Nimicul, Normalul şi Pierdutul - 2

[Mai jos se află continuarea poveştii începute aici.]

La sfârşitul unui adventure park improvizat original stă Dan. Amelia ajunge prima şi au timp să mai schimbe cuvinte şi luciri.

- Câţi ani ai, Amelia? se pomeni asaltată de o întrebare cu privire fixă ataşată.

O nelămureşte maxim apropierea lui de faţa ei urmată de o depărtare bruscă în căutarea coechipierilor, de altă apropiere şi tot aşa. Mişcare strecurată printre întrebări scrutătoare. N-o crede că are 23 ani, discuţiile şi poziţia din firmă intuită de el îi confirmă opoziţia.

- Haha, dă-mi un buletin.

- N-ai nevoie de buletin. Mă poţi crede sau te poţi resemna într-o dilemă.

Acte nu dau.

Se amestecă apoi în zodii şi compatibilităţi, vârste şi ocupaţii, într-un flux natural, fără eforturile de evitare a tăcerilor stânjenitoare.

Seara, când Amelia coboară în restaurantul hotelului, îl vede mâncând singur la masă. Aerul tare şi apropierea lui îi dăduseră bruma de stare pe care-o credea prăfuită într-un trecut marca Radu. Acum e jucăşă, sclipitoare, cu părul strălucind mai frumos, cu hainele stând mai bine pe trup.

- Aaaa, cinezi singur? Parcă mi se face milă de tine şi m-aş aşeza aici, zice

ridicând uşor faţa de masă, atentă să nu-l calce pe bocanci.

            Răspunsul lui, aproape concomitent cu întrebarea, a fost un gest de invitaţie. Mestecând, nu putea vorbi. Habar nu are că ironia ei e bazată pe un soi de auto-ironie: în ultimul timp ura să mănânce singură, mâncarea i se lipea de gât, nu mai putea înghiţi, se bloca, renunţa.

- De-a lungul timpului oamenii au avut diverse sentimente faţă de mine, dar niciodată milă. Apoi aceeaşi privire dreaptă pe care o mai întâlnise azi. E genul de glumă exprimată cel mai serios şi Ameliei îi se părea cel puţin fermecător.

Au fost deranjaţi de colegii lui care aveau detalii administrative de stabilit. Ea s-a mutat de la masă, el îi face semn să revină, dar ea refuză. Se regăsesc spre final când el poate să respire puţin în faţa porţiei de papanaşi rumeniţi grozav. Fata se amuză de apropierea nuanţei lor cu cea a părului lui Dan.

- Îţi datorez nişte bani, ştii, nu? Începu timid Amelia, gândind stupid că e cel mai bun moment pentru a calcula restul de preţ datorat de companie. Tăcere.

- Hm, poţi să-mi plăteşti în natură.

- Aaaaadică, să-ţi dau banii pe-aici pe-afară, în natură?

- Nu, dar îmi place cum gândeşti. Ştii să faci masaj?

Fata dă din cap a afirmaţie uşor îndoită. Outdoor-istul fumător o roagă să iasă împreună pe terasă câteva minute. Conversează implicat, iar, într-un moment fără vorbe, el oftează prelungit.

- Ce-a fost asta?

- Am oftat.

- Aha, OK. Nu voia să-l întrebe mai mult, dar el se simţi dator să completeze:

- Mă uimeşti, Amelia.

Ea găsi de cuviinţă să zâmbească amar. Înţelegea şi nu dorea să înţeleagă. Se află în faţa unui bărbat pe care îl vede ca pe un bărbat, dincolo de experimentul antropologic, şi tot Radu îi e pe retină. O sclipire umedă îi apare în privirea oprită într-un mare gol.

- Hei, ce e? La ce te gândeşti?

După insistenţe, Dan a primit un răspuns vag şi cuprinzător în incertitudini:

- Acasă.

- Ce e acasă?

Tăcerea se măsoară greu în frigul cu aromă de fum de ţigară. Continuă el:

- Am oftat tot pentru că m-am gândit la acasă, dar şi la uimirea pe care mi-o produci. Tu nu poţi, nu ai cum să ai doar 23 ani! Înţelegi?

- Ce e acasă? ignoră ea ultima parte a replicii lui.

- Acasă e asta, spuse Dan cu toată tristeţea lumii strânsă în glas, scoţând mâna cu verigheta din buzunar.

Amelia n-a continuat, vorbeau din ochi unul cu altul. Unul puternic şi trist, altul slab şi deprimat. Sau invers. Oricum nu contează pentru că amândoi erau puternici şi slabi în acelaşi timp, dar în alt context.

- Vreau să te rog ceva: ia-mă în braţe, murmură el cu glasul copilului maturizat prea devreme.

Amelia se eschivează. Nu vrea să-l lase să-i ghicească vreo bucăţică de vulnerabilitate, dar, într-un final, îi onorează rugămintea. Nu vrea să-i arate că, în urmă cu vreo oră, după ce a sunat-o Radu cel absent de-o lună şi mai mult să-i spună nimic lăsând-o să înţeleagă mult, tot de acelaşi lucru avea şi ea o mare nevoie: de un om s-o ţină în braţe şi-atât. Totuşi, se eliberă inopinat.

- Puteam să jur că-mbrăţişarea ta e caldă.

- Orice om viu are sânge cald prin vene, deci şi căldură atunci când ţine în braţe.

- Ştii că nu la asta m-am referit, îndrăzni el să se apropie din nou lipindu-şi buzele de fruntea ei. Trebuie să urc să-mi iau chitara. Masajul vrei să-l faci înainte sau după ce cântăm? Da, ştiu, am fost manipulator, cum mă acuzi că sunt, punând întrebarea aşa. Răspunsul nu e dacă, ci când.

- Mă gândesc.

Revin înăuntru şi el este din nou bombardat de responsabilităţi cu nume de activităţi şi întrebări de la colegi. În cercul format îi ascultă, întreabă şi dă indicaţii, adresând printre picături din sprâncenele-i pronunţate întrebarea. Amelia îl lasă să priceapă că se poate acum. Era învălmăşită de ideea de a nu-i permite să creadă ceva greşit, deşi nici ea nu ştia ce ar trebui să priceapă. Unul sau celălalt, puternicul şi slabul.

În holul camerei o strânge încă o dată în braţele lui antrenate de la căţărări. Mai hotărât, mai puternic, mai lung. Miroase frumos, a prea bine, a ceva ce-ar putea fi dacă nu ar fi ceea ce este. Pentru prima dată, Amelia înţelege axioma potrivit căreia oamenii vor uita ce le spui şi ce faci pentru ei, dar nu vor uita niciodată cum îi faci să se simtă. Ştie că nu va uita alipirea asta, lipsită, din perspectiva ei cel puţin, de sexualitate. Braţele lui pe trupul ei o gâdilau pe suflet, se simţea de 13000 ori Amelia din vremurile bune. Realizează instant că nu e aşa cu Radu. El spune multe, multe se duc, dar modul în care o face să se simtă, suprema stare de bine, era estompat de prea puţinele momente de genul şi de cuvintele ulterioare. Radu a dus-o pe cele mai înalte piscuri de bucurie intelectuală şi a sufletului, dar şi în cele mai adânci văi de disperare prin complicaţiile lui ucigătoare. Pe Dan îl simţea atât de aici, pur şi simplu un om de care îi place enorm să fie îmbrăţişată. Se şi imagina amuzant răspunzând asta la vreo întrebare despre hobby-uri. 

-Va continua-