Mi-au crescut pedale

...ieri.

Am mers intr-o tura alaturi de "Oamenii cu pedale", niste baieti simpatici care pedaleaza foarte bine. Ei sunt in numar de patru, dar unul n-a reusit sa mai ajunga.

Am plecat spre Valea Iasului, apoi Musatesti si capatul de linie a fost undeva la iesirea din Valsanesti. Aproximativ 40 kilometri.
A mirosit a ploaie, a fan si a tei. Absolut incantator. Am mancat mere verzi si am cules trei flori de tei. Chiar de la poarta unui nene simpatic. Ne-a invitat sa venim la mere cand s-or coace. Am zburat la prima coborare. Asa am realizat ca mai am aripi. Nu stiu unde le-am ascuns, nu stiu de ce au stat atat timp in umbra sufletului prea plin. Am simtit aerul rece-rece care-mi sageta pielea inapoi spre casa. Trezirea la realitate. Mi-era dor de senzatiile astea, mi-era dor de intensitatea unor ore verzi in natura care nu vorbeste prin cuvinte, dar creeaza si preface.
N-o sa va spun despre scuteristii idioti, despre schimbarea manuala a foilor la bicicleta mea sau alte mici minusuri. Balanta se inclina iremediabil spre pozitiv.
Puteti citi pe blogul lui Hristo despre motivele care m-au facut sa ma simt doar din punct de vedere auditiv in masinile (mai multe in acelasi timp sau consecutiv la scurte intervale de timp) unor soferi bucuresteni nervosi intr-un blocaj in trafic -> http://elenul.blogspot.com/
Prea putin relevant fata de intregul traseu;)

Iar sfarsitul apoteotic a fost un ceai pe terasa de la number one. V-O-L-U-P-T-U-O-S! Chilling time...

Va multumesc, baieti! Pentru rabdare, umor si simpatie!
Data viitoare...ma straduiesc si mai mult;))