Mă adresez ție, celui sau celei cu
care am fost colegă în școala generală. Sau poate ne-am intersectat pe
culoarele liceului, poate am fost la o petrecere studențească împreună ori
ne-am întâlnit în vreun proiect de voluntariat. Poate avem prieteni comuni pe facebook sau
poate am dat like aceluiași filmuleț. Esențial e că avem ceva în comun,
dincolo de intervalul de vârstă. Niciunul dintre noi nu a învățat exact la
școală cum e cu politica, ce face stânga, ce vrea dreapta. Am prins din mers. Eh,
știu că te-ai săturat, că ești sufocat de politică. Te înțeleg. Nu mai vrei, e deja prea mult, atâtea
știri, atâtea dezbateri, o mocirlă care ne înghite pe toți. Te gândești să
emigrezi sau poate, sătul de birocrația românească, locuiești deja în altă țară
știind că acolo ai parte de o viață mai bună. Dar ai încă nostalgii după patria
ta. Îi urmărești totuși mersul.
Situația e că nu trăim în anarhie, ci într-un
sistem, așa precar organizat cum e el. Și avem datoria, da, datoria, să punem umărul la organizarea
asta ca să o scoatem din lipsuri. Nu e doar în sarcina celor ce ne conduc. Pe bune. A crede așa ceva e dovadă
de cruntă limitare. Pe lângă efortul pe care cred că trebuie să-l depunem individual prin
a ne face treaba cum trebuie, când trebuie și fără șmecherii inutile, românisme
urâte, e necesar să decidem ce facem cu țara asta. Cui o dăm, dar mai ales de
ce? Și cât vrem să mai fie încă al nostru. Trebuie să decidem pentru că democrația, așa șchiopătândă cum e ea, cere ca
noi să dictăm direcția. Tu, eu, ea, el, ei, ele. Chiar noi. Ți se pare aberant,
zici ca poate n-ai tu nicio influență, că zarurile sunt aruncate sau mai știu
eu ce argument cu lehamite ai. Dar lucrurile mari se fac din bucăți mici.
Întotdeauna.
Eu nu-ți voi spune cu cine să
votezi, nici măcar nu-ți dezvălui cine e cel pe care îl aleg dintre cei doi. Nu. Și-așa mi-e ciudat să
scriu un astfel de post pe un blog care e una din gurile de aer ale
cotidianului asfixiant. E fix treaba ta pe cine simpatizezi și cui îi acorzi
încredere. Vreau doar să te rog insistent să ieși din casă/carapace și să mergi la vot. Să
ajungi mai devreme de unde vei fi plecat duminică pentru a intra într-o secție
de votare să pui ștampila. Și să o pui pe unul dintre candidați, nu să scrii
diverse imprecații pe buletinul de vot. Ți se pare că e mai nimerit să îți
anulezi votul? Te simți
cu o clasă mai sus decât restul făcând asta? Află că nu ești. Ba dimpotrivă. E
ca și cum ai defeca pe viitorul tuturor în Piața Universității, doar că aici o
faci singur într-o cabină de votare unde nu te vede nimeni și-ți permiți
lașitatea. Ia să-i văd eu strigând la ieșirea din urnă că ei au anulat buletinul. Ce câștigi? Dar conștiința ta ce zice? E mulțumită că alegi să
ignori în ce direcție va merge țara pentru următorii aproximativ 10 ani deși
te-ai dus până la secția de votare? (Da, știu că mandatul are doar 5, dar experiența ne arată
ca vor fi cam două, adică 10). A mea n-ar fi deloc liniștită. Mai ales că votul ăla s-ar duce, pe alte
căi, la unul sau la altul. De ce să nu fiu eu cea care hotărăște ce face cu el?
E simplu, chiar dacă nu-ți place
fața vreunuia dintre ei. Sunt
doi poli opuși. Unul în stânga, cu o anume orientare, unul în dreapta, cu o
anume viziune. Fiecare a dovedit ceva ce a făcut. Cum anume, judecă tu, doar
de-aia ai cap. Unul în peste 2 ani de guvernare, altul în 14 ani de
administrație locală. Vezi și compară. Sau pune în ciur și alege. Internetul e
fabulos pentru informare. Ai acces la postările lor, ale oamenilor lor, ale
neutrilor, vezi filmulețe cu ei live, vezi analize economice explicate inclusiv pentru ne-economiști. Știi cum și-a lansat fiecare candidatura? Cred că și
asta spune ceva despre fiecare. Digi24 a făcut niște documentare foarte interesante
pe care le găsești aici.
Fă-ți timp să te
informezi, nu o servi pe aia cu n-am eu timp de așa ceva. La rândul tău, nu mai crezi când primești asemenea replici. Treci dincolo de măști, de încercările diverse și disperate de
manipulare, de populism, de ironiile inutile. Știu că ai o conștiință, sătulă
și ea, e-adevărat. Dar ai și o voce înăuntrul tău care, dacă n-ar fi sufocată,
ți-ar spune lucid că e timpul să decizi pentru țara ta și cum anume. Las-o să
vorbească. Apoi imaginează-ți următorul scenariu: Peste câțiva ani, copilul tău
va studia istorie. Grație unui profesor entuziast, află că România era
într-un impas extraordinar la finele lui 2014. Și că România a ales. Urmare a alegerii,
România se află într-o anume etapă. Profesorul le va fi povestit copiilor cam cum era situația politică, ce se întâmpla,
ce fierbere era peste tot și le va fi expus și scenarii referitoare la cum ar
fi fost invers. Școlarul ștrengar, care tocmai învață să ia hotărâri pentru el, curios cum reacționau ai lui când trebuiau
să decidă soarta țării și doritor să vadă de care parte a baricadei te situai și
cum ai contribuit la dezvoltarea ulterioară a țării, te întreabă naiv, sclipind în ochi, cu ce-ai
votat tu atunci. Te vei uita la el lung și tâmp spunându-i că ți s-a părut de rahat
să ieși din casă într-o duminică de noiembrie ca să votezi unul în care nu
crezi sau unul de care ți s-a luat. Că ai preferat să ieși la bere după ce te
vei fi odihnit bine pentru a mai face față unei săptămâni în care trăiai ca să
muncești și nu invers. Ei, cum se uită băiatul tău la tine acum? Ce ochi are
fata ta?
Vorba lor, daca nici înaintașii nu se prezentau în
momentele de cumpănă, în ce limbă te mai ... în el de vot?
Mai am un exercițiu de imaginație: lucrezi într-o companie românească având 22 salariați, tu fiind printre cei 18 care fac parte dintr-un comitet decizional. Acesta are de ales referitor la mersul companiei începând de mâine, inclusiv la creșterea veniturilor. Ți se pare corect contextul în care locul tău de muncă să fie dirijat de ceea ce au exprimat 9 dintre cei 18? Pentru că doar 9 se duc până în sala de ședințe în ziua cu pricina? Nici mie :)
