Incep sa-mi placa ploile. Dar nu cele mici si constante, depresive si inutile. Astea care sperie si tulbura. Vara, cand natura crunt insetata merita apa in cantitati uriase. Dintr-o data. Imi place forta si vigoarea lor. Le admir puterea de a parcurge mult si multe, de a curata totul, de a determina natura inclusiv umana, sa reziste, sa le infrunte. Sunt voluptuoase… Ador vantul racoros si amar care le precede furia.
Nu ma opresc la ele, fac asocieri. Ajung la ploile noastre. Nu toate imi plac. Urmeaza o furtuna care-mi va spulbera cochilia. Si nu mai stiu cum e cand n-ai adapost. Nici n-as mai vrea sa stiu. Acum adie doar vantul de dinainte. Dar vreau sa-i supravietuiesc si sa coloram curcubeul dupa ce ne-am inecat cu tocanita de pareri de rau si regrete. Imi doresc sa bem, intr-un final, din cupa prezentului.
Pana atunci...
Daca am dat undeva ploaie sau furtuna, iarta-ma!
RăspundețiȘtergereUneori umblu cu norii imprastiati de ganduri!
Nu, nu, ploile n-au dat de la tine ca zanele nu au nori:)
RăspundețiȘtergere