30.10.2010

Scormonind prin mintea mea sau rememorarea prieteniilor

Mi-am dat seama ca am doua capacitati extraordinare. Extraordinare prin forta si ciudatenie, nu raportat la aprecierea mea fata de ele. Una ar fi ca nu ma emotioneaza situatii sau evenimente care pe ceilalti ii ating pana in maduva sufletului. Nu, nu pot, nu merge. Discursul profesorului Romeo Popescu de la absolvire mi-a confirmat banuiala. Ruga pentru parinti a lui Paunescu a crescut lacrimi in multi ochi, apoi alte sensibilitati si amabilitati care in mine n-au prea ridicat puf deasupra stratului de piele. A nu se intelege ca n-am fost si nu sunt legata de lucruri si de o mana de oameni din perioada cu pricina. Doar ca nostalgia mea se ascundea in alte circumstante, mai putin emotive la nivel macro. De multe ori, fiind cu fetele mele (persoanele vizate cred ca inteleg adjectivul posesiv si il iarta:) imi rabufnea ideea iminentei despartiri si ma ingrozeam in sinea mea. Iar semnul exterior era tacerea. In schimbul imposibilei sensibilizari la unison, ma cuprind sentimente stranii cand adie o aroma cu trecut, cand razele soarelui gata sa apuna mangaie o intalnire placuta cu oameni iubiti (a se include persoanele desemnate mai sus) sau doar bat prin geamurile unei masini care ma duce undeva. O liniste suprema acolo unde o gasesc ma trece cu fiori. Ca mi se invalmasesc gandurile pe autostrada lor din capul meu si fac un zgomooooot. O frunza ingalbenita de timpul rece sau mirosul de iarba duc la asocieri spectaculoase si ma teleporteaza. Adierea teilor de-acasa dupa o ploaie de vara e ghidul catre melancolia altor veri. Sau un zambet sincer.
Cea de-a doua insusire cretina e faptul ca apreciez anumite lucruri blamate in prealabil doar cand sunt aproape de sfarsit. Si constentizarea creeaza tendinta stagnarii in timp. Sa nu se mai termine, sa dureze mai mult, sa se intample ceva cu viteza timpului. Valabil pentru liceu si pentru facultate in aceeasi masura. Vroiam sa scap de Bucuresti, dar cand am fost aproape sa scap mi-am dat seama ca au fost patru ani frumosi. Grei, intr-un oras gri, dar voluptuosi pentru ca balanta-mi va inclina intotdeauna inspre talerul cu experiente pozitive. Si pentru ca acolo le-am intalnit pe fetele mele. De fapt, prin asocieri de ganduri referitoare la ele am scris acest post:) Pentru ca mi-e dor de voi, Alex, Elena, Lary, Paulee. Si de biblioteca, de cantina, de unele cursuri + seminarii, de orange film, de parcul facultatii, de garsoniera din Crangasi, de Mogosoaia&comp. Si regret motivele tensiunilor de pe ultima suta... Incerc sa nu mai repet greseala de a ma plange de lucruri la al caror sfarsit le apreciez valoarea, ci s-o fac treptat (nu plangerea, evident), cu toleranta. Si sa calculez inclinatia balantei in prealabil.
Gata, sa nu dau nastere la emotii prea intense:)

Keep smiling!


Adugat ulterior: Nu trebuie inteles ca acum doar ele imi lipsesc;)

