Aiurea

Astăzi mi s-a întamplat ceva de care n-am mai avut parte de-un veac jumate: nu mă mai grăbeam prin ploia nervoasă de probabil primvară. Mergeam încet, melc citadin, să se împiedice de mine toţi grăbiţii oraşului trist.

Vroiam să mă sfâşie vântul, să mă dizolve apa, să mă învăluie frigul, să mă topesc în asfalt şi să mă întorc în lumea asta numai după ce vor fi trecut spre alte zări toate şirurile de gânduri care-mi erodează mintea... Să scap de dileme şi probleme existenţiale, să fiu capabilă să iau decizii, să mă uit fără înfrigurare la telefon şi să nu tresar dacă sună.

Mi-e dor de o căldură toropitoare.

Cu toate astea, mâine e o nouă zi şi, hm, se anunţă cod galben...