E liber la invidie, dacă vă ajută cu ceva, dar s-o ştiu şi eu. Pe invidie, adică ;-)
M-am lungit pe mal uitându-mă palpabil la albastru. E şi ceva alb în structuri confuze, difuze,
aruncate aiurea şi dătătoare de imaginaţii în multiple forme. Soarele îşi
trăieşte ultimele clipe ale zilei de azi pe-o coamă de deal.
Ca-ntr-o
meditaţie regulamentară, am lăsat fiecare parte a corpului să expire şi să
inspire. Îmi simt inima pulsând şi sângele bătând prin vene. Am conştiinţa tuturor măruntaielor şi emoţiile fiecărui milimetru pătrat de epidermă. Se uită pădurea la
mine cu ochiul dintr-o poiană arsă, iar copacii se înnegresc de întuneric în
timp ce dansează moale armonia unei adieri. Dacă n-ar fi aşa bine şi cald unde
stau, m-aş mişca în ritmul lor. Rămân aici o vreme să mai încarc din
descărcate. Se colorează orizontul în timp ce apa lacului şi-a înmuiat, de asemenea,
nişte portocaliu pe după conturul ce se oglindise când încă era lumină.
Pentru că e chiar
aşa şi n-o pot spune mai concis de atât, îmi permit să-nchei la fel cum
sfârşeam compunerile de la ciclul primar până când domnul învăţător ne-a rugat
(da, cam toată clasa suferea de clişeu) să schimbăm metoda:
Ce frumoasă e
lumea în care trăim!
În clipa de faţă,
după meditaţiile regulamentare şi ne, îmi doresc un singur lucru: să am mereu
ochi să văd asta şi să inventez nişte ochelari pe care să-i folosesc atunci
când nu mai pot. Când nu mai pot a vedea frumuseţea lumii, adică. Neputinţa
generală nu se vindecă aşa uşor.
Să plouă cu ochi conştienţi, zic:-)
Te astept in imparatia mea sa schimbam impresii de spre tihna, culoare, nori, aici, acum, armonie.
RăspundețiȘtergereE adevarat ce spui! In nicio oglinda nu ne vedem asa de uimitor ca in ochii celor ce ne iubesc. Tot astfel, natura, in toata splendoarea ei, e spectaculoasa in ochii celor ce o iubesc, o inteleg si se armonizeaza cu ea prin meditatii regulamentare sau ne-.
Ochi constienti si indragostiti!
Merge cu "Vis de iubire" a lui Franz Liszt:
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=KpOtuoHL45Y
Merge, dar eu prefer sa raman la ochii constienti:)
RăspundețiȘtergere