Puţin despre departe II

Biciclitul în Buc mi se pare o sinucidere semi-conştientă. Mă amuza să citesc pe ici, pe colo de partizanii mişcării eco ce se duceau corporate sau mai puţin pedalând la micile lor cutii de cărţi de joc numite oficial birouri. Am încercat doar să mă plimb şi-am renunţat uşor căci n-am scăpat de ce-mi era mai frică (da, contrar unor aşteptări, am şi eu fricile mele): animalele semi-sălbatice. N-aveam cu mine pe niciunul din acei simpatici co-ciclişti care ştiu şi ma apără. Şi am încercat doar pe trotuar din pricină că, de a doua frica în ordinea mărimii, adică şoferii bucureşteni, nu aş fi scăpat vie. Coboram cu oareşce viteză o pantă şi am reuşit să-mi salvez frumuseţe de gambă stângă printr-o pedalare accentuată şi un slalom inerent printre si pe sub indicatoare de circulaţie.

Acum însă, de la ghidonul Trax-ului, biciclitul e sigur. Nu mă tem de animale (toate sunt in lesă, cu stăpâni strângători ale resturilor lor) nici de şoferi, am prioritate in giratoriu, nu mă claxonează nimeni  (deh, nu mai port colanţi:D, dar nu exista nici claxonul din precauţia românească să ştie biciclistul că are maşină-n spate)şi, uaaaaaaaaaaaaaaaaaau, nu contribui nici la încălzirea globală. Dar, de la o vreme, încalzirea globală nu mă mai încalzeşte pe mine. Pentru că, atunci când plouă, cu tot uaterpruful de care sunt capabilă, ajung la destinaţie cu un procent de apă mai mare decât e legal şi cam peste tot (da, da). Iar departe ploaia e constantă, consecventă şi ambiţioasă în eforturile ei de a mă împiedica să ţin ochii deschişi. Limita permisă e depăşită şi când nu plouă, dar din alte surse, neatmosferice. Pentru că dacă ninge, Trax nu merge nici tras, nici împins. Evident, nici pedalat. Pe trotuare gheaţa străluceşte oglindind griul multicolor şi pe stradă nu risc de polei. Am de coborât mult şi de trecut nişte intersecţii fără prioritate. Iar eu înca nu i-am luat cauciucuri de iarna şi nici nu ştiu cum se face frâna de motor. Any ideas? Nu în ultimul rând, pentru că inspir frumuseţe de parfumuri de eşapament, diferite arome după capacitate, tipul de combustibil etc, diferite cantităţi zilnic. E egoist să consum în plămânii mei ceva de care se poate bucura întreaga planetă. Nestingerită de inspiraţia mea.

Aşadar, oricât de mult verde e în mine, aş prefera sa redevin non-eco, să văd bicicliştii fosforescenţi de la volan unde e cald şi neumed şi să biciclesc de plăcere când şi unde vreau, de preferat departe de departe, adică nu în paralel cu vehiculele pe patru roţi. Îi salut pe această cale pe Săndel şi Merida, cele mai importante non-personaje din viaţa mea, de care mi-era dor şi care mă bucură cu existenţa lor de fiecare dată. Mai ales când mă supără personajele.

Keep driving! It's dry and warm for you and for Earth :D