A trecut o luna de când am scris acest post. Sunt fan stilou şi hârtie, durează ceva transcrierea în online. Oricum sentimentele rămân actuale. Astfel,
Scriu acest articol fără a mă pretinde mai puţin revoltată decât sunt acum sau decât am fost vreodată. Vine un moment când se adună mai multe şi zgârie retina negâdilată nicicum de peisajul amar bucureştean, se strâng intr-o horă mai strânsă decât până atunci pentru că apare picătura-minune, ultima, deşi presimt alte două-trei pahare în următoarele luni. Şi cu asta, da, îmi cam iau la revedere de la poetic sau măcar metaforic.
În anul I, am fost felicitaţi pentru că am intrat şi în anul IV pentru că am rezistat (deşi ei au formulat-o ca "aţi ajuns aici") la cea mai bună facultate de drept din ţară. Dacă e Clujul pe primul loc, bravo lor de ardeleni deştepţi! Dacă nu, mi-e groază de cum ar putea fi celelalte. De fapt, cui îi pasă? Ce contează clasamentul ăsta în care s-au autoproclamat câştigători? Dacă ne gândim ca UniBuc nu ajunge nici in top 500...
Da, sigur, avem profi minunaţi, dar care, în 99% din cazuri, uită să fie şi oameni. Bineînţeles, avem profesionişti calitatea I, dar cu ce ne ajută dacă nu ştiu să împărtăşeasca nimic din ştiinţa lor? Un profesor integral (sau integralist:) cred că se cade să fie profesor şi pedagog, dar şi om, 3 condiţii cumulative. Atunci când una lipseşte, titlul i se clatină, coroana i se topeşte prelingându-i-se murdar pe faţa stresată şi frustrată.
Da, avem studenţi buni (oricum s-ar cuantifica asta, sigur nu dupa criteriile "lor"), dar câţi? Accentul e pus pe cantitate. Creştem numărul lor în fiecare an, suplimentând nu ştiu ce locuri, oricum nu pe alea din amfiteatrele cu bănci din 34. Normal, mai multe taxe de plătit, mai mult de stors (şi e trist ca nu se vede vreun rezultat al maximizării încasărilor efectuate in detrimentul calităţii). Şi nu măsor aspectul după numărul integraliştilor sau al studenţilor de la buget. Total irelevant. O realizez după tot ce e în jur, după fiecare curs, seminar, pauză sau discuţie pe grup. De ce atâtea bombe? De ce oameni care nu scriu corect româneşte (N.B. Examenul de admitere are probă de gramatică) sau care nu se pot exprima într-o frază se află aici? Cum au ajuns? Unde se duc?
În anul I, credeam că toţi colegii mei sunt semi-zei, cei mai inteligenţi, culţi şi cultivaţi, plini de bun-simţ şi de alte "valori contemporane". În câteva luni am avut un gust amar ce nu mi-a mai trecut... Sunt aşa puţini cei care se apropie de ceea ce mi-am imaginat atunci. Unii chiar mi-au devenit prieteni :)
E plin de experţi în dreptul familiei (sau de exponenţi ai propriilor idei despre cum ar trebui să arate dreptul familiei), penal sau alte materii unde pot să-şi exercite sporturile preferate: datul gratis cu părerea, expunerea in drujbă a unui haos mintal, şutul nemilos în poarta exprimărilor nefericite etc.
De asemenea, tabloul se completează cu fetiţe "dulci" (ca-n Bucureşti, în club) care intră după 40 minute într-un amfiteatru plin şi întreabă piţigăiat dacă pot intra, deşi predarea/discuţia e în toi, profesorul vorbeşte şi nu pare a se vrea întrerupt, cu băieţi care le ştiu pe toate, inclusiv pupatul în partea dorsală ascuns sub exprimări pompoase, dar alambicate, cu persoane care vin la sfârşitul seminarului şi întreabă în disperare de lista de prezenţă (un fel de listă a celor ce ajung în bărcile de salvare de pe un Titanic cu puncte de seminar, scufundat în final). Mai avem şi multe personaje care nu pleacă de la un seminar până nu au o discuţie cu asistentul (a se vedea punctul cu băieţii de mai sus), copilaşi care, crezându-se importanţi, poate chiar indispensabili, dau mailuri pe grup cu informaţii nerelevante şi necerute plus studenţi care întreabă a suta oară cum se va desfăşura examenul. Această enumerare nu se vrea exhaustivă.
Ne zbatem în mediocritatea calduţă a statutului de cei mai buni, dar habar n-avem cu ce se mănânca asta dincolo de graniţele ţării, acolo unde se pregătesc cei care sunt jurişti cu adevărat, nu reproducători de doctrină. Un absolvent de drept ar trebui să-şi dubleze cunoştiinţele şi puterea de a raţiona logic (pe care se pare ca le-a cam pierdut din vedere pedagogia de la noi) cu o capacitate de a vorbi, de a convinge, de a susţine. Dacă în privinţa primelor două ştiu că se poate individual, în anumite condiţii, măcar se oferă prerogativele, argumentarea şi expunerea publică mi se par total ne-exploatate la extraordinara noastra facultate. Deci, aici ne situam, scufundaţi într-o mocirlă din care nici conducătorii nu vor sa se(ne) scoată...
Va urma
Well, now it's a challenge to keep smiling:)
