09.04.2009

mentorii si viata

Ai avut vreodată un mentor?
Ai simţit că cineva iţi transmite prin conexiuni nepalpabile propriile experienţe şi că te ajută să DEVII? Că te învaţa infinit mai mult decât te aşteptai când ai ajuns, sfios, să-i cunoşti mareţia? Că de fiecare dată când îl întâlneşti devii mai bogat intelectual? Dacă răspunsurile sunt da, vei înţelege şi mai bine la ce ma refer...

Aveam candva o teorie care se referea la proporţionalitatea non-valorilor raportată la populaţie. Am dezvoltat-o venind în oraşul gri în care am observat mult mai multă mitocanie, lipsă de bun simţ şi celelalte decât în micuţul municipiu de origine. E simplu: creste populaţia şi, direct proporţional, creşte şi numărul celor care ies din peisajul minimului bun simţ. Însa, aplicând aceeaşi teorie, acum în sens invers, rezultă că atunci când populaţia e scazută şi valorile sunt puţine. Şi e aşa de trist când cei puţini pierd o valoare...şi, când speranţele că între cei puţini să apară alte valori de aceeaşi înalţime sunt scăzute, e şi mai trist.
Din coroborarea celor două paragrafe reiese ipoteza: un mentor de valoare a ieşit din timpul nostru, s-a depărtat sa le fie mentor şi altor entităţi ceva mai diferite decât oamenii. Şi sunt mulţi aceia pentru care a fost un îndrumator, suntem mulţi cei ce-i datorăm o parte din ce am devenit...Destinul a fost mai mult decât sarcastic. A complotat cu viaţa să facă o farsă cinică...înainte de ziua păcălelii generale.
Comunitatea aceea mică a mai scazut cu o valoare, a mai pierdut un stâlp. Da, mergem înainte, dar suntem mai săraci. Nu ne rămâne decât să preţuim ce am avut, ce am învăţat şi ce mai avem acum...şi să ne întoarcem faţa către cei care au marcat pozitiv trecerea noastră prin etapele esenţiale formării. Ei sunt acolo până când o altă farsă se joacă pe tabla de şah. Să le fim recunoscători cât încă există...

Îmi amintesc acum şi de alţi deschizatori de căi. Pentru ca se potriveste cu subiectul însă, am rememorat persoana (o domnişoară cu o personalitate impresionantă) care mi-a făcut cunoscută existenţa lui Omar Khayyam. Unul din "rubaiatele" acestui matematician spunea :

Un joc de şah e viaţa.
Destinul singur joacă iar noi suntem pionii,
Vrând de urât să-i treacă ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă
Şi-apoi in cutia neantului ne-aruncă...

Şi-atât...continuăm sa FIM...


8 comentarii:

  1. Scrii frumos, păcat că spui și adevărul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc!
    Asta imi aduce aminte de finalul romanului "Lupul de stepa"(H.Hesse):"Intr-o buna zi voi juca mai bine acest joc cu figuri." Mi-ar fi placut sa fiu Magister ludi, dar a fost mai ademenitoare Herminna, un alt fel de "mentor".

    RăspundețiȘtergere
  3. Toti vrem sa jucam mai bine, dar nu e mereu posibil.
    Hm, se gasesc undeva Hermine de cumparat?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu, ele se dobandesc prin mari si glorioase fapte de "neintelegerea intlegerii de neintelegere"!:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Pffff, ar fi trebuit sa am milioane atunci:-? Cum le vad?

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate ca le si ai, dar o tii tot intr-o fuga si nu ai timp sa le observi!

    RăspundețiȘtergere
  7. N-a iesit din timpul nostru. Iti zic eu :)

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere şi-ai vrea s-o expui

Powered by BannerFans.com

Până acum au fost pe aici