14.10.2010

Ne-am vazut joi

E joi si e tulburator de frig afara. N-am decat un motiv scurt sa ies din casa. Zapada si bunatatile ei nu mai sunt de mult si eu astept primavara, in diverse forme.
Imi scrie ca are fluturi in stomac (el, tocmai el, pe care il credeam daca nu incapabil de a simti asa ceva, cel putin improbabil s-o marturiseasca), multi, mai multi ca minutele ce nu vor sa fuga pana cand apare. In sfarsit, se duce timpul, amortit si el de frigul timpului, si-i vad zambetul intins pe toata fata, pe tot trupul. Are mainile calde in parcarea aceea din Crangasi. Si privirea aia. Garsoniera miroase invariabil a piersici si a stare de prea bine. E oarecum ordine, cum n-a mai fost de ceva vreme. Pentru ca-l asteptam pe CMV. Si el a venit. Atunci. Odata cu el, lumea lui fascinanta, aura lui portocalie, molipsitoare si voluptuoasa, discursul lui usor naucitor. Despre orice. E omul langa care si cu care(da, sesizez cacofonia, dar inca n-am gasit cum s-o evit si nu vreau sa-mi epuizez suflul artistic:) nu ma pot plictisi. Cand nu vorbim radem, cand nu radem tacem si ne uitam uitand de noi. Cand intreprindem activitati serioase (da, se-ntampla), pauzele apar natural cand ne legam de sensuri.
O singura data a venit pentru prima data. Si acea singura data a coincis cu singura data in patru ani cand aveam de-acasa mancare carne free:) Cum sa-i explici lupului ca in padure nu mai sunt decat muschi(nu in sensul de tesut animal, clar) si salata de macrisul iepurelui? Norocul meu ca lupul e un rational simpatic si-ntelege cum e cu vanatul.
Am facut rebusuri pe tricouri si am desenat carari pe harta vietii.
Eh, si a fost cea mai joi, plina de joi, placuta cea mai joi, iar seara ne conversam in nesomn ca ne-a fost ziua prea-plina ca sa putem dormi.

Iar daca ati ajuns pana aici, meritati sa aflati ca CMV nu este CristiMihaiViorel, nici CodrutMarianVasile, ci el, celmaivoluptuos. Acela. Care-mi spune acum cuvinte. Pe care nu le-nteleg, oricate combinatii fac cu grupele mici de neuroni. Si n-am erata la mess. Dar extrag din ele, doar ce pot sa pricep si ce am nevoie: urarile de succes. Pentru ca si succes imi trebuie in a-mi umple viata cu voluptati. Pentru ca el e celmaivoluptuos:))

Keep smiling! It keeps you fit and healthy!

09.10.2010

Rezumat maxim subiectiv

Anul trecut, cam in aceeasi perioada, faceam un rezumat al verii la capitolul lucruri dobandite in cunostinta si constiinta. Vara 2010 n-a fost atat de productiva din punct de vedere profesional, insa, personal, am mai invatat cate ceva. Vreau sa enumar, poate-mi fac o traditie din a vedea pragul de sus… Inainte, o precizare: la mine vara are lungimea lui verde, deci aprilie-mai pana in septembrie-octombrie. Asadar, am invatat ca:

