Promiteam să stau de vorbă aici cu oameni care mă inspiră mai mult şi mai intens decât alţi trecători prin viaţa mea. Probabil nu voi putea să discut cu toţi, dar vreau să te bucur măcar cu unii. Poate să te şi inspir într-ale existenţei.
Azi, La Fée, zâna care te poate atinge pe suflet cu bagheta îndeplinind doar dorinţe bune la semnalul Cling!
1. Care este misiunea ta în lume?
Cred că misiunea mea a fost de a-i iubi pe oameni, de a-i ocroti și de a le fi devotată. A fost sursa celor mai mai fericiri și sursa celor mai crude dezamăgiri.
2. Închide ochii, deschide inima: epocă, loc, oameni.
Când
închid ochii și deschid inima, văd chipuri dragi de oameni din epoci
diferite, din locuri diferite. Acești oameni de demult sau de acum au
contribuit la cizelarea mea. M-au învățat să le stau alături, cu
devotament, celor ce au avut vreodată nevoie de mine.
3. Absolutul - metaforă sau definiţie. Sau ambele.
Absolutul este, mai degrabă, o metaforă a reperului celui mai de sus, care rămâne, totuși, intangibil. Definiţia sa nu o pot concepe decât prin raportare la antonimia cu relativul.
4. Diplomaţie în a exprima ceva versus adevărul pur şi simplu.
Exprimarea unui adevăr trebuie să fie făcută cu multă diplomație. Adevărul e relativ. Nu-i elegant să îl afirmi cu bruschețe ci cu prudență.
5. Fie copilaria un aperitiv, maturitatea un fel principal şi bătrâneţea un desert. Ce conţine fiecare pentru La Fée?
Ingredientul
comun copilăriei, maturitătii şi bătrâneţii este iubirea în nuanţele ei
definitorii pentru fiecare etapă. În copilarie ne formează iubirea
părinţilor, ne construieşte; la maturitate e imperios necesară o iubire
zguduitoare care să te ajute să construieşti; la bătraneţe iubirea celor
în care ai investit iubirea proprie.
Eu nu receptez culinar etapele acestea. Totuși, văd copilăria ca pe un mic dejun frugal, luat în grabă și cu mofturi. Nu știi încă ce ai vrea… poate un fruct, mâncat în drum spre școală sau, dacă e duminică, clătite. De aceea asociez clătitele cu vacanța.
Maturitatea presupune rafinament. Trecerea prin școli, autoperfecționarea duc la desăvârșire și mă determină să aleg un fel principal care să nu fie doar hrana din care să îmi iau energia de a merge mai departe, ci și un răsfăț al simțurilor. Așa că maturitatea e o anghilă bine preparată, pe un pat de legume ce trăiesc în bună vecinătate și cu sos de capere. Un pic dulce, un pic acru, un pic sărat, după modelul: ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut.
Senectutea ar trebui să fie un desert despovărat de blaturi groase, oricum vine odihna veșnică. Acum ador prăjiturile Joffre, dar cred că bătrânețea trebuie să fie o mousse de ceva, orice.
Eu nu receptez culinar etapele acestea. Totuși, văd copilăria ca pe un mic dejun frugal, luat în grabă și cu mofturi. Nu știi încă ce ai vrea… poate un fruct, mâncat în drum spre școală sau, dacă e duminică, clătite. De aceea asociez clătitele cu vacanța.
Maturitatea presupune rafinament. Trecerea prin școli, autoperfecționarea duc la desăvârșire și mă determină să aleg un fel principal care să nu fie doar hrana din care să îmi iau energia de a merge mai departe, ci și un răsfăț al simțurilor. Așa că maturitatea e o anghilă bine preparată, pe un pat de legume ce trăiesc în bună vecinătate și cu sos de capere. Un pic dulce, un pic acru, un pic sărat, după modelul: ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut.
Senectutea ar trebui să fie un desert despovărat de blaturi groase, oricum vine odihna veșnică. Acum ador prăjiturile Joffre, dar cred că bătrânețea trebuie să fie o mousse de ceva, orice.
Îţi mulţumesc, La Fée. Pentru tot şi toate, de ne-enumerat aici.
