De vreun an de cand reflectez cu privire la ceea ce vreau de la viata, am gasit o parte din raspuns, stand sa vad ce vrea viata de la mine. Stiu ce vreau (uau, spun asta intr-un final) pe termen lung. Mai raman termenul scurt si mediu. Doar prin ele trebuie trecut pentru a obtine resursele visului meu. Imi mai impartasesc planul cu auto-ironie. Macar sa radem impreuna;) si sa nu fiu persoana a IIIa in misto-urile aferente.
Deci, voi locui intr-o casa mica. De lemn. Cu prispa. Dormitor la mansarda si luminator deasupra patului. Sa vad ploaia cum ploua si fulgii cum se opresc calm. Miroase a lemn si a liniste. Cel mai voluptuos tot acolo (daca renunta la idealuri de vila cu piscina in suburbii de orase mari). Doua pisici si-un caine alb. Niciun vecin. Ocupatia mea: scriitoare. A lui: nescriitor, practician.
Pentru ca mie imi plac cuvintele, ma fascineaza jocurile care se pot crea cu ele. Jongleriile verbale sunt radacina unor inceputuri faine pe care le-am gustat. Acum pictez metafore intr-un exercitiu a ceea ce stiu ca urmeaza. Ador sa modelez noi sensuri, sa fiu criptica sau exuberant facila in exprimare. Nu trebuie sa inteleaga toti mesajul, exista ipostaze dincolo de ceea ce spun. Si pricep cei ce trebuie. Si cei ce pot.
Doar in metafore arat o alta eu, diferita oarecum de realitate. Numai aici pot fi asa. Doar mult timp si multa rabdare plus un gram de intelepciune albastra m-ar aduce asa fata de... in viata in care momentan sunt doar stabila, cu talpile goale pe pamantul inierbat si ud de roua. De aici e-acum contrastul cu semnele inerente de intrebare: de ce reala dau cu toporul (da,da) si virtuala respir odata cu universul de dincolo de logica? Cum de limbajul zilnic nu-mi abunda in metafore? Creativitatea s-ar sparge si s-ar pierde toate faramele ei, zic. Apoi, e normal sa ma divid. Si nu doar pentru ca un geaman autentic are cel putin doua fiinte in esenta lui si te confuzeaza cand nu stii care ti-e interlocutor (sau monologheaza in fata ta). E natural sa fii diferit in doua medii diferite. Truism, da. Reformulez: e natural sa te comporti cum simti si sa te exprimi cum iti vine, fara ca intre cele doua exteriorizari sa existe vreo identitate semantica.
Metaforele sunt, pentru mine si alti voluptuosi:), ca banii: nu un scop in sine, ci un mijloc. Prin ele fac niste comparatii care ar trebui sa se subinteleaga. Esenta e dincolo de ele si o vede cine poate sesiza scopul, trecand pe calea mijlocului intr-un sens. Si de-asta...
Huh, greu sa ma despart de doza de metafore ca sa arat putin de ce le am mereu la mine... Ai inteles ceva?