1. daca asteptarile tale sunt mici, putine sau macar medii, ai sanse sa fii suprins atunci cand se intampla de bine, poate de prea bine. In sens invers, asteptarile mari cauzeaza deceptii (nu in sens dramatic, evident) proportionale cu adancimea lor.
2. atunci cand nu stii ce sa te faci cu cineva, gandeste-te doar ce te-ai face fara. Imaginatia poate sa dea raspunsuri de care ne-ar fi frica altfel.
3. unul din primii pasi spre acolo nu e ca tu sa treci peste orgoliu-ti si sa-l iubesti simplu, acceptandu-l cum n-ai mai acceptat pe nimeni, in goana absurda de a schimba ceva, putin, la fiecare dintre cei ce-au fost. Unul din pasi e ca el sa vrea sa fie iubit… long way to go. Si sa nu mai ridice infinite probleme abstracte. Daca “a vrea” se inmulteste cu doi, rezulta cel putin o cale. Si se poate aplica si la feminin, clar.
4. [legat putin si de pct 2] nu realizezi importanta ta pentru unii oameni pana cand nu pleci. Mai mult timp, mai departe. Si in sens invers e valabil. Nu-ti dai seama de intensitatea la care exista pentru tine cineva pana cand nu se indeparteaza, la propriu sau nu. Si am experimentat in ambele directii. Dinspre ceilalti, recent, am fost suprinsa pozitiv, dinspre mine a fost trist sa aflu cum e.
5. timpul vindeca doar unele doruri. Altele sunt de nesters. Timpul aplica doar o dara cenusie pe deasupra lor, dar ramane acolo un strigat de culoare care nu dispare si pe care-l purtam in noi in fiecare clipa, de multe ori fara sa fim constienti de asta. Pentru ca ne ocupam mintea si timpul. Intentionat. Insa, cand auzim urletul, revin toate aici.
6. ironia si fratele ei mai mic, dar la fel de acid, misto-ul, nu inseamna neaparat nepasare. Deseori, fiintele umane folosesc aceste instrumente la o scara larga pentru a scrijeli intr-o constiinta ca nu ii intereseaza, cand, de fapt, vor doar sa mascheze o revolta pe care nu ar afisa-o niciodata. Sau doar un regret, o parere de rau. Inca n-am aflat daca asta nu e si o forma de a te convinge pe tine ca nu-ti pasa.
7. exista barbati inteligenti care prefera femei sub nivelul lor. Din mai multe puncte de vedere. Si da, mai putin inteligente e inclus. Probabil undeva, in adancimea fiintei lor, nu se simt in pericol langa o asemenea “ea”, au o oarecare siguranta ce le-ar lipsi in alt fel de relatii. Doar ei stiu de ce. Sau semenii lor. Nu am reusit sa cuprind mecanismele, doar am observat si s-a confirmat cand ea a indraznit sa zica ceva. Sau in clipa in care l-am cunoscut pe el-ul ei. Uneori, ele realizeaza cat sunt de norocoase. Si atunci cand, desi nu prea inteleg nimic, un al X-lea simt le spune ca zona are unde mai inalte decat ale ei, fac un gest specific barbatesc: ii cuprind lui mijlocul cu bratul. Usor penibil, dar razbate instinctul, femela care vrea sa comunice apartenenta lui la viata ei. Si daca ar stii ele…
8. unii oameni isi schimba atitutinea doar ca urmare a unui intreg proces de spalare cu idei proprii, amestecate cu fapte trecute cu bine si piperate cu vorbe spuse de tine fara rautati/reprosuri. Iar atitudinea asta nu e explicata, nici acceptata de cel ce-o poarta. Ramane doar sa-ti dai tu seama ca procesul a determinat-o. Si, bineinteles, sa gasesti calea sa afli cum s-au administrat probele ce-au dus la sentinta/decizie.
9. nu toti cei in fata carora poti sta gol sufleteste sunt dispusi la acelasi compromis cu tine. Dar asta n-o afli decat tarziu…
10. autocontrolul chiar poate sa salveze niste aparente. Cand locul, dar mai ales situatia nu sunt in lista ta de preferinte, un zambet larg, primind astfel sarcasmul vietii, e singurul care poate sa te introduca intr-un joc absurd si din care n-ai nimic de castigat. Il practici doar ca sa nu pierzi ceva (era un principiu in drept ca se va da preferinta celui ce incearca sa evite un prejudiciu in fata celui ce doreste sa obtina un castig;). Daca mai e ceva de pierdut.
11. in momentul in care mi se pare ca nu mai am nimic sa-i spun unei persoane cu care am dezbatut tot universul pana la un punct, trebuie sa reanalizez. Poate mai e ceva, dincolo de univers. Oricum, tacerea nu e neaparat un lucru rau. Atunci cand se intampla in viata reala.

Ar mai fi, dar le pastrez. Si astept sa-mi spui la ce puncte te regasesti;-) Sunt curioasa de perceptie.

Aaa, inca ceva. In anumite circumstante, e de preferat sa ne comunicam dorintele. So, let me find my piece of heaven.




Powered by BannerFans.com

Până acum au fost pe aici