fost doritori şi apă mai multă. Căsuţe noi, căsuţe vechi, o cabană mai mare cu o terasă spre lac, locuri de foc de tabără, porţiuni de stat la poveşti, leagăn de lemn, bănci de lemn şi alte minuni stătătoare plus o casă tradiţională fix pe aleea pavată cu o piatră din zonă. Prima senzaţie pe care am avut-o a fost o linişte imensă dată de loc. Apoi a urmat nedumerirea că există într-o zonă oarecum necunoscută, deşi frumoasă şi cu ceva obiective de vizitat pentru populaţia care mai produce şi altceva decât deşeuri. Plus admiraţia pentru omul care administrează parcul. Investiţia e mare şi-mi imaginez cum arata fosta tabără şcolară când a fost preluată cât să pot face o comparaţie virutală cu ceea ce este acum.
Locuri de cazare ar fi suficiente pentru proiecte sau alte activităţi de grup, dar asta afli dacă intri pe link-ul din numele parcului de mai sus. Eu îl recomand însă pentru pace individuală. Am primit-o şi aş da-o mai departe dacă aş avea pârghii.



Nu, nu mi-am transformat blog-ul într-unul de călătorii. În cămăruţa mea virtuală scriu despre ce am chef, inclusiv despre bucuria că în ţara noastră există locuri şi oameni care merită. Că de restul vorbeşte suficient monstrul ce-şi spune inocent presă.
Ţi-am spus că eu iubesc România, nu? Şi o iubesc şi mai mult cu fiecare asemenea loc pe care-l descopăr şi cu fiecare om pe care-l aud că spune acelaşi lucru. Deci, se încumetă cineva?
Deschide-ţi ochii şi mintea!

P.S. Calitatea pozelor, se-nţelege, n-are treabă cu cea a locului.

Editat mai târziu: Parcul turistic Poiana are şi blog de delectare şi, eventual, convingere. Sau chiar apă-n cavitatea bucală pentru produsele prezentate care cică pot fi livrate în ţară. Bucură-te!

3 comentarii:

  1. La început a fost Grădina Edenului...După cădere, o minte lucidă, Natura, ne-a lăsat câteva reminiscențe să ne aducem mereu aminte de ceea ce am pierdut prin alungare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci lecția noastră e că putem s-o recreăm aici, nu? ;;)

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici