Jumatatea rationala: Abureli, n-ai tu nevoie de dintr-astea. Exceptand nevoile minime ale partii primitive din tine, poti inlatura tot. Acum trebuie sa inveti! Zestrea celesta asta vrea de la tine!
J U: La ce bun? Nu ma pot concentra! NU MAI MERGE, nu-ntelegi? Lasa-ma!
J R: Ca sa continui sa urci, nu asta iti doresti? Sa ajungi sus, sus de tot? Educa-ti creierul si te vei putea concentra!
J U: Care sus? Nu vezi cat de jos am ajuns? Pune-ti ochelarii aia de intelectuala!
J R: Hai, sterge-te odata de praf si ridica-te! E doar un sut in fund; stii lectia: faci un pas inainte. Ai cazut, o nimica toata.
J U: DOAR un sut in fund? Eram pe marginea prapastiei si tu zici ca a fost DOAR un sut? Intr-adevar era exact pasul inainte necesar...sa pot zbura sub forma unei caderi libere in care n-am aripi, n-am sprijin. Lasa-ma in pace!
J R: Si daca plutesti in gol si apoi aterizezi ce? Te dai cu capul de niste pietre acolo in vale, zaci putin si de la capat! In prapastia ta nu vine ambulanta, fetito!
J U: Iar de la capat??? De la care capat??? Capatul a ce??? Nici macar nu ma auzi bine si nu ma poti vedea la cat de jos, in farame. Ma dezintegrez incet-incet. Si nu,nu astept nicio amublanta. Vreau doar sa scriu, vreau sa ma lasi in pace!
J R: Uite ce e, schimbam placa daca ma superi. Nu vrei sa pricepi ca nu poti sta asa de florile marului? Altii pot, tu nu! Nu te las eu! Si voi lua masuri drastice daca insisti. Trebuie sa evoluezi, intelegi?
J U: Nu mai inteleg nimic, vreau liniste, vreau sa pot auzi mai bine vuietul gandurilor. Vreau sa-l despic si sa iau fiecare gand in parte sa-l strivesc...ca sa fiu libera. Trebuie sa ma eliberez.
J R: Tu ai habar de ceea ce spui? Nu esti suficient de libera? Nu ai ca "limita" infinitul ceresc? Traim in democratie, nu ai constrangeri parentale, ce vrei mai mult???
J U: Vreau sa ma eliberez din propria neputinta...
J R: De undeeee??? Ai innebunit de-a dreptul...cu dreptul...Daca te simti neputincioasa realmente atunci gandeste spre succes, actioneaza, mergi mai departe!
J U: Unde? Drumul asta e gresit, nu ma duce nicaieri. Am facut bataturi pana sa aflu asta, dar, of, trebuie sa ma eliberez, voi fi nevoita sa ma intorc.
J R: Eliberarea asta de care vorbesti e doar o lasitate. Nu mai vrei responsabilitati sau nu vrei responsabilitati mai mari. Esti o lasa!
J U: De ce pierzi timpul jignindu-ma pe mine? Nici macar nu-ti dai seama ce adanca e prapastia asta si ma faci lasa pentru ca in jur sunt numai pietre si cate un smoc de iarba uscata? Nu ma pot catara! De fiecare data cand ma agat de vreo piatra sau de iarba cad...nici partea fara viata, nici partea insufletita nu ma pot ajuta. Gata, lasa-ma! Mai bine du-te la treburile tale!
J R: Printre treburile mele se afla si trezitul tau la realitate. Stii ce e maine, nu?
J U: De parca m-ai lasat vreodata sa uit vreo obligatie, vreun "eveniment", vreo responsabilitate in definitiv.
J R: Fara mine ai visa si-acum la verile de altadata, la mirosul de piersici, la zmei, la tot trecutul ala la care te gandesti oricum prea des si zambind. Ce-ai sa faci maine?
J U: Nu stiu, nu cred ca ma mai intereseaza. Iar mi s-a naruit imperiul. Bine ca macar de data asta nu e nimeni care sa vada dincolo de ziruri...
J R: Nimeni? Glumesti! Ochii tai spun asta fiecarui trecator de pe strada. Nu mai poti minti pe nimeni, fardul sub care te ascundeai odata a fost demachiat cu apa murdara.
J U: Ma faci sa ma simt si mai bine... Si vrei sa invat acum cand sunt jignita, prafuita, cazuta, cu imperiul naruit si cu viata in semne de intrebare. Acum cand trebuie sa ma intorc de pe drumul asta prost. Ah, are atatea semafoare...si toate, dar toate sunt negre si pictate...numai cu o bulina rosie...
