Cină romantică

Își verifică ceasul de la mână și ticăi cu unghia de 4-5 ori pe cadran. Un tic de-al lui. Era timpul: 8 fix și ea urma să apară. Nerăbdător, bătând din piciorul stâng sub masă, nu înțelegea de ce nu a ajuns deja. Un chelner îi zâmbește întrebând dacă domnul dorește să comande. Nu acum, mai așteaptă o persoană. După vreo 5 minute în care se uita când la telefon când la ceas, același chelner vine cu o tavă. Îi servește un pahar cu vin alb și îi întinde politicos un plic gălbui, vintage, ca și cum acolo ar fi ascuns nota.

-          Acestea sunt împreună. Am fost rugat să le aduc la masa dumneavoastră, zise, nedându-i posibilitatea de a replica ceva, orice. Uimirea era prea mare. Parcă presimțirile lui se adevereau și inima începu să-i galopeze când deschidea febril plicul.

Dragul meu Matei,

Te rog citește tot-tot și încearcă pentru un moment măcar să intri în pielea mea. Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi venit? Am fi petrecut 2-3 ore frumoase la cină, tu galant, m-ai fi făcut să râd, complimente etc, eu te-aș fi încântat și apoi plictisit cu poveștile mele lungi, am fi băut niște vin și apoi ce? O cameră de hotel? Alte câteva ore, m-ai fi pupat pe umăr când m-aș fi îmbrăcat, ca de noapte bună, și fiecare va fi plecat în lumea lui cu câte un taxi. Iar a doua zi ne-am fi prefăcut din nou la birou. Iartă-mă, Matei, dar nu vreau așa ceva. Nu vreau să ne facem răul ăsta și apoi să-l propagăm prin lume. Am infinit de dăruit, dar mă tem că tu nu poți primi atât. Pentru că așa e situația. Vreau să evit să-mi spui minciuni. Cum că ne-am cunoscut prea târziu, prea devreme, că situația se va schimba pentru mine. Nu! Dacă se schimbă, e pentru că nu mai poți lâncezi sufletește și, deci, ai face-o pentru tine. Exclusiv. Nu trebuie să am eu responsabilitatea schimbărilor din atâtea vieți.

Matei, nu vreau să fur din timpul nimănui. Nu sunt o hoață. Nu vreau să rupi tu câteva ore cine știe când, ore de la finalul cărora amândoi am pleca triști, goliți de energie și convinși că nu mai putem așa. Nu vreau o iubire de hotel sau de rătăciri. Nici ca scurtele noastre momente de fericire să aibă monedă de schimb mințirea altora care n-ar suporta adevărul. Și a noastră, de asemena.

Nu vreau să petrec sărbătorile gândindu-ma la cum le petreci tu, în alt loc, în alt timp. Mințindu-mă în vreun club cu 2-3 prietene single că ce bine ne distrăm și că n-am vrea delooooc să fim altundeva.

Îmi place să gătesc, știai asta? Dar nu în porții de o persoană. Nu vreau să continui așa, știind că aș putea găti pentru două. Sau, eventual, să arunc porția celalaltă pentru că „destinatarul”ei n-a putut ajunge în seara asta. Nici mâine seară.

Te rog, nu te gândi că îmi vei scoate tu gărgăunii din cap, că ce avem noi e unic și irepetabil, că blablabla. S-a întâmplat și se întâmplă și altor milioane.

S-a nimerit ca la petrecerea burlacițelor dată în cinstea Larisei de la HR să o cunosc pe Melania și să-mi și placă al dracului. Semănăm mult, Matei. De fapt, probabil de-aia ne-ai și ales. Ce ironie: două femei care se cunosc la o astfel de petrecere descoperă că se înțeleg foarte bine și că au atâtea în comun. Inclusiv un bărbat. Însă doar ea te are, eu doar cu gândul. În fine, să nu mă lungesc prea mult, vreau să nu încerci să mă cauți. Nu din vanitate, nu. Știu că n-ai telefona, dar nici în birou nu mă vei mai găsi, în caz că te gândești cum n-aș putea rezista ochilor tăi rugători. Cei din filiala Victoriei au nevoie de o persoană care, printre altele, să instruiască niște juniori și managerul a fost chiar foarte bucuros când l-am întrebat dacă n-aș putea să mă transfer. Mi-a fost utilă evaluarea făcută de tine, să știi. De luni voi fi acolo, cu alt șef direct, cu alți colegi. Îmi imaginez că te doare, dar numai o așa ruptură ne-ar fi putut distanța eficient din mlaștina în care ne înecam cu tot cu suflete. Iar Mihaela se va descurca foarte bine să preia din sarcinile mele.

Matei, ești un om bun și vreau să cred că, măcar peste ani, dacă nu în câteva luni când va fi trecut focul, îmi vei da dreptate. Nu avem dreptul să furăm. Nici măcar cu prețul fericirii de moment, atât de egoiste totuși.

Ai grijă de tine și de voi. Aveți toate premisele unei familii fericite, inclusiv capacitatea de a înfrunta obstacole, rutină, iar Călin e un puști adorabil. Am văzut poze și auzit povești.

Așadar, adio, Matei! Te-aș fi putut iubi, știu și știi. Dacă nu...

                                                                       Cu tristețe,

                                                                                  Ada

Mâinile îi tremurau pe foile scrise caligrafic, mare. Ca pe un shot de tequila, bău dintr-o suflare tot vinul. Merse la bar să plătească. Picioarele i se împleticeau haios, deși nu mai pusese strop de alcool pe buze în seara cu pricina.

-          Cât face vinul? Și servirea? Întrebă cu un rictus ironic.

-          Consumația dumneavoastră a fost plătită în avans, îl informă chelnerul.

Aceeași figură surprinsă, dar resemnată apoi.

În 40 minute era acasă, cu o sticlă de șampanie în mână, jumătate lucid, jumătate trăind aievea.

-          Melaniaaaaaa, ce faaaaaci?

-          Șșșșșșșșșt, Călin tocmai a adormit. Nu vorbi tare, te rog.

-          Vreau să sărbătorim cum se cuvine, draga mea. Am semnat tranzacția anului, anunță cu un zâmbet amărui.

Se duse apoi la dormitorul copilului, îi mângâie cârlionți moșteniți cine știe de unde, îl pupă pe frunte și ieși tiptil.

Între timp, Melania, bucuroasă pentru victoria soțului ei și apreciind ce va urma, scoase paharele de șampanie. Pe cele bune, de cristal. Iar Matei rămase pironit, privind în gol, pe ferestrele mari din living, cu sticla încă în mână. De la etajul 8 se vedeau în zare luminile din Piața Victoriei.