Reindragostirea

Mi-a luat ceva viata si o raza de soare inca innorat sa-mi dau seama ca ma uitasem intr-un colt de suflet. Plus o ploaie tamaduitoare zguduita de multe tunete scurte si stinsa de-un fulger suficient. Noroc ca nu ma sperii...

Sunt vie. Sunt aici si oriunde vreau. Aproape omniprezenta in propria-mi viata. Sunt eu si nimeni nu ma poate deposeda de mine. Sunt suma tuturor lucrurilor care ma descriu si care fac diferenta. O piersica-ntre frunze. Iti da iluzia ca e coapta si nu stii daca s-o culegi sau s-o mai lasi spre parguire in inca niste bucatele de soare curat si ploi de toate felurile, inclusiv acide.

Intr-o epistola nocturna, atarnata de creanga unui piersic drag ce m-a crescut, literele spuneau ceva de cea mai bestiala femeie dintr-un grup neomogen. Sau una dintre ele. Si cea mai desteapta. Sau una dintre ele. De ce n-as crede? Vreau sa cred.

Sunt zilele in care ma reindragostesc de mine. Uitata in cotlonul ala absurd, nu ma mai (re)cunosteam, imi lipsea voluptatea constientizarii de mine. Acum sunt orbul care nu mai orbecaie, redescopar de unde am venit si sunt aproape pregatita sa vad cu ochii-mi vindecati spre unde ma indrept cu tot cu mine. N-as vrea sa-mi mai segreg sufletul intre cei doi gemeni contrari din fiinta mea. Temporar e bine caci amandoi par a merge spre aceeasi nuanta de verde.

Ma simt aproape anagrama mea, gorgeous ("aproape" se refera la anagrama, nu determina adjectivul:D). Poate si pentru ca acum cred ca pot intelege necuvintele, ca stiu sa nu mai cred toate cuvintele si ca am invatat sa astept. Chiar daca...

Keep smiling! ...no matter how hard;)