15.12.2010

Puţin despre departe I

Cum ironia vieţii pe care o gust cu voluptate în ultimul timp se pare că e prezentă şi la nivel macro, am fugit dintr-un oraş gri pentru a ajunge, temporar, cu siguranţă, în Oraşul Gri. Îmi şi imaginez un filmuleţ cu un comitet de experţi ai wikipedia cum stau ei cu mâinile la tâmple, după o vizită la faţadele locului:
"Cum supranumim noi acest oraş?"
"Gataaaa, ştiiiiiiu: Oraşul de Granit." Şi alt baiat simpatic cu ochelari vine din colţ ridicând un deget in aer: 
"Şi cum granitul aici este gri, haideţi să oferim varianta Oraşul Gri." Iar şeful şefilor experţilor:
"Gata, aşa-l botezăm în numele petrolului şi gazelor care-i fac pe locuitorii lui să trăiască în pace şi bunăstare."
Dubios pentru mărimea lui acest oraş. Maşini multe şi luxoase, probleme în cooperarea cu zăpada , foarte prietenoasă de altfel, natalitate ridicată (şi un job cu cerere mare este cel de baby-sitter:), oameni care aleargă foarte mult, la propriu. Aceştia, datorită faptului că sunt printre puţinele personaje care populează trotuarele, au un simţ al precauţiei foarte bine dezvoltat şi poarta veste fosforescente. Magazinele, băncile şi alte unităţi de deservire a populaţiei consumatoare se închid la ore neobişnuite pentru noi, 4-5-6 pm. Excepţie fac supermarketurile. Scoţienii sunt rari, dar esenţiali. Îi recunoşti după îmbrăcămintea ceva mai light (către foarte light când e vorba de fetele cu fuste cu picioare goale la 5-10 grade), spre deosebire de cea a mixului de popoare prezente care se adaptează la climă.
Buuuuuuuuuuuuuun, acest oraş (gri, da) are un sistem de transport în comun de toata jena. Metroul sau chiar RATB-ul pe alocuri sunt entităţi cu infinte calităţi pe lângă autobuzele First (ironic, nu?). Se urcă doar pe la şofer, fiecare pasager dă destinaţia, introduce în aparat suma fixă în monede (pentru că nu se dă rest) şi primeşte biletul. Călătorii mai şmecheri arată abonamentul şi evita acest proces îndelung. Oricum, el se întâmplă după ce au coborât alţi pasageri pe aceeaşi uşă de la şofer. Şi nu menţionez decât în treacăt că toate liniile trec prin centru, au staţii dese şi, când se schimbă şoferii, mai stau şi la o discuţie de vreo 5 minute. În acest timp pasagerii sunt aşezaţi, cuminţi şi răbdători că doar n-au  altă treabă, hobby-ul lor este călătoria cu autobuzul. Aaa, biletele şi abonamentele sunt iremediabil de scumpe. Din cauză de monopol zic unii.
Deeeci, mai scurt, mi-am luat bicicletă:) O aventură şi cu achiziţia, complicat căci nu puteam fi răzMerida în continuare. Am luat un frate mai mic şi mai puţin şmecher al Trek-ului, adică Trax, abundent în peisajul aberdonian. E un simpatic în felul lui scârţâit.

So, keep riding:)

~Va urma~


4 comentarii:

  1. :)))
    funny ca intotdeauna. Mai scrie, mai scrie, imi da o stare buna dimineata, inainte sa ma apuc de treaba :P.
    Ar tb sa iti pov si eu de aventura mea cu cumpararea bicicletei.

    te pup
    D

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga D,
    Multumesc.
    Stay tuned, urmeaza Partea aIIa :)
    Sa-mi pove.

    P.S. D si mai cum?:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ha, vezi, de aceea circul eu cu umbrelutza ecru din dantela olandeza. Ajung cand vreau, cum vreau,cu cine vreau, aterizez pe unde apuc, uneori chiar in seratul meu cu vise, unde raman uitata pana trec intemperiile de tot felul, dar mai ales cele din suflet.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa-mi cumpar o parapanta ca umbrelutza nu m-ar tine:) Si trec intemperiile? Ca atunci fac un plan umbrelizator:-?

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Până acum au fost pe aici