2XMahmu

Simţi cum o greutate îi apasă şoldul. Înainte să deschidă un ochi, cu pleoapele scufundate deplin într-o lumină roşietică, încercă să vadă pe pipăite de unde presiunea. Nimeri o mână rece, într-o îmbraţişare caldă. Se smuci uşor şi abia atunci simţi plumbul din cap, mercurul din vene şi aricii care îi inţepau scalpul cumva pe dinăuntru. Da, era preferabil să rămână cu capul înfundat în glugă. Glugă? Aaaa, sunt într-un sac de dormit, dar cine e el? Până să caute în cotloanele memoriei, doi ochi de miere o priviră între clipiri dese. Şi pe el îl bulversase puţin culoarea neobişnuită a luminii. Un zâmbet îi destinse ei îngrijorarea şi lui chipul răvăşit de o trezire timpurie.

-        Ce caut aici? zise ea cu o mina semi-vinovată.

-        Aici ai dormit, spuse uşor zeflemitor cel care-şi avea mâna întinsă peste corpul ei.

-      Ce şi cum s-a întamplat? nu putu să evite, cu o paloare ce se distingea chiar în roșul difuz din cameră. Îşi amintea frânturi, dar nimic concludent.

-    Şşşşşşşşt, mai încet, sigur nu vrei să-l trezim pe Cosmin, ai văzut doar ce vijelios e in reacţii. 

Mda, Cosmin era tipul din celălalt pat, ascuns sub două rânduri de pături, respirând uşor, ca o felină camuflată sub cearşafuri, gata de atac. Foindu-se câteva secunde, rotindu-şi ochii prin cameră, ea îşi prinse tâmplele în mâini, încercând cumva să-şi ajute creierul să rememoreze măcar un detaliu. Da, îşi amintea jocul de cărţi, berea, frigul din cameră, râsetele şi blaaaaanc.

-     Dacă ţi se pare că cele 8,6 săruturi sunt ceva, atunci s-a întamplat. Ceva.  Dacă nu, nimic, evident.

-          8,6? Întrebă ea nestăpânindu-şi râsul înfundat.

Ieca

E ca atunci când, orbit de lumină, închizi ochii pentru 5 secunde şi, crezând că ai ajuns pe vârf îi deschizi cu tot cu suflet şi cu bucuria omului care a ajuns acolo. În schimb, eşti binecuvântat cu un lapte de ceaţă, cu siguranţă n-ai atins vârful, nici măcar nu-ţi intră în vreun cadru, nici măcar cărarea asudată pe care-ai venit nu se mai vede.

E ca atunci când cobori cu bicicleta o pantă lină, îmbătat de răcoarea aromată a serii, descărcat de răutăţi, împlinit de efortul prezent şi nimereşti cea mai groapă care te trezeşte la toate realităţile. Prea târziu pentru frâne şi ocoliri.

E ca atunci când simţi în nări c-a venit primăvara, te îmbraci şi-ţi decorezi sufletul în culorile asortate ei, dar o ninsoare râzgâiată te aduce înapoi la iernile veşnice.

E ca atunci când păşeşti pe zăpada tare, convins că aia e poteca, dar, după 7 paşi fermi, te afunzi până la mijloc de femur şi numai prin înot poţi să răsari. Dacă.

E ca atunci când ştii că cel mai greu ţi-ar fi să pleci, dar afli, cu mirarea prostului într-un algoritm nedesluşit, că tu, de fapt, eşti cel ce rămâne…

E ca atunci când…

De fapt nu e ca, e chiar atunci